Arena Ideilor – Cercetarea științifică, tehnologia și economia
Invitat: domnul prof. univ. dr. Dragoș Popa
Dialog realizat de Cecilia Caragea

Cecilia Caragea: Suntem în Arena Ideilor și ne-am propus să discutăm despre raportul dintre cercetarea științifică, tehnologie și economie. Stăm de vorbă cu profesor universitar doctor Dragoș Popa și, înainte de toate, aș vrea să discutăm despre viteza cu care, astăzi, cercetările științifice ajung să fie implementate în economie.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Într-adevăr, viteza aceasta este deosebit de interesantă, mai ales dacă urmărim puțin evoluția ei de la începuturile cercetării moderne, să spunem. Prin cercetare modernă e bine să ne gândim la una foarte, foarte veche, deci de prin perioada de înființare a masoneriei, adică a breslei constructorilor, pentru mulți, aceasta reprezentând, de fapt, reînvierea sectei pitagoreicilor. Iar în perioada imediat următoare sau aproape simultan cu perioada catedralelor, după 1200, avem o serie întreagă de cercetări de mecanică, de optică, care au dus, e adevărat, sub o formă cu totul dispersată și nesistematizată, la bună parte din cunoștințele pe care le aveam înainte de Newton.

Cecilia Caragea: Vă referiți, așadar, la o cercetare științifică care-și propunea de la bun început o aplicabilitate practică.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: O parte din ea, cum este breasla constructorilor, a masonilor, da. Din cercetările mănăstirești, pentru că la ele mă refeream, pentru că pe vremea aceea nu prea aveai decât universități care erau tot teologice și cercetarea, activitatea din interiorul mănăstirilor. O parte din ele, majoritatea, erau absolut gratuite, inclusiv cele de mecanică, fără să se urmărească o aplicare imediată și mai ales cele de matematică. Altele, cum erau cele care țineau de optică, au dus, deja din perioada respectivă, la utilizarea unor lentile. Deci lucrurile aveau și o tentă aplicată, foarte pronunțată și clară din punct de vedere al constructorilor. Și aici erau multe lucruri care, dacă te uiți cu atenție la o catedrală construită la 1200, poți să fii uimit și astăzi de soluțiile tehnice găsite atunci când nu aveam legile mecanice pe care le cunoaștem astăzi. Dar, practic, în rest, lucrurile țineau de dorința de a-ți perfecționa capacitatea de a gândi și de a cunoaște.

Cecilia Caragea: În Antichitate, în primul rând era dorința de a cunoaște, dorința de a ști, de a evolua, chiar dacă, dacă ne gândim la Arhimede, apropo de optică, lentilele cu care a aprins corăbiile vrăjmașilor, aveau și cercetările din Antichitate o aplicabilitate practică, dar parcă nu era chiar atât de pusă în prim-plan. Dacă se puteau aplica și practic, foarte bine, dar era dorința de a cunoaște, parcă, mai înainte.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Într-adevăr, în Antichitate era dorința clară de a cunoaște și de cele mai multe ori venea imediat după aceea sau câteodată simultan cu nevoia sau dorința de a aplica aceste lucruri. Câteodată, din capacitatea grecilor de a se apăra de inamici mult mai puternici prin iscusința minții lor, alte dăți cu alte lucruri mult mai legate de cetate și nu de apărarea propriu-zisă. În perioada aceasta de început de Evul Mediu, lucrurile sunt mult mai gratuite de obicei, pentru că merg mână în mână cu încercarea de a cunoaște calea spre Dumnezeu și acele discuții despre lumea îngerilor care au avut, însă, meritul de a readuce în atenție studiul logicii. Și aici este o continuitate foarte interesantă, de exemplu, cum s-a ajuns la scrierile lui Descartes, chiar dacă exact pasajul, capitolul esențial de cotitură în toată argumentația lui a fost, o bună parte din timp, scoasă, tocmai pentru a arăta că la el a apărut o ruptură materialistă și o ruptură de Biserică, care în realitate nu fusese.

Cecilia Caragea: Era, așadar, vorba și de o cercetare abstractă, dar, bineînțeles, și de o cercetare care-și dorea, de la bun început, o anumită aplicabilitate practică. Cum vedeți raportul dintre aceste tipuri de cercetări în Evul Mediu?

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Trebuie să facem distincția foarte clară a constructorilor, care evident că erau orientați strict pe problema practică a construcțiilor catedralelor, și cercetarea mănăstirească, care, în esență, era o cercetare a căilor către Dumnezeu, deci era o chestiune legată direct de dogmă, direct legată de credință, fără probleme din afara Bisericii, deci ceea ce noi numim practic. Dar, în subsidiarul acestor discuții care au făcut deliciile Scolasticii, am întâlnit sau întâlnim în acea perioadă și aceste cercetări pe care putem să le numim științifice, pentru că privesc legile mecanicii sau ale opticii, de exemplu, uneori și cu foarte mici aplicații. Deci nu este vorba sub nicio formă pe direcția aceasta de cercetare aplicativă, cum am numi-o astăzi, ci o chestiune de ascuțire a capacității minții de a cunoaște. Și în sensul acesta am ajuns și la Descartes, care are însă meritul formidabil. Lucrurile se schimbă cu totul după Newton, în momentul în care cercetările iau un cu totul alt avânt în domeniul mecanicii și perioada în care avem un impact major al zonei manufacturiere. Deci în momentul respectiv, deja, chiar dacă nu aveam forța aburilor, n-aveam forța electrică, învățam să folosim forța vântului sau a apei, să punem în mișcare utilaje pe care să fim în stare să le proiectăm și să le executăm și să realizăm o serie întreagă de operații, nu pe războiul de țesut de acasă, ci în aceste manufacturi. Asta schimbă cu totul, în primul rând, structura socială, pentru că nu mai avem marii latifundiari și țăranii, majoritatea lipsiți de pământ, ci dintr-o dată avem proprietarii manufacturilor și muncitorii. De aici apar și toate convulsiile sociale și nedreptățile sociale și așa mai departe, care sunt de altă natură decât cele discutate în perioada anterioară. În același timp, însă, se ajunge la o intensificare a ceea ce putem numi cercetare aplicată.

Cecilia Caragea: Deci cercetarea aplicată ia avânt odată cu apariția primelor manufacturi.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: În momentul acela putem să discutăm despre implicarea cercetării în industrie, pentru că manufacturile sunt forma rudimentară de apariție a industriei. Și în perioada respectivă avem deja cercetări legate de mecanică, deci de tehnică, deci de fizică, deci de știință. Ceea ce urmează după aceea, în secolul al XIX-lea, este descoperirea forței aburului, a termodinamicii, motorul cu abur, deci trenurile, diferitele motoare care înlocuiesc forța apei sau a vântului și, imediat după aceea, electricitatea cu motoarele electrice. Din acest moment, putem să discutăm despre o explozie a cercetării cu un impact major în tehnologie, în industrie și în același timp în prefacerile economice, inclusiv în cele militare. Din cele militare, deja din perioada anterioară este interesant de semnalat că praful de pușcă este inventat de chinezi, numai că nu se numește praf de pușcă. De ce? Pentru că nu-l foloseau în scopul de a omorî pe cineva.

Cecilia Caragea: Nu existau puști.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Nu fusese inventată pușca. Ei nu foloseau praful de pușcă într-un asemenea scop. Aceasta este o invenție europeană, care a dus după aceea la creșterea formidabilă a forței de foc, cum o numim astăzi, adică a forței militare.

Cecilia Caragea: Totul este și cum utilizezi toate descoperirile, rezultatele diferitelor cercetări.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Asta este o chestiune esențială și, din punctul acesta de vedere, e interesant să ne aducem aminte de o piesă care acum nu știu în ce măsură mai știe cineva de ea, în epocă era ultracunoscută, Fizicienii lui Durrenmatt. Și aici există două replici care mi se par extrem de interesante. Odată, nu mai țin minte care dintre protagoniști afirmă:„Alles Denkbare wird einmal gedacht”, deci „Tot ceea ce poate să fie gândit va fi gândit odată”. O a doua replică ce există în text „Alles was einmal gedacht wurde, kann nicht mehr zurückgenommen werden”, deci „Tot ceea ce a fost gândit odată nu mai poate fi luat înapoi”. Disputa, discuția, în piesă, între marii savanți care au dus la descoperirile fizicii nucleare care au permis realizarea celor două bombe explodate în Japonia privește tocmai responsabilitatea sau lipsa de responsabilitate a cercetătorului, care, prin cercetările lui, poate să ducă la dezastru, la sfârșitul lumii, pentru că ne găseam în anii ‘60 când a fost scrisă piesa, sub impactul cumplit al Războiului Rece, care avea drept miză faptul că, dacă greșește unul din centrele de comandă din Rusia sau din America, planeta dispare.

Cecilia Caragea: Da, într-adevăr, orice lucru care a fost gândit, orice lucru care a fost comunicat deja lumii nu mai ai cum să-l iei înapoi, dar de noi, de oameni, depinde cum utilizăm acele lucruri și orice invenție poate să aibă o utilizare benefică și una malefică. Dar, ca să revenim la cercetarea științifică cu aplicabilitate practică, care a devenit din ce în ce mai accentuată… odată cu apariția primelor manufacturi, viteza de implementare a rezultatelor cercetării e din ce în ce mai mare, nu? Și cum modifică această viteză mentalitatea oamenilor, până la urmă? Mă refer la faptul că, odată cu apariția manufacturilor, cu apariția minelor de cărbune și așa mai departe, au apărut tot felul de prefaceri sociale care au schimbat mentalitatea oamenilor. Aveam mai multe produse, puteam să cumpăr mai multe farfurii, mobila nu mai trebuia să o las moștenire copiilor, nepoților, strănepoților.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Absolut, perfect spus. Și, mai mult decât atât, nici măcar ideile sau valorile nu mai trebuia să le păstrezi pe cele ale bunicilor, pentru că totul se reînnoia. Reînnoiam casele, ce aveam în case, trăsurile, dar, în același timp, îmi schimbam mentalitatea, îmi schimbam ideile, îmi schimbam valorile. Dacă până la manufacturi societatea a fost predominant stabilă, staționară, neschimbată, înghețată, ceea ce mai mult sau mai puțin și corespunde imaginii imediate, așa, să spunem despre Evul Mediu, odată cu perioada manufacturilor, totul intră într-o dinamică, totul intră în schimbare, foarte lentă la început, din ce în ce mai rapidă după aceea, pentru a ajunge aproape explozivă în momentul în care ajungem în secolul XX. Iar aici ceea ce trebuie văzut, în același timp, este faptul că această schimbare rapidă necesită și o schimbare fundamentală din punct de vedere al modului în care este conceput capitalul și dinamica ce trebuie să se stabilească între capital, cercetare și producție. Și aici în primul rând mă refer la această schimbare radicală de început, jumătate, cum vreți să numim, de secol XX a apariției modului de a lucra la Bursă, deci modul în care se poate face fundraising-ul, să-i spunem între ghilimele, deci acumularea de capital care să permită explozia unor idei noi, a unor acțiuni temerare, a unei industrii sau a alteia. Lucrurile schimbă cu totul stabilitatea și dinamica spațiului economic, cu toate teoriile care au apărut în perioada respectivă, revizuite, reconsiderate după aceea… nu intrăm, pentru că e cu totul alt domeniu, cel al gândirii economice, dar ele sunt toate legate între ele, să se condiționeze reciproc.

Cecilia Caragea: Dacă aveai foarte mult teren agricol, dacă erai foarte bogat, să spun, dar dacă nu reușeai să ții pasul cu toate aceste schimbări, cu toate aceste cercetări, cu toate mașinile noi care au apărut, nu îți mai păstrai bogăția, sărăceai, iar alții, care au știut să adopte schimbările acestea rapide, s-au îmbogățit.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Da, deci aici este și o chestiune de trecere treptată de la moșier, să spunem, deci de la cei care se bazau pe averea constituită din proprietate asupra pământului, la cei a căror bogăție era constituită din mijloacele de producție. Și aici, evident, avem trecerea de la nobilime la burghezie, mica, marea burghezie, fiecare cu rolul ei și așa mai departe. Treburile se schimbă, evident, radical, în așa fel încât de la mijlocul sau de la începutul secolului XX, depinde cum vreți să luați ponderile, spațiul important despre care se discută, discutăm și la care trebuie să ne referim, pentru că a dus la această accelerare a progresului, îl reprezintă, efectiv, industria. Adică nu latifundiarii, nu boierimea, ci această clasă a antreprenorilor, cum o numim astăzi, a industriașilor, cum o numeam în genere. Această viteză de schimbare crește din ce în ce mai mult și explodează după Al Doilea Război Mondial, în care nu numai că nu mai trebuie să păstrezi haina, masa, scaunul…

Cecilia Caragea: Mobila, vasele, oalele…

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Stră-străbunicului, dar este o chestiune rușinoasă să păstrezi un lucru peste un an sau doi ani. În această societate de consum omul se consideră obligat de prejudecăți, de aprecierea celorlalți, de o mie de lucruri, nu asta este problema (e o problemă foarte interesantă, dar de altă natură), deci toată această presiune a înnoirii face tocmai să ajungem la ceea ce spuneam că s-a numit societate de consum, deci consumăm de dragul de a consuma. Asta a indus o creștere, o dinamică, mult mai mare a industriei, industria, ca să crească a avut nevoie de soluții, ca atare mult mai mulți bani s-au investit în cercetare, cercetarea a cunoscut o înflorire formidabilă și, de aici, toate lucrurile au intrat pe acel făgaș pe care-l cunoaștem pentru a doua jumătate a secolului XX și, cu diferențe specifice, dar, de fapt, pe același trend și astăzi.

Cecilia Caragea: Suntem invitați, așadar, să consumăm, să ne cumpărăm haine, mobile, veselă și așa mai departe. Cea veche, antică și de demult, pe care o mai avem, o păstrăm sub formă de antichități, care au o valoare și așa mai departe. Nu le mai utilizăm toată ziua, bună ziua. Pentru viața cotidiană, schimbăm lucrurile după modele sezoniere.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Și interesant este că această nebunie a consumului a ajuns, în cele din urmă, să riște să sufoce lumea. Ca să înțelegem mai bine ce înseamnă chestiunea asta, este interesant să ne referim la o problemă foarte banală. O dată la 10 ani, 11 ani, nu mai țin minte, era o invazie formidabilă de șoareci într-o comunitate de undeva de prin Asia, care distrugea totul. Ținea câteva luni, după care se termina. După o cercetare care s-a făcut ca să se vadă de ce apare la momentele respective și de ce dispare, au constatat că din 11 în 11 ani, nu sunt sigur asupra intervalului de 11 ani, dar, în orice caz, mai mulți ani, înflorea și făcea niște fructe formidabile o specie de plante care creștea în zona respectivă. Ca atare, în acel moment, era enorm de multă mâncare pentru șoareci. Cum rata lor de înmulțire este scurtă, până când să se termine producția, megaproducția respectivă de mâncare, aceștia ajungeau să se înmulțească de sute de ori. În felul acesta, suprapopulația aceasta în momentul în care se termina recolta, nu mai aveau ce să mănânce și atunci fugeau peste tot și mâncau tot ce apucau. Distrugeau toată zona. Ei, ceva asemănător a existat ca risc din cauza acestei societăți de consum, pentru că tu nu poți să produci din ce în ce mai mult, exploziv, pentru că îți secătuiești…

Cecilia Caragea: Resursele.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Toate resursele. Și atunci apare o implozie. Acesta este principalul motiv, de fapt, în momentul de față prin care, discret, se încearcă o temporizare, o conștientizare a faptului că trebuie să avem grijă de mediu, trebuie să avem grijă de noi, să nu aruncăm lucrurile.

Cecilia Caragea: Să reciclăm lucrurile.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Să reciclăm lucrurile și așa mai departe.

Cecilia Caragea: Dar cine, totuși, astăzi, își mai coase ciorapii sau își mai duce pantofii la reparat?

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Nu, dar cel puțin ceea ce am ajuns să înțelegem este că ar fi bine ca să luăm ciorapii, să îi băgăm ca materie primă și să facem din ei alți ciorapi. Nu să-i aruncăm, ca să distrugem planeta, și nici să secătuim diferite resurse, ca să facem mobilă, ciorapi și alte lucruri.

Cecilia Caragea: Să reciclăm sticlele.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Sigur. Ceea ce este grav este faptul că… despre ce se vorbește foarte mult este despre această reciclare, ca să avem materie primă, ceea ce e foarte important, se mai vorbește despre dioxidul de carbon. Deci, ca să fiu clar, este evident că problema dioxidului de carbon este o problemă. Problema este că nu este singura și amploarea cu care o discutăm riscă să treacă sub preș alte probleme cel puțin la fel de grave. Și aici mă refer, o dată, la toate tipurile de deșeuri care nenorocesc toată zona acvatică, în primul rând, iar, dincolo de faptul că sunt multe specii periclitate din acest motiv, deșeurile de plastic ajung în corpul nostru, aceste microparticule de plastic reprezentând în momentul de față una dintre principalele pericole pentru sănătatea noastră. Pe de altă parte, este poluarea chimică, care, într-adevăr, în cea mai mare măsură, a fost rezolvată în Europa, numai că s-a mutat industria respectivă în alte părți.

Cecilia Caragea: Și planeta e aceeași.

Dragoș Popa: Și planeta este aceeași.

Cecilia Caragea: Presupun că și în acest domeniu al reciclării diferitelor materiale există cercetări științifice. Revin la cercetările științifice, pentru că ele sunt tema pe care ne-am propus s-o abordăm astăzi. Și, revenind la viteza de implementare a rezultatelor cercetărilor științifice în economie, cum vedeți că vor evolua lucrurile?

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Evident, sunt cercetări importante și în zona aceasta de reciclare, de protecție față de diferitele noxe care pun în pericol planeta sub cele mai diferite forme. Iar, la fel ca în toate problemele de impact economic, viteza cu care rezultatul cercetărilor ajunge să fie pus în practică, să fie folosit în viața cotidiană este în creștere absolut clară. Sigur că, în afară de cercetările care au finalitate practică, avem și cercetări, cum sunt cele spațiale, mă refer în special la cunoașterea universului, stelelor îndepărate și așa mai departe, care nu au o finalitate mediată în aplicare. Dar, când vorbim de aplicare, trebuie să luăm cercetările care țin efectiv de tehnologii. Unele dintre ele țin foarte mult de spațiile tehnologice pe care noi le vedem foarte puțin sau deloc, ne trezim doar cu produse noi pe masă, nu știm de unde vin, pe de altă parte, sunt altele care privesc direct viața noastră de zi cu zi, cum ar fi, de exemplu, imprimantele 3D. Indiferent dacă este vorba de modul în care cu o imprimantă 3D construim zgârie-nori sau, respectiv, se pune problema să construim orașele de pe Lună sau imprimante 3D cu care ne printăm alimentele.

Cecilia Caragea: Deci în viitor voi avea acasă o imprimantă 3D, îmi voi printa mâncarea.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Este o perspectivă care a fost, de altfel, destul de mult discutată. O să vină serviciul de curierat și o să-mi aducă câțiva saci de pulbere, pe care eu am să o pun în recipientele imprimantei 3D și o să scot sandviș de tipul 1, sandviș de tipul 2 și așa mai departe, carne de pui, carne de porc, ce am eu chef să mănânc în ziua respectivă. Acum, lucrurile au ajuns foarte departe, aceste lucruri există, s-au și consumat, adică au fost oameni care au mâncat astfel de bucate preparate la imprimanta 3D deja de câțiva ani, nu-i o noutate. Chestiunea este, pe de o parte, o dificultate care ține de mentalitate, vrem să facem, să beneficiem de aceste noi tehnologii sau nu, și, pe de altă parte, e o întrebare pe care în mod normal nu ai cum să ți-o refuzi: Oare aceste preparate din imprimantele 3D sunt la fel de sănătoase precum cele din cuptorul electric, ca să nu vorbesc de cel pe lemne, sau nu? Nu știu și e greu de spus, pentru că n-am găsit până acum suficientă literatură de cercetare cu rezultate concludente ca să tragem o concluzie aici.

Cecilia Caragea: Cred că și noi, oamenii, ne vom schimba în timp. Odată cu toate aceste schimbări, ne schimbăm și noi. Nu numai ca mentalitate, cred că ne schimbăm și la modul fizic, cum percepem anumite lucruri, adică cred că anumite simțuri ni se vor ascuți, altele poate se vor mai atenua.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Trebuie să ne amintim și de o vorbă pe care eu o consider interesantă: funcția creează organul. Aici, vedeți, în măsura în care eu consum constant, din familie, lapte, în mod normal, este de așteptat să dispun de enzimele necesare ca să pot să diger laptele și să-l suport. În măsura în care, dintr-o dată, nu mai consum lapte, este foarte posibil ca, în timp, într-un timp mai lung sau mai scurt, să dispară aceste enzime. Pe de altă parte, este foarte posibil să nu dispară din cauză că n-am consumat laptele, ci prin faptul că, pentru ca ele să fie produse de organism să fie active, să fie nevoie de alte elemente care erau consumate împreună cu laptele. Neconsumându-le pe acelea, pot să mă trezesc, dintr-o dată, că nu mai pot să consum nici lapte. Aceste implicații care apar…

Cecilia Caragea: Asupra sănătății noastre.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Asupra sănătății și asupra funcționării organismului nostru… trebuie, în mod cert, aprofundate, cercetate în continuare, ca să vedem diferitele schimbări care apar în modul nostru de viață, la ce schimbări duc din punctul de vedere, efectiv, al funcționării organismului nostru și al modului în care noi trebuie să ne ajutăm să ne adaptăm cerințelor noi, cum sunt, de exemplu, toate studiile foarte serioase care se fac pentru a putea preveni modificările organice legate de un sejur prelungit în spațiul cosmic.

Cecilia Caragea: Sau se vor face diferite corecții cu ajutorul geneticii.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: La genetică este o chestiune foarte interesantă și foarte complicată în același timp, pentru că, în momentul în care eu schimb o genă, o schimb cu o anumită intenționalitate. Problema este că e foarte greu de spus câte lucruri schimbă schimbarea unei gene. Și aici lucrurile nu sunt deloc ușor de înțeles, mai ales că trebuie înțeleasă o chestiune foarte clar: care este rolul structurii genetice în organism? Ele reprezintă echivalentul cărții de service dintr-un atelier auto. Deci vreau să fac ceva, mă duc, caut în sertar să văd documentația, știu ce să fac. În celulă, la fel. Moleculele specifice se duc, accesează o genă, întreabă „Ce să fac?” și se întoarce cu capacitatea de a produce anumite proteine, de a crea anumite lucruri care sunt necesare în acel moment în celulă. Niște mecanisme de genul acesta avem și în ultimele vaccinuri care s-au creat. Sunt cercetări de peste 20 de ani cu privire la zona asta. Deci, pe de altă parte, vedeți, nevoile organismului țin de sistemul meu de viață.

Cecilia Caragea: Se schimbă.

Prof. dr. univ. Dragoș Popa: Se schimbă și trebuie înțelese aceste corelații. De altfel, unul dintre descoperitorii geneticii, acum mai bine de jumătate de secol, atrăgea atenția de atunci că genetica este cartea de căpătâi a organismului nostru, dar cu o condiție: să nu vorbim de genetică, să vorbim de gene cultură, pentru că, în sensul aplicat larg al termenului de cultură, acesta cuprinde întregul ansamblu al deprinderilor mele de a mânca, de a mă bucura, de a trăi mai sportiv, mai puțin sportiv și așa mai departe. Or, tot acest ansamblu creează anumite tipuri de nevoi, stresuri și bucurii, care necesită un anumit tip de intervenție de service. Și, atunci, modul în care se reflectă aspectele culturale asupra mea și diferitele specificități genetice asupra mea țin, împreună, să mă condiționeze și să-și răspundă una alteia, pentru ca eu să fiu ceea ce numim noi sănătos și productiv.

Cecilia Caragea: Da, lucrurile sunt intercorelate, să spunem așa. Sunt subiecte extrem de interesante, care cu siguranță vor fi teme de cercetare, dar, pentru că tot discutam despre cercetarea științifică, de tehnologie, de economie, aș vrea ca în viitor să discutăm și despre cercetarea științifică din Europa și, de ce nu, și din România. Vă mulțumesc tare mult și nu uitați că vă așteptăm în continuare în Arena Ideilor!