Arena Ideilor – Energia nucleara. Avantaje si dezavantaje
Invitat: domnul prof. univ. dr. Dragoș Popa
Dialog realizat de Cecilia Caragea

Cecilia Caragea: În ultima vreme, se vorbește din ce în ce mai mult despre sursele de energie și despre energia verde, dar și despre energia nucleară. Și chiar există o dispută dacă energia nucleară este energie verde sau nu. Din ceea ce am văzut, Franța susține că energia nucleară este energie verde, în timp ce Germania spune că nu este energie verde. Vrem să aflăm, de fapt, de unde a apărut această dispută, dacă energia nucleară este energie verde. Pentru aceasta, stăm de vorbă cu profesor universitar doctor Dragoș Popa. Înainte de toate, ce este energia nucleară?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Energia nucleară, așa cum îi spune și numele, este energia care se obține prin reacții nucleare. Evident, pentru aceasta, avem nevoie de o reacție nucleară controlată, spre deosebire de reacția nucleară pe care o avem în bombele nucleare. Noi nu vrem să producem dezastre, ci vrem să producem energie. Structura, construcția unei centrale nucleare este destul de complicate. Sunt diferite tipuri de centrale nucleare, fiecare cu propriile caracteristici tehnologice. Caracteristica comună a tuturor este faptul că noi avem nuclee de uraniu, de plutoniu, care se sparg în două nuclee mai ușoare, și un număr de neutroni, la uraniu, 3 neutroni, care duc reacția mai departe… Deci acești neutroni, lovind alte nuclee, le scindează și pe acestea și, la fiecare proces de genul acesta, nucleele care se formează împreună cu neutronii respectivi sunt purtători de energie cinetică, ca atare, o energie care poate să fie folosită pentru a încălzi agentul de răcire din sistemul primar. Această energie se transferă mai departe sistemului secundar, un sistem de răcire cu apă, care, la rândul lui, după aceea, ne ajută să realizăm abur sub presiune și să intrăm pe sistemul clasic de turbine cu abur, care să ne genereze electricitatea.

Cecilia Caragea: Dar ce înseamnă, de fapt, o centrală nucleară? Mă refer la ce presupune construcția unei centrale nucleare, pentru că eu cred că de aici a plecat această dispută.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Disputa nu a plecat de aici, dar sigur că este bine de văzut în ce constă. În primul rând, avem o structură de beton care protejează întregul ansamblu. După aceea, avem camera de reacție, să spunem, unde avem, pe de o parte, materialul nuclear, deci barele de uraniu, să spunem, îmbogățit, neîmbogățit, în unele de plutoniu… Mai departe, este necesar, în unele dintre sisteme, pentru că avem, după cum spuneam, diferite tehnologii, ca neutronii respectivi, care sunt cu energie mare, să-și scadă puțin energia, ca să aibă probabilitate mai mare de a produce o reacție nucleară când lovesc un alt nucleu. Pe de altă parte, avem barele de control, cu ajutorul cărora putem să oprim reacția în momentul în care riscă să se dezvolte prea mult și să se transforme într-o bombă. Toate aceste sisteme diferă foarte mult între ele. Răcirea se poate face cu apă normală, se poate face cu apă grea, se poate face cu diferite alte substanțe, inclusiv cu gaze, deci se intră, dintr-odată, într-o sumedenie de posibilități, pe care le găsim, pe fiecare din ele, în alte tipuri de reactoare. Problema pe care o avem și care este legată de faptul că avem energie verde sau nu avem energie verde și care se ia, în general, în discuție vine din faptul că, pe de o parte, există un risc de accident nuclear, așa cum am avut și la Cernobîl, așa cum am avut și în Japonia, de fiecare dată dintr-o cauză foarte bine precizată. La Cernobîl, din cauza faptului că s-a vrut să se facă un exercițiu prost gândit, prost executat, prost controlat și, până la urmă, s-au jertfit niște oameni ca să elimine riscul unei catastrofe reale și s-a ajuns la această mică catastrofă pe care a reprezentat-o accidentul de atunci.

Cecilia Caragea: Totuși, chiar și a folosi termenul de „mică catastrofă” nu cred că este în regulă…

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Nu, este în regulă, pentru că o catastrofă nucleară înseamnă echivalentul unei bombe nucleare, ceea ce nu s-a întâmplat. Au murit foarte mulți oameni, dar au murit foarte mulți oameni ca să evite marea catastrofă. În rest, ceea ce s-a întâmplat a fost doar producerea unui nor radioactiv, care a migrat peste multe țări, inclusiv peste țara noastră. Din păcate, comunicarea, pe vremea aceea, era cenzurată, să spunem. Oamenii n-au știut să se păzească, au fost o serie întreagă de probleme. De exemplu, cu ciobanii din Munții Orientali, pentru că valul radioactiv a venit undeva pe la înălțimea de 1.700 de metri, adică exact unde erau pășunile, ei zicând că cel mai sănătos ce poate să fie este laptele de la propriile lor oi, că n-avea cum să fie poluat. Și era. Și tot felul de accidente de felul acesta, care puteau să fie evitate printr-o comunicare mai bună. Mai departe, au fost, însă, viețile pierdute efectiv, cum spuneam, pentru a executa lucrările necesare la reactori.

Cecilia Caragea: Și toate îmbolnăvirile ulterioare, din multe țări.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, eu am dat exemplu de la noi, pentru că, să spunem, ne sunt cele mai apropiate. A fost o perioadă în care s-au înmulțit și cazurile de cancer, în anumite zone. Lucrurile sunt foarte complicate în situațiile acestea, pentru că, de exemplu, așa cum s-a întâmplat la noi, norul a venit, așa cum spuneam, la 1.700 de metri înălțime. Problema e unde a coborât la sol. A coborât la sol acolo unde a plouat sau, în general, unde a existat un curent de aer descendent. În măsura în care s-ar fi făcut o comunicare adecvată și, pe de altă parte, măsurători sistematice pe tot teritoriul, puteau să fie atenționate populațiile acolo unde era risc.

Cecilia Caragea: Să stea în casă, nu în ploaie.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Bineînțeles, copiii să nu se joace în praf, că sunt în fața casei, deci sunt cei mai apărați, când acolo putea să fie radioactivitatea cea mai mare. Iar în zonele care au fost puternic afectate, ce pot să vă spun… măsurat în laborator, un kilogram de brânză de oi din zonele respective avea activitatea mai mare decât o sursă radioactivă de la laborator pentru care făceai pușcărie dacă o pierdeai.

Cecilia Caragea: Pentru că acolo a venit norul radioactiv și acei ciobani nu au fost înștiințați să coboare cu oile în altă zonă.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact. Deci de aici vin aceste pericole și așa mai departe. Evident că cei care au consumat substanțe radioactive în exces au putut să aibă, după aceea, probleme cu oasele, să aibă diferite forme de cancer, care n-au fost centralizate, pentru că ele au apărut de-a lungul timpului, o dată într-un loc, o dată în altă parte. Statistica, puțin mai mare pe anumite zone, dar n-a făcut-o nimeni și, atunci, lucrurile au trecut fără să poată să fie obiectivate în vreun fel.

Cecilia Caragea: Și vorbeați și de accidentul din Japonia, care a avut alte cauze.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Accidentul din Japonia a fost cu totul altcvea. Din păcate, acolo este o problemă foarte complicată, pentru că, din anchetele care s-au făcut, a reieșit că firma constructoare, care era unul dintre trusturile cele mai mari din Japonia, a ascuns o serie întreagă de elemente, a făcut o serie întreagă de economii, pe care nu avea voie să le facă. Și, în primul rând, din punct de vedere al acestei centrale, a făcut construcția într-o zonă în care n-avea voie să o facă. Pentru că se știa că acolo există un anumit risc seismic, un anumit risc de tsunami. Sigur că nimeni nu putea să prevadă că va apărea un tsunami atât de puternic cum a apărut atunci. Dar aici este problema centralelor nucleare. Pentru că nu contează că ceva este improbabil. Dacă e posibil, înseamnă că se poate întâmpla. Dacă se poate întâmpla, poate să apară nenorocirea.

Cecilia Caragea: Și, atunci, la măsurile care se iau atunci când se construiește o centrală nucleară, încă de la planificarea ei, trebuie avute în vedere toate aceste lucruri care se pot întâmpla, chiar cu o probabilitate foarte mică. Și, apoi, materialele, procedurile, tot ceea ce ține de construcția acelei centrale nucleare trebuie respectat foarte sctrict, apropo de firma de care spuneați. Dar amplasarea centralei nucleare, iarăși… spuneați că a fost amplasată într-o zonă în care n-ar fi fost bine să fie amplasată, pentru că este o zonă cu tsunami-uri. Dar, pentru că la centralele nucleare este nevoie de apă pentru sistemul de răcire, atunci ele, normal, trebuie să fie lângă o sursă de apă, nu? Și, atunci, tu trebuie să prevezi valuri mari, trebuie să prevezi tsunami-uri și trebuie să faci niște construcții care să reziste, nu?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Și aici, problema tocmai în asta constă. Una este că au apărut tsunami-uri mari anterior, altceva este că pot să apară. Deci nu este suficient să vezi că au apărut. Problema este: există riscul să apară? Și aici, în general, toate discuțiile cu privire la amplasarea centralelor nucleare ridică foarte multe probleme. Ce înseamnă că e posibil? Ce înseamnă că e probabil? Adică până la ce limită îți asumi riscul că, la un moment dat, s-ar putea întâmpla? Sigur că nu poți să mergi în absurd, pentru că oriunde poate să cadă un metorit pe centrală și sare în aer. Deci sunt anumite lucruri pe care nu avem nici cum să le prevedem, nici cum să le eliminăm, nici nimic. Sunt altele pe care le putem evalua, dar problema este până la ce nivel de probabilitate sau de improbabilitate ne stabilim noi reperele.

Cecilia Caragea: Și să pui niște praguri ceva mai sus decât orice s-a întâmplat în zona respectivă anterior.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact.

Cecilia Caragea: Valuri mult mai mari sau mai știu eu ce.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact. Și lucrurile țin de două aspecte. Unu: de exemplu, în accidentul din Japonia, pierderile de vieți omenești care acolo au fost probabil mult mai mici decât la Cernobîl, pe de altă parte, și astăzi apele oceanului sunt poluate cu reziduuri radioactive de la acel accident.

Cecilia Caragea: Asta înseamnă că peștii din oceanele respective sunt și ei cu o încărcătură radioactivă și tocmai de aceea am înțeles că noi ar trebui să fim atenți la conservele de pește pe care le cumpărăm, să vedem de unde este peștele respectiv. Și chiar am înțeles că există o clasificare, să vezi din ce zonă a fost acel pește. Tot așa cum, de exemplu, și pentru ouă există o anumită categorisire, de care sunt. Și la conservele de pește am înțeles că există o categorisire, pentru ca noi să vedem din ce zonă este adus peștele respectiv, din Pacific, din Atlantic, din ce zonă și așa mai departe, mult mai exact. Dar, trecând de acest lucru, o zonă oceanică puternic afectată de radioactivitate cam în cât timp și va reveni și cum?

Dragoș Popa: Deci lucrurile sunt foarte complicate din punctul acesta al revenirii. Aici, cel mai relevant, din punctul meu de vedere, este faptul că ceea ce se considera prag tolerat general, deci nu într-o zonă radioactivă, ci ceea ce este normalitate și ar trebui semnalat în măsura în care pragul este depășit, înainte de primele explozii nucleare, a fost majorat pe parcurs de câteva ori, pentru că radioactivitatea aerului pe întreaga planetă a crescut enorm în urma experiențelor nucleare care s-au efectuat în special în anii ‘50-‘60, până când s-a stabilit, s-a semnat un acord ca să fie interzise exploziile, experiențele în aer și să rămână posibile doar cele în subteran.

Cecilia Caragea: Așadar, măsurile de siguranță trebuie să fie foarte dure și trebuie să fim foarte atenți la amplasarea centralelor nucleare, pentru a putea să fie într-o zonă sigură, dar și o zonă unde să se găsească apă. La noi, centrala de la Cernavodă… presupun că apropierea de Dunăre a fost decisivă.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Deci au fost două elemente. Unu: evident, Dunărea, pentru că, iar, e nevoie de o cantitate mare de apă pentru o asemenea centrală. Doi la mână, faptul că Dobrogea este, totuși, zona din România cea mai ferită, cea mai sigură din punct de vedere al cutremurului, asta nu înseamnă că acolo nu putem să avem unde seismice, dar de amplitudine mult mai mică decât în restul țării.

Cecilia Caragea: Și apa care se folosește la centralele nucleare, după aceea?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Apa care se folosește intră numai în circuitul secundar. Modul în care această apă poate să poarte, după aceea, o amprentă radioactivă este foarte mic. Singurul pericol care apare la tipul de centrală pe care-l avem la Cernavodă constă în concentrația de tritiu, deci un izotop al hidrogenului, care, în loc să aibă în nucleu doar un proton, are și un proton și doi neutroni. În momentul de față, au început să apară diferite tehnologii pentru reducerea acestei concentrații. Oricum, ceea ce funcționează la Cernavodă se consideră că nu ridică absolut niciun fel de risc pentru populație. Apa care este folosită pentru răcire, deci cea pe care o preluăm din Dunăre, în centrala de la Cernavodă trece numai prin circuitul secundar, care este separat de incinta reactorului propriu-zis. Ca atare, nu avem o contaminare a acestei ape, decât cu tritiu, care este un izotop al hidrogenului. Deci, în loc să aibă nucleul doar cu un proton, avem și doi neutroni. Tritiul, în principiu, se descompune, deci, ca atare, este o sursă foarte slabă radioactivă, care e bine să fie evitată. Concentrația de tritiu în această apă este foarte mică și nu ridică absolut niciun fel de problemă din punct de vedere al biosferei, al pericolului pentru oamenii din zonă.

Cecilia Caragea: Și, pe lângă faptul că centralele nucleare trebuie amplasate într-o zonă unde există o sursă semnificativă de apă, trebuie amplasate, după cum bine spuneați, și într-o zonă unde riscurile seismice sunt foarte mici.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact.

Cecilia Caragea: Totuși, cum pot fi contracarate efetele unor eventuale cutremure care ar apărea într-o zonă cu o centrală nucleară?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Ca la orice construcție, trebuie văzută calitatea solului, pentru că, în afară de amplitudinea, de puterea cutremurului, este foarte important cum se comportă solul. Deci trebuie văzută calitatea solului, trebuie văzut riscul seismic și, mai departe, trebuie proiectată centrala în așa fel încât să reziste indiferent de faptul că, la un moment dat, vor apărea cutremure semnificativ mai puternice decât cele anterioare. Acest lucru, evident, se realizează, cum spuneam, ca la orice fel de construcție, din proiectarea structurii propriu-zise a construcției respective. În măsura în care costurile pentru realizarea unei construcții antiseismice în acea zonă sunt excesive sau nu poate să contracareze întru totul riscurile de avarii a instalațiilor din centrală, evident, nu trebuie aleasă acea locație.

Cecilia Caragea: Ceea ce am întrebat până acum a fost din perspectiva faptului că eu m-am gândit că această dispută dacă este sau nu energia nucleară energie verde a apărut de la ceea ce presupune construcția unei centrale nucleare. Dar, de fapt, de la ce a pornit această dispută?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Deci disputa pornește de la faptul că, evident, centrala nuceară reprezintă un risc clar pentru mediu, pentru omenire, pentru cum vreți să vă exprimați.

Cecilia Caragea: Din perspectiva accidentelor.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Din două perspective. Avem, pe de o parte, riscul de accident, de care am vorbit, cu toate consecințele lui, pe de altă parte, o chestiune intrinsecă a funcționării centralei, faptul că ea produce reziduuri, produse radioactive care trebuie stocate undeva. Ce înseamnă stocate undeva? Aceste reziduuri rămân radioactive, deci periculoase, pe perioade foarte lungi de timp. Nu e vorba de un an, e vorba de sute de ani, chiar mai mult. Evident, pe măsură ce trece timpul, radioactivitatea este mai redusă, ele pot să fie prelucrate în timp în așa fel încât volumul lor să scadă, dar este o chestiune pe care noi o lăsăm moștenire generațiilor următoare, pentru a gestiona aceste reziduri. Deci, în măsura în care ne referim la energie verde în sensul de a nu produce niciun fel de efect negativ asupra mediului, evident că energia nu este verde. Pe de altă parte, energia verde, în general, se definește prin amprenta de dioxid de carbon. Din punctul acesta de vedere, energia este 100% energie verde. Problema, în același timp, se pune, dacă nu vrem să distrugem mediul sub nicio formă, nu numai că nu creștem amprenta de dioxid de carbon, care energie e verde? Avem, sigur, energia hidro, care nu prea văd de ce n-ar fi energie verde, și energia eoliană. Mai departe, ce? Nimic! Pentru că inclusiv la energia solară trebuie să ne punem problema modului în care vom gestiona reciclarea elementelor, panouri solare, baterii și așa mai departe, care nu e neapărat foarte verde. Sigur, ar mai putea să fie trecut la energie verde hidrogenul verde, pe care știm să-l producem în momentul de față, pe care putem să-l folosim și care nu ne poluează în niciun fel. Dincolo de aceasta, nu avem energie verde. În sensul, însă, în care poluarea nu se manifestă în mediul exterior decât dacă noi comitem greșeli, energia nucleară este energie verde. Pentru că aceste poluări nu pot să apară decât prin accidente, deci printr-o proiectare defectuoasă sau prin manevre, prin modul în care gestionăm atât funcționarea centralei, cât și modul de conservare a reziduurilor radioactive, chestiune pe care o realizăm corect sau incorect. Dacă totul e corect, nu se întâmplă nimic. Dacă e incorect, apar accidente.

Cecilia Caragea: Așadar, dincolo de accidente, este vorba de gestionarea reziduurilor radioactive. S-ar putea oare să le putem duce, în foarte scurt timp, pe o altă planetă? Pe Lună?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Și asta e o posibilitate, dar nu este necesar să ne gândim la așa ceva, pentru că este suficient să gestionăm corect depozitarea lor. Or, gestionăm corect, deja de zeci de ani se produc aceste reziduuri, acolo unde au fost gestionate corect nu a existat niciun fel de problemă. Deci nu este nicun fel de dificultate aici, decât faptul că trebuie tot timpul foarte mare atenție, să nu ne culcăm pe o ureche, să ne îmbătăm și să dăm foc la depozit.

Cecilia Caragea: Înțeleg că susțineți mai degrabă poziția Franței, care spune că energia nucleară este energie verde, decât poziția Germaniei, care spune că nu este energie verde. Cum vedeți dumneavoastră această dispută între Franța și Germania, ținând cont că sunt fondatoarele Uniunii Europene?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, acum, nu are legătură propriu-zis cu implicarea în înființarea Uniunii Europene.

Cecilia Caragea: Nu, dar ele sunt state importante în Uniunea Europeană și parcă faptul că sunt pe aceeași lungime de undă spune ceva și atunci când nu sunt pe aceeași lungime de undă iarăși spune ceva.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Franța și Germania, de foarte mute ori, nu au fost pe aceeași lungime de undă, nici în relația cu Statele Unite, nici în relația cu Rusia. Din foarte multe motive, lucrurile au fost diferite pe parcurs.

Cecilia Caragea: Dar în ultima vreme păreau că sunt pe aceeași lungime de undă, în ultimii ani.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, pentru că era nevoie să existe o locomotivă, ca să spunem, a Europei, ei împreună au realizat acest lucru. Practic, Uniunea Europeană, de când s-a înființat, a fost condusă prin înțelegerea și compromisurile pe care le-au făcut cele două puteri. Germania, ca să ne înțelegem, a abandonat cu totul energia nucleară, după accidentul din Japonia, invocând riscul care ni s-a reliefat că este major și nu putem să-l neglijăm. Pe de altă parte, nu putem să uităm că Germania a optat foarte dur pentru gazul metan, care, mă rog, poluează, din moment ce discutăm de amprenta de dioxid de carbon, și care a realizat, însă, pe de altă parte, o dependență excesivă nu numai a Germaniei, ci și Europei față de gazul rusesc, care s-a văzut în toată criza prin care am trecut anul trecut și trecem în continuare. Deci aici lucrurile sunt complicate. Nici Germania, nici Franța n-au avut niciun fel de probleme în legătură cu gestionarea centralelor nucleare, deci nu este vorba de o atitudine care să vină din propria experiență, ci, pe de o parte, din interese economice, pe de altă parte, din modul în care s-au raportat fiecare din ele la experiența Japoniei.

Cecilia Caragea: Cum pe gazul rusesc Europa nu mai poate miza, trebuie să găsim alte surse.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, aici nu este vorba numai de faptul că nu putem miza pe gazul rusesc, problema vine și din faptul că energia nucleară poate să ne dea o altă stabilitate. La petrol, la gaze, la cărbune, avem fluctuații extrem de mari de preț. Evident, gazul are un preț când îl aducem pe conductă, alt preț în momentul în care îl aducem lichefiat. Pe de altă parte, este foarte greu de evaluat cum va evolua prețul în timp din punct de vedere al raportului cerere-ofertă. Din punctul acesta de vedere, e bine să ne aducem aminte că problematica energiei clasice, deci cărbune, petrol, gaz, a fost pusă în prim-planul atenției publice și politice deja din anii ‘70 de Clubul de la Roma, în momentul în care în acea perioadă nu se punea problema poluării. Se punea însă problema riscului de a se epuiza resursele, pentru că se luau în calcul resursele existente. Or, între timp, prospecțiunile au fost atât de bine făcute și de productive, încât producția a crescut dincolo de orice imaginație pentru cei care gândeau aceste probleme în anii ‘70. Resursele acestea, însă, evident că nu sunt inepuizabile, iar costurile de exploatare cresc, pentru că una este să exploatezi petrolul sau gazul metan pe sol, de la o adâncime de niște sute de metri, o mie de metri, altceva de la adâncimi mari, de mii de metri și în special în momentul în care treci, așa cum s-a trecut în multe locuri și urmează să se treacă și la noi, din zăcămintele subacvatice. Deci costurile sunt diferite și, atunci, modul în care ne putem face o prognoză, un calcul pentru ce va însemna costul economiei în deceniile viitoare este mult mai greu de realizat pe aceste surse fosile de energie decât pe energia nucleară.

Cecilia Caragea: Ar fi mai stabilă în privința prețului.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Din punct de vedere al prețului, din punct de vedere al asigurării combustibilului, respectiv substanțelor radioactive, deci de bază uraniul.

Cecilia Caragea: Considerați, așadar, că energia nucleară ar trebui să revină în prim-plan?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Eu cred că ar trebui să plecăm de la ideea că nu a dispărut niciodată din prim-plan, că a existat o mică fluctuație în raportarea noastră la energia nucleară și ar trebui să continuăm cu energia nucleară, având însă în minte foarte clar cele două accidente, învățăturile de minte pe care ar trebui să le tragem de aici și să nu facem niciun rabat de la calitate, de la respectarea normelor de siguranță. În condițiile acestea, eu cred că energia nucleară poate să fie considerată cea mai bună soluție, în momentul de față. Asta nu înseamnă să nu dezvoltăm în continuare energia hidro, energia eoliană, în mare măsură și energia solară, dar aici sunt multe probleme care trebuie discutate cu privire la ce înseamnă energia solară în momentul de față, nu ce va fi ea în momentul în care toate lucrurile vor fi rezolvate. Sigur că ne apropiem de acel moment în care ea poate să devină, într-adevăr, o sursă realistă de energie și lucrurile trebuiesc împinse foarte repede pe această direcție. Până atunci, însă, energia nucleară reprezintă elementul de bază de stabilitate. Iar, acolo unde măsurile de verificare a proiectelor, a realizării centralelor și a întreținerii și exploatării centralelor au fost respectate cu strictețe, nu a existat niciun fel de risc. Există un alt risc, însă, la centralele nucleare. Numai că dacă trecem la acest tip de risc, practic, ar trebui să reconsiderăm tot ceea ce facem noi din punct de vedere tehnologic. Riscul constă în faptul că, în măsura în care ar apărea o explozie solară foarte puternică, e puțin probabil ca centralele actuale să fie protejate față de efectul acestora și, atunci, am putea să avem niște mici bombe care să explodeze. Numai că, în momentul în care ar apărea așa ceva, oricum, am rămâne toți fără energie electrică, n-ar mai funcționa absolut nimic care este pe bază de electricitate și, atunci, ar trebui, oricum, s-o luăm de la zero, ca să spun așa. Și aici este un alt subiect pe care n-are sens să-l detaliem acum, care repune toate discuțiile. Dar, cât timp facem abstracție de acest pericol, practic, centralele nucleare eu cred că pot să fie considerate la fel cum erau considerate și înainte de accidentul din Japonia, și de cel de la Cernobîl.

Cecilia Caragea: Într-adevăr, cred că ar trebui să discutăm pe larg într-o emisiune despre exploziile solare, despre ce-ar însemna să rămânem un timp foarte scurt fără energie, despre alte surse de energie pe care le-ați enumerat și, bineînțeles, și despre hidrogen. Eu vă mulțumesc tare mult și nu uitați: vă așteptăm în Arena Ideilor, emisiune a canalului media online ACC Media Channel! Iar ACC asta înseamnă: comunicare în arenă, prin conținut de calitate.

Vă mulțumim tare mult și, dacă vreți să înțelegeți ceva mai mult despre toate lucrurile care ne înconjoară, urmăriți ACC Media Channel (accmediachannel.ro)!