Arena Ideilor – Sistemul de învățământ românesc. Greva profesorilor
Invitat: domnul prof. univ. dr. Dragoș Popa
Dialog realizat de Cecilia Caragea

Cecilia Caragea: Sistemul de învățământ este important pentru fiecare stat, pentru fiecare comunitate, pentru fiecare persoană. Tocmai de aceea, în Arena Ideilor, ne-am gândit să discutăm despre sistemul de învățământ românesc. Stăm de vorbă cu profesor universitar doctor Dragoș Popa. Înainte de toate, ce părere aveți despre sistemul de învățământ actual?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: În momentul în care ne referim la actualitate, evident că nu putem să facem abstracție de această grevă. În primul rând, trebuie să amintim, totuși, că nu ne-am mai confruntat cu o grevă a sistemului de învățământ de peste un deceniu. De aici, unii ar putea trage concluzia că este totul… liniște și pace, totul merge foarte bine, trebuie să fim fericiți de cum arată. Din păcate, este vorba doar de pasivitate, iar pasivitatea este cu atât mai periculoasă, cu cât nici în cadrul acestei greve aproape că nu s-a amintit despre situația dramatică a sistemului de învățământ, ci numai sau în special sau aproape numai despre sistemul de salarizare, care, evident, este defectuos.

Cecilia Caragea: Cu toții am auzit de problemele sistemului de învățământ românesc. Într-adevăr, părea că lucrurile merg de la sine, nu spunea nimeni nimic sau, cel puțin pentru publicul larg, asta era impresia: că nu spune nimeni nimic, lucrurile merg de la sine. Dar problemele se tot acumulau. Și acum au explodat.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, trebuie să ținem cont că profesorilor li s-au promis salarii mult mai mari acum un cincinal, să spunem, în momentul în care a și apărut o nouă lege, care venea cu o idee nouă la noi și importantă, de a stabili o anumită grilă a importanței diferitelor zone de activitate bugetară. Din păcate, ceea ce li s-a promis că li se va da în etape s-a amânat și, după aceea, s-a anulat, prin aceasta, ei rămânând și cu salarii disproporținat de mici și, pe de altă parte, și cu o lipsă de încredere, normală, atât în Guvern, cât și în Legea Învățământului.

Cecilia Caragea: Normal, dacă cineva îți tot promite, îți tot promite și nu se ține de cuvânt… e ca și când te-ar duce cineva cu zăhărelul, cum se spune popular. Și, atunci, ce încredere poți să mai ai?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, asta face ca și întreaga negociere legată de această grevă să fie cu atât mai dificilă. E aici, însă, un alt aspect care mi se pare foarte important. Înainte, acum câteva decenii, când se discuta despre revendicările profesorilor, la primul punct se punea întotdeauna luarea în considerare a situației dramatice în care se găsește sistemul de învățământ românesc. De data aceasta, aproape că nu s-a discutat acest subiect, iar, dacă restul factorilor de decizie ai societății și așa mai departe trec ușor peste starea învățământului, mi se pare extrem de grav în momentul în care și profesorii ajung să treacă ușor peste acestă situație.

Cecilia Caragea: Din ceea ce am înțeles, există solicitări și de această natură, dar este drept că accentul principal este pus pe salarii.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da. Deci, așa cum spuneam, a cere salarii mi se pare o chestiune absolut îndreptățită, a trece la anexe analiza sistemului de învățământ nu mi se mai pare normal. Trebuie să ținem cont de faptul că noi avem o situație, conform tuturor parametrilor, indiferent că discutăm de abandonul școlar, că discutăm de nivelul de pregătire, care este absolut dramatică. Pe de altă parte, este vorba de organizarea și de modul în care concepem sistemul de învățământ.

Cecilia Caragea: E corect, însă problema salariilor rămâne, totuși, o problemă extrem de importantă, pentru că un profesor care este prost plătit… merge acasă, n-are ce pune pe masă pentru propria sa familie, cum poate să se concentreze el ca să-și facă meseria așa cum trebuie, ca să se poată concentra pe problemele elevilor săi?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da. Aici sunt, însă, două etape, ca să spun așa, una în care îi este greu nu numai să se concentreze pe problemele pe care le are de rezolvat, dar n-are cum să lupte el cu sistemul, ceea ce consider că era situația de acum niște decenii, pe de altă parte, este momentul în care te blazezi, momentul în care zici: „Am luptat, n-am reușit, nu e treaba mea, pentru că eu sunt un simplu amploaiat, în ultimă instanță.” Ei, în momentul în care profesorul devine un simplu amploaiat și nu mai luptă decât pentru salariu, pentru care este normal ca orice angajat să lupte, în momentul acela, eu consider că avem o problemă gravă în învățământ.

Cecilia Caragea: Dar s-a ajuns în această situație în care foarte mulți din sistemul de învățământ să fie blazați în urma unor ani și ani în care lucrurile nu au mers așa cum trebuie și în care profesorii nu au fost valorizați.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Absolut!

Cecilia Caragea: De către stat și de către societate. Și, îmi pare foarte rău să o spun, dar părerea mea este că și din partea unor părinți… pentru că, din ceea ce știu, au fost părinți care au mers la școală ca să discute cu profesorii, certându-i cumva pe profesori, cum își permit să penalizeze copiii poate prea dur. Dar părerea mea este că un profesor trebuie să și penalizeze, să-i și explice copilului pe care l-a penalizat de ce l-a penalizat, ce a greșit, pentru a-l corecta. Și mi se pare că e prea mult ca unii părinți să meargă la școală și să facă scandal, cum am mai auzit.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, absolut corect, numai că lucrurile sunt legate între ele. În măsura în care statutul profesorului ajunge să cadă în derizoriu, este normal că, la fel cum părintele care este plin de el admonestează femeia de serviciu, portarul sau alți îngrijitori, admonestează și profesorul, care este tot a cincea roată la căruță, n-are niciun fel de rol social și păzește și el copiii acolo, ca să se distreze bine la oră. Țineți cont de faptul că s-a ajuns până acolo încât profesorii să poată să fie umiliți și bătuți în clasă și să nu se ia măsuri. Deci, în condițiile acestea, n-avem cum să ne mirăm de atitudinea părinților.

Cecilia Caragea: Când am făcut eu școala, pentru că sunt deja la vârsta la care pot să spun „când am făcut eu școala”, atunci când învățătorul, când profesorii mă penalizau, nu îndrăznea nimeni din familie să spună ceva. Dimpotrivă, eram certată și acasă, cum de am făcut boacăna respectivă.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Învățământul a început să se dezorganizeze, să-și piardă respectul deja din acea perioadă, pentru că, în momentul în care școala s-a transformat, treptat, în sursa de forță de muncă gratuită pentru agricultură, în momentul în care copiii învățau la lumânare seara, în unele zone, unde se tăia mai drastic lumina, evident că școala a decăzut din valoarea și acordarea respectului necesar. După aceea, au venit perioade, într-un fel, poate și mai grele, în momentul în care numai proștii se duceau la școală. Unui coleg de-al meu copilul i-a reproșat: „Tată, dar tu ești un dobitoc. De ce-ai învățat? Costică, taică-su nu știe nici să se semneze, și vine cu Merțanul la școală. Și tu ce faci?” Deci lucrurile sunt foarte complicate din punctul de vedere al istoriei școlii în România.

Cecilia Caragea: A fost o schimbare foarte dură în 1989. Înainte de ‘89, așa cum spuneți, elevii și studenții erau, în mare măsură, și o forță de muncă gratuită. Dar cred că depindea foarte mult și de profesori, pentru că, atunci când aveam practica agricolă, profesorii pe care i-am avut, cu o inspirație extraordinară, ne explicau ceea ce făceam. Aveam grijă de grădina școlii… noi mergeam la cules de sfeclă de zahăr, pentru că în zonă era fabrica de zahăr de la Luduș. Și, atunci, ne explicau toate procesele, de la culesul sfeclei de zahăr până când ajungem noi să ne bucurăm de zahăr, acel zahăr pe rație. Sau, în clasele mai mici, când nu aveam forța să participăm la muncile agricole, eram puși să creștem viermi de mătase. Eu cred că toate aceste activități pe care eram puși să le facem, dacă ne erau explicate, ne ajutau.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Categoric. Orice activitate explicată și înțeleasă te ajută în formarea generală. Problema care se pune este…

Cecilia Caragea: Când se exagerează.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Când se exagerează timpul alocat pentru o activitate sau pentru cealaltă. Forța de muncă era din clasa întâi, unde, să zicem că era mai ușor de transpus sub o formă didactică, în măsura în care profesorul își dădea interesul, mai puțin de înțeles în momentul în care nu neapărat agricol, ci pe diferite șantiere erau trimiși și studenții, și, e adevărat, ca excepție, câteodată să dea chiar examenele acolo, ceea ce evident că nu era decât un gen de minciună. Deci lucrurile sunt foarte complicate. Problema este că, din momentul respectiv, școala începe să aibă un dublu rol: forță de muncă gratuită și, în subsidiar abia, învățământul. Toate treburile acestea au condus, treptat, și la degradarea statutului social al profesorului, care culminează, astăzi, cu umilirea profesorului, cu modul în care părintele îl cheamă ca pe un lacheu la ordine, cum își permite să-i admonesteze copilul și așa mai departe. Sigur că aici intervine și înteaga mentalitate modernă, care este foarte importantă dacă e bine înțeleasă în sens pozitiv și devine catastrofală dacă e în sens negativ. Respectul pe care trebuie să i-l acorzi copilului, pentru că el nu este prezent în societate ca să fie bătut, înjurat și așa mai departe, ci ca să fie respectat. Problema este că îl respecți în măsura în care și el respectă societatea și instituțiile prezente în societate.

Cecilia Cargea: Corect. Respectul trebuie să fie reciproc și, din fericire, eu asta am învățat la școala pe care am făcut-o. Dar aveți dreptate atunci când spuneți că, în anii ‘90, în România, au fost niște schimbări dramatice, când nu se mai punea preț deloc pe învățământ, doar pe făcutul banilor.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da. Și este normal, pentru că școala nu-ți dădea nimic în momentul în care șomajul era extrem de mare, iar activitățile care se desfășurau în afara oricărei legi, deci puneau sub semnul întrebării incusiv sensul existenței legilor, schimbau cu totul ordinea, mentală, cel puțin, a copilului, dar nu numai.

Cecilia Caragea: Dar în anii ‘90 cred că pentru foarte mulți a fost foarte greu să se poziționeze așa cum trebuie, foarte mulți s-au pierdut în acei tulburi ani ‘90 și apoi le-a fost greu să se regăsească, cumva. Cel puțin eu prin asta am trecut.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, categoric, la nivelul individului, așa stau lucrurile. La nivelul învățământului, profesorii au făcut, totuși, front comun, să spunem, și au încercat să riposteze, să spună: „Țara nu poate merge înainte fără învățământ.” Și la asta mă refeream în momentul în care spuneam că, atunci când revendicau salariile, revendicau și un alt statut al școlii. A fost o luptă întreagă ca să se ajungă la alocarea prin lege a 6% din PIB pentru învățământ. Nici astăzi nu se acordă. Suntem la trei virgulă puțin. Or, dacă nu avem buget pentru școli, este evident că învățământul nu poate să se desfășoare așa cum trebuie. Ne place foarte mult, cum ne-a plăcut și mai demult, să ne îmbătăm cu apă rece, din punctul de vedere al valorii școlii, uitându-ne la premiile pe care le iau elevii noștri la diferite olimpiade sau alte concursuri internaționale și la copiii noștri, la elevii noștri care reușesc să ia premii la diferite competiții de inventică. Problema este că ei sunt produsul meditațiilor plătite de părinți, acasă, sau sunt meritul unor (bineînțeles, în afară de propria lor activitate și inteligență) profesori dedicați, care lucrează cu ei cu totul și cu totul neplătiți, în afara obligațiilor lor profesionale.

Cecilia Caragea: Sunt excepțiile, dar noi trebuie să ne gândim la medie.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da. Iar, când ne gândim la medie, trebuie să ne uităm la rata analfabetismului funcțional, trebuie să ne uităm la rata pe care o are, în momentul de față, abandonul școlar, trebuie să ne uităm la modul în care avem mame multe la mai puțin de 15 ani și, din câte se afirmă, cel puțin în presă, pentru că eu nu am studiat problema în amănunt, nici măcar beneficiind de analize și îndrumare medicală gratuită. În afară de asta, evident că o problemă dramatică o ridică și numărul foarte mare de copii care sunt lăsați în grija vecinilor, a bunicilor și așa mai departe de părinții care au plecat în străinătate. Iar cumulul tuturor acestor factori a dus la unele din statisticile relativ recente, la faptul că jumătate din copii visează să plece cât mai repede în străinătate.

Cecilia Caragea: Tocmai din aceste motive, rolul învățătorilor, al profesorilor, rolul școlii ar trebui să fie mult mai important. Pentru că acei copii care sunt lăsați în grija rudelor, în grija vecinilor ar trebui să primească un suport. Și de unde să-l primească? De la vecini doar? Ar trebui mai mult din partea școlii. Și, atunci, ar trebui susținuți cu atât mai mult învățătorii și profesorii.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, ei trebuie susținuți o dată financiar, pentru că trebuie să aibă problemele materiale rezolvate, ca să se poată dedica școlii și, pe de altă parte, prin modul în care le asigurăm o anumită respectabilitate socială. Pentru că, dacă în atitudinea generală în societate ei sunt priviți ca niște oameni care încasează degeaba salariile și împovărează bugetul, este imposibil ca ei să se poată bucura de prestigiul pe care ar trebui să-l aibă pentru a avea, într-adevăr, un impact serios în responsabilizarea și dezvoltarea societății.

Cecilia Caragea: Și cum se mai poate face acest lucru astăzi, după ce, în atâția și atâția ani, statutul profesorului a ajuns cel care este astăzi?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Bun, lucrurile sunt complicate, pentru că, în primul rând, sistemul de învățământ este total anacronic. În momentul în care acum, nu știu, niște decenii, un parlamentar, nu știu cine era și nu știu sub ce formă a făcut propunerea ca fiecare elev să ajungă să aibă un laptop, a apărut un scandal social, că vrem să distrugem învățământul, în măsura în care îl lăsăm să învețe de pe ecran și nu de pe fila cărții. Problema este că în momentul de față ceea ce lipsește este tocmai structura informatică de care avem nevoie pentru dezvoltarea școlii. Nu pot să fac, să învăț geografie din textul cărții. Nu pot să învăț geografie decât dintr-o hartă interactivă, astfel încât să pot să localizez clar și pârâul care trece prin satul bunicilor, și continentele. Pentru că trăim, totuși, la nivel planetar astăzi și nu putem să învățăm pe dinafară numele câtorva localități.

Cecilia Caragea: Și cred că este mult mai plăcut să înveți de pe o hartă interactivă. Atunci când eram noi la școală, existau mai multe hărți: harta economică, harta politică, harta cu formele de relief, harta geografică și așa mai departe. Este mult mai plăcut cu o hartă interactivă, pentru că, într-adevăr, trebuie să se țină cont de toate aceste evoluții, să înveți mai mult, să înveți mai plăcut, mai repede.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Categoric. Și nu este vorba numai de hărți, este vorba de faptul că foarte multe experiențe, la chimie, la fizică și așa mai departe, pe care de cele mai multe ori nu le faci în școală, pentru că nu ai laboratoare suficient de bine dotate, poți să le realizezi virtual. Deci le vezi pe ecran și poți să le produci, pentru că, cu programe care sunt dezvoltate deja de zeci de ani, nu de astăzi, îți alegi aparatura de care ai nevoie, îți alegi substanțele de care ai nevoie și, cu ajutorul programului respectiv, simulezi experiența de chimie, de fizică sau de ce e nevoie. Deci lucrurile pot să funcționeze cu totul altfel. Ca să nu mai vorbim în condițiile în care inteligența artificială n-a apărut prima dată acum, acum a apărut chatbox-ul, dar inteligența artificială o avem de mult, iar lucrurile pot să se desfășoare într-un mod extrem de atractiv și de instructiv pentru copil. Dar unde stăm s-a văzut cel mai bine în momentul în care ne-am confruntat cu lockdown-ul…

Cecilia Caragea: Din pandemie.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Din timpul pandemiei. În momentul în care totul era un simulacru, pentru că nu aveam niciun fel de deprindere, nici printre profesori, cu excepția câtorva licee mari, care erau excepții și confirmau regula, și și mai puțin pentru copii, pentru a putea să desfășurăm acest învățământ la distanță. Ba s-a ajuns și la situații absolut penibile, când, invocându-se faptul că în unele zone, în unele localități nu exista nici măcar curent electric, li s-a recomandat să folosească televizorul, pentru că ăsta probabil că merge la manivelă.

Cecilia Caragea: Dar să știți că, pe vremuri, erau niște programe de teleșcoală, făcute de Televiziunea Română, care au fost foarte bune la vremea lor. În fine, trecând peste această mică paranteză…

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Dar tot în localitățile în care existau și curent, și televizoare! Și aici este o altă chestiune foarte importantă. Trebuie să ținem cont de nivelul pe care îl au, nivelul de trai pe care îl au o serie întreagă de familii din România. Pentru că, dacă avem familii înstărite, ca să spunem așa, care pot să asigure copilului toate cele necesare dezvoltării lui în contextul secolului și al anului în care trăim, sunt alții la care problema este mâncarea care se pune pe masă, nu telefoane inteligente, laptopuri și așa mai departe. Și de aici apar aceste decalaje foarte mari care duc și la acest analfabetism extrem de extins, analfabetism funcțional și, pe de altă parte, la comportamentul social.

Cecilia Caragea: Într-adevăr, sunt foarte multe familii, din păcate, în România care se zbat la limita sărăciei, să spunem așa. Și vorbeam de programele de teleșcoală, erau foarte bune. Cred că s-ar mai putea face programe foarte bune de teleșcoală, dar, așa cum știm, trebuie să ai televizor, trebuie să ai curent electric, trebuie să ai un abonament la cablu. Dar, chiar și atunci, aveam și curent electric și televizor, dar stăteam și serile la lampa cu petrol. Astăzi, se prea poate să ajungi să stai la lumânare sau la lampa cu petrol, pentru că nu ai curent electric. Și, tocmai de aceea, acei copii trebuie susținuți. Și o masă caldă la școală, de foarte multe ori, era o motivație și pentru părinți să-și trimită copilul la școală, că măcar avea ce mânca în ziua respectivă.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Categoric, aceasta este o problemă foarte serioasă și care trebuie văzută în contextul în care sunt familii care se bucură să aibă mulți copii, ca să aibă indemnizația, alocația pentru copii, care le permite să-și cumpere băutura.

Cecilia Caragea: Trist, dar se întâmplă și tocmai de aceea ar trebui niște servicii din partea autorităților locale care să urmărească exact ce se întâmplă.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, deci noi, în momentul de față, ar trebui să ne orientăm atât către o școală care să formeze, într-adevăr, oameni capabili să exceleze în secolul nostru, cât și un sistem de urmărire, de asistare socială, nu numai prin niște bani care li se dau, ci și prin forme de reeducare, de atragere către muncă, pentru că avem extrem de mulți oameni care nu muncesc și, în același timp, avem o criză acută de forță de muncă.

Cecilia Caragea: Îmi amintesc că învățătorul meu mi-a spus că, după ce se termină orele de clasă, să rămân împreună cu un coleg, ca să îl învăț să scrie și să citească. Se întâmpla în clasa întâi. Targetul era ca, atunci când terminăm clasa întâi, să știe și acest coleg al meu să scrie și să citească, pentru că venea dintr-o familie cu foarte mulți copii și ai lui părinți nu aveau timp suficient ca să se ocupe și de el, să-l învețe să scrie și să citească și doar orele din clasă nu erau suficiente. Din păcate, nu am reușit să fac acest lucru până la finalul clasei întâi. A fost un moment foarte delicat pentru mine, ca să spun așa, a fost o înfrângere pe care am simțit-o foarte puternic, pentru că nu am reușit acest lucru. Și învățătorul mi-a explicat foarte apropiat, cald, ca să mă facă să înțeleg că este mult mai bine ca acel coleg al meu să meargă la o școală specială, unde va primi o asistență de rigoare, mult mai bună decât am putea să i-o oferim noi, adică el, ca învățător pentru elevii pe care-i are la o clasă normală, și ajutorul pe care am fi putut eu sau un alt elev să i-l dăm. M-a impresionat foarte mult grija învățătorului meu și modalitatea lui de a încerca să îl ajute pe acest copil, dar a mă face și pe mine să înțeleg ceva. Și, bineînțeles, apoi să-l pună pe un drum care îi era lui util și posibil.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Într-adevăr, asta este o problemă foarte serioasă. Școala este privită, de multe ori, din ce în ce mai mult, ca un mod de a-i transmite un set de informații copilului, ceea ce conduce la o viziune oarecum tehnică. Școala, în primul rând, trebuie să formeze caractere, trebuie să formeze atașamente sociale, trebuie să formeze un cetățean, nu pur și simplu un practician pe un câmp oarecare de activitate. Și aici lucrurile au degenerat mult, în timp, cu toate că din punctul de vedere al viziunii generale asupra societății ar fi trebuit tocmai să ajungem la o înțelegere mai profundă a exemplului pe care l-ați dat mai devreme. Lucrurile sunt foarte complicate, ca să luăm un concept modern, afterschool-ul. Afterschool-ul este cel mai important în două situații: exact pentru copiii care au dificultăți în a înțelege și a deprinde diferitele modalități de a judeca, de a crea diferite lucruri pe care trebuie să le învețe, pe de altă parte, este și o chestiune de ocupare a timpului, pentru că, în măsura în care părinții n-au timp să se ocupe de copil, e important să fie un cadru organizat în care copilul să-și petreacă niște ore suplimentare față de cele pe care le petrece propriu-zis la școală. Acest lucru se și practică foarte mult, dar se practică de către cei care au bani să plătească afterschool-ul, în timp ce cel mai important este afterschool-ul pentru cei care n-au bani și părinții n-au competența să facă așa ceva.

Cecilia Caragea: Și nu știu cum să-și ajute propriul copil, chiar dacă ar vrea, pentru că, și în exemplul pe care l-am dat, părinții ar fi vrut, și învățătorul ar fi vrut, tocmai de aceea m-a pus și pe mine să încerc să fac acest lucru, dar uneori este nevoie de abilități speciale.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Este nevoie de abilități speciale și este nevoie de o anumită pregătire a părinților. Or, acolo unde părinții înșiși au o pregătire lacunară sau care ridică multe probleme, cu atât mai mult copilul trebuie ajutat.

Cecilia Caragea: Corect.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Or, noi nu avem, din punctul de vedere al modului în care este conceput sistemul de învățământ, nu avem asigurat acest sprijin pentru copii.

Cecilia Caragea: Pentru că, de foarte multe ori, părinții, din păcate, nu-și ajută copiii. Îi trag, cumva, înapoi. Îmi amintesc un alt exemplu, tot din primele clase, când domnul învățător mă trimitea, seara: „Du-te și vezi dacă colega ta a reușit să își facă temele. Verifică, faceți temele împreună în caz că ea nu a reușit să-și facă temele.” Însă ajungeam într-o casă unde, din nefericire, tata era bețiv și violent. Cred că se oprea din comportamentul tipic doar pentru că ajungeam eu în acea casă și se abținea puțin pentru că știa cine este bunicul meu și lucra în subordinea lui. Și, atunci, avea o oarecare reținere. Dar de copil mi-am dat seama prin ce tragedie trece colega mea.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, asta este, într-adevăr, o problemă majoră, pe care o sesizam și mai devreme, mergând până acolo încât copilul nu este bun de nimic altceva decât să asigure alocația, care-i sursa lui de băutură.

Cecilia Caragea: Sau: „Du-te, cumpără-mi țigări, du-te, cumpără-mi o sticlă de băutură!”

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact! Și, atunci, copiii, în aceste situații, evident că evoluează după modelul tatălui sau a familiei respective. Și aici trebuie văzut cum se poate interveni, nu luând copiii, să-i și rupi de familie, ci să poți să modifici mentalitatea familiei. Sunt multe locuri în țară unde oamenii pleacă la lucru în străinătate. Unii se întorc cu bani înapoi și își construiesc case, încearcă să-și asigure un viitor sau să-și ajute bunicii, părinții pe care i-au lăsat acasă. Sunt alții care vin înapoi ca să arate comunității cât de grozavi sunt ei, că au mașină, banii pe care pot să îi cheltuiască… Termină banii, stau și se uită în stânga, în dreapta. Nu vrea să se angajeze nicăieri, nu vrea să accepte o muncă, să sape o grădină, să facă ceva, pentru că nu-i de demnitatea lui, cu toate că, în momentul în care pleacă înapoi în străinătate, spală WC-urile. Dar acolo s-a dus să muncească pentru a veni acasă să fie domn.

Cecilia Caragea: Acolo e un necunoscut, dar aici ține la un statut.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact. Problema de statut a căpătat, pentru o categorie care nu este numeric nesemnificativă, de acest tip. Și, atunci, noi avem în societatea de astăzi foarte multe vicii care erodează societatea și în același timp grevează foarte dur sistemul educațional.

Cecilia Caragea: E o înțelegere proastă a ceea ce înseamnă statut social, până la urmă.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact.

Cecilia Caragea: A ceea ce înseamnă statut înalt în societate. Tu trebuie să fii un om bun, un om implicat, nu un om care aruncă cu banii.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact. Aici este o chestiune foarte serioasă și ea, evident, se reflectă foarte mult și în mentalitatea copiilor care cresc într-un asemenea mediu. Sunt, într-adevăr, enorm de multe probleme, pe unele dintre ele le-am atins acum tangențial, pe altele nici măcar nu le-am numit, care trebuie luate în considerare. Și acesta este contextul în care trebuie să avem în vedere și greva acestei veri, pentru că lucrurile sunt extrem de importante, nu numai din punct de vedere al veniturilor profesorilor, nu numai din punct de vedere al statutului profesorilor, ci în primul rând despre modul în care evoluează România, evoluează această societate și încotro vrem să ajungem în anii și în deceniile viitoare. Dar lucrurile sunt… tocmai pentru că sunt extrem de complicate, și sunt foarte mulți factori care concură la această desfășurare socială, probabil că multe dintre aceste probleme ar trebui să le discutăm separat.

Cecilia Caragea: Cu siguranță, așa vom face! Vă mulțumim tare mult și nu uitați că pe ACC Media Channel găsiți emisiuni de calitate, emisiuni care credem că sunt utile și chiar necesare! Vă mulțumim tare mult și, bineînțeles, vă așteptăm și în viitor în Arena Ideilor!