Traditia si provocarile apiculturii in Grecia
Invitata: Doamna dr. Fani Hatjina, cercetator in cadrul Institutului Dimitra din Grecia – Departamentul de Apicultura
Dialog realizat de Cecilia Caragea.
Multumiri speciale companiei Apidava pentru realizarea acestui dialog pentru sanatate.

Cecilia Caragea: La Sarbatoarea Mierii de la Blaj, din inima Transilvaniei, am avut ocazia sa stam de vorba cu doamna dr. Fani Hatjina, cercetator stiintific la Institutul Dimitra din Grecia, institut care se ocupa cu studiul animalelor si, bineinteles, al albinelor. Am stat de vorba despre traditia cresterii albinelor, dar si despre problemele actuale ale apiculturii, despre importanta conservarii raselor actuale de albine. Va invitam, asadar, la un dialog extrem de interesant, credem, pentru toti cei care sunt preocupati de universul fascinant al albinelor, pentru ca trebuie sa constientizam ca albinele sunt responsabile de polenizare si, prin urmare, de alimentatia noastra de zi cu zi, pe langa faptul ca ne daruiesc aceste apicole atat de bune pentru sanatatea noastra.

Dr. Fani Hatjina, cercetator in cadrul Institutului Dimitra: Ma numesc Fani Hatjina, vin din Grecia si sunt de profesie biolog, iar de cand am inceput sa lucrez am lucrat doar cu albinele melifere. Mi-am sustinut doctoratul cu o dizertatie despre comportamentul albinelor in procesul polenizarii, caci ma intereseaza mult aceasta interactiune a albinelor cu mediul, apoi am continuat sa o studiez si dupa doctorat. Cand am absolvit universitatea, nu stiam exact ce o sa fac. Tocmai atunci, tatal meu incepuse sa se ocupe de cateva colonii de albine. Uimitor este faptul ca, exact atunci, multi oameni se apucasera de apicultura, pentru un venit suplimentar. Era chiar inainte de criza economica. Prin urmare, numarul albinelor melifere din Grecia a crescut foarte mult. Dar stuparitul nu e ceva nou pentru noi, caci este o traditie veche si importanta. Grecii cresteau albine inca din Antichitate. Putem citi in scrierile lui Aristotel cum se credea ca sunt organizate coloniile de albine, cum se comportau albinele, ce boli aveau, cine conducea comportamentul albinelor… Aici, vechii greci au gresit putin – ei credeau ca albinele sunt conduse de un rege, dar de fapt este vorba de o regina… Totusi, stiau ca erau conduse de o singura fiinta, de un singur conducator. La noi, la greci, stuparitul este cu adevarat o traditie indelungata… Putem vedea albine chiar si pe vechile monede… Ceea ce am observat eu este ca existau felurite tipuri de stupi traditionali, care erau diferiti in functie de regiunile Greciei. In nord, erau asa-numitele skep (cosuri impletite din paie), iar in sud stupii erau in forma de cilindru sau – altfel spus – skep-uri verticale, facute din lut. In multe zone din tara noastra se fac sapaturi arheologice si sunt scosi la lumina asemenea stupi stravechi, care sunt foarte bine pastrati. Pentru noi, este o traditie indelungata asadar, iar oamenii simt ca asta trebuie sa faca, sa creasca albine pentru a se integra in natura!
In zilele noastre, numarul de apicultori a crescut, de asemenea a crescut numarul coloniilor de albine. Cred ca Grecia „concureaza” cu Ungaria pentru titlul de cei mai multi apicultori pe kilometrul patrat! De asemenea, avem o productie importanta de miere, dar nu suntem pe primul loc, pentru ca nu suntem o tara mare. Insa acest lucru ma determina sa spun de ce este importanta apicultura pentru noi… Cand tatal meu a inceput sa creasca albine, mi-a zis: „Stii, asta este foarte important pentru agricultura si pentru economia noastra nationala. Tu esti biolog – de ce nu lucrezi cu albinele? Ne-ai ajuta chiar si pe noi, aici, in sat.‘’ Mi-am zis ca este o idee foarte buna! Asa am inceput sa studiez albinele, in stupii tatalui meu. Mi-am facut apoi doctoratul despre polenizare. Dar, in institutiile publice, precum cea in care lucrez eu, nevoile apicultorilor sunt cele care iti indica in ce domenii ar trebui sa te concentrezi in munca ta… De aceea, eu acum nu lucrez in domeniul polenizarii, ci studiez efectele pesticidelor asupra albinelor. Acest lucru ma obliga, evident, sa studiez comportamentul albinelor, comportamentul lor in natura, precum si efectele pesticidelor asupra corpului lor, deci studiez si fiziologia albinelor. Aceasta este una dintre directii. Oamenii vor sa stie cu adevarat care sunt efectele reale ale pesticidelor. Iar acest lucru este important si pentru apicultori. De obicei, numim pesticide produsele fitosanitare, dar pesticide pot fi si chimicalele pe care apicultorii insisi le pun in stupi! Asadar, uneori eu incerc sa ma ocup direct si de aceasta problema, spunandu-le apicutorilor cum si de ce sa fie foarte atenti cu toate chimicalele pe care le folosesc.
Un alt subiect important pe care il studiaza institutia in care lucrez este inmultirea albinelor. Exact despre ce am vorbit in prezentarea mea de la aceasta conferinta. Cum sa le inmultim si cum sa imbunatatim zestrea genetica a raselor locale de albine, iar apoi cum sa ne ocupam de protejarea acestora. Noi credem ca trebuie sa inmultim albinele autohtone, rasele sau populatiile sau subrasele locale, pentru ca ele au dovedit ca au un inalt grad de adaptabilitate la conditiile locale. Conditiile locale inseamna disponibilitatea hranei, climatul si schimbarile climaterice – iar ele au aceasta maleabilitate, caci trebuie sa se adapteze la toate acestea… Apoi este vorba de dusmanii naturali… De asemenea, de ceea ce s-ar putea numi un management practic… Intr-un cuvant, este vorba de mediul inconjurator in intregime. Iar rasele locale se adapteaza mai bine decat rasele straine.
Institutia in care lucrez eu se numeste Institutul de Stiinta Animalelor – Divizia Apicultura. Recent, am devenit directorul institutului. In institut, noi incercam sa pastram rasele locale de animale – vaci, oi si albine. Sunt autohtone, sunt speciale… si incercăm sa le aratam producatorilor care sunt calitatile fiecareia dintre aceste rase si subrase. Aceasta este ideea generala. Iar eu, in calitate de director, sustin aceste idei chiar si mai mult, propun noi cercetari! Fiind foarte activa in acest domeniu, mi s-a solicitat sa sustin o conferinta si aici, la Blaj, in aceasta dimineata, despre conservarea raselor de albine. Despre pastrarea raselor locale de albine. Caci se fac multe importuri in fiecare tara (banuiesc ca si in Romania, la fel ca in Grecia, in Franta si de fapt peste tot), iar apicultorii si producatorii vor sa aiba in stoc acele colonii despre care ei cred ca sunt cele mai bune pentru productia lor. Insa noi tindem sa pierdem un mare procent din aceste colonii de albine… Probabil ca una din cauze o reprezinta bolile, dar o alta cauza este tocmai faptul ca albinele nu sunt bine adaptate genetic. Iar daca vrem sa crestem o noua generatie care sa poata avea un material genetic bun, atunci trebuie sa o protejam, sa o conservam. In fiecare tara ar trebui sa existe un fel de zone de conservare bine stabilite, in care sa pastram caracteristicile acestor populatii de albine. Despre acest lucru am vorbit astazi aici. Daca observam rasele locale, cu inmultirea lor si cu pastrarea lor printr-un management adecvat, atunci vedem ca, in final, chiar si efectele pesticidelor pot fi mult diminuate, iar rezistenta la boli poate fi mai mare. Deci rezultatul poate insemna mai putine pierderi, o miere de o calitate mai buna, o calitate mai buna a tuturor produselor apicole, si prin urmare , un venit mai mare pentru producatori!
Stim ca subrasele pe care le avem acum in Europa (si in alte zone, dar mai ales in Europa) au aparut dupa perioada glaciara, pentru ca, in conditiile de atunci, populatiile de albine au fost obligate sa traiasca doar in anumite zone. Iar apoi aceste populatii s-au dezvoltat local, precum in Peninsula Iberica, in Peninsula Italiana, in Grecia, in Balcani… Ele au evoluat acolo, separat… asa au aparut subrasele de astazi. Desigur, toate sunt Apis mellifera, dar avem si iberiensis, carnica, ligustica, albina neagra – mellifera mellifera… In tara mea, dominanta este rasa Apis mellifera macedonica, care se extinde in nord chiar pana in Romania, dar avem si o alta rasa, Apis mellifera cecropia, care este aproape disparuta, iar in insule avem o specie numita adami. In prezent, incercam sa localizam populatiile si sa cream zone de conservare si chiar sa le inmultim. Si se pare ca populatiile noastre, de exemplu, fata de albina siciliana din Sicilia, de albina ruttneri din Malta sau de ligustica… nu sunt diferite doar din punct de vedere al caracteristicilor morfologice. Ligustica este numita „albina de aur”, pentru ca este un pic mai mare si mai galbena. Iar in ceea ce priveste albinele noastre… macedonica este de un galben foarte deschis, iar cecropica este maro-rosiatica… Sunt lucruri pe care oamenii incearca sa le considere diferente, dar ceea ce le face diferite pe albine este modul in care se comporta. Unele au un comportament diferit in roire – cat de repede se reproduc si parasesc stupul… Unele culeg mai mult. Unele sunt mai calme, unele sunt mai agresive, cum este albina adami… Iar apicultorii si le aleg in functie de comportamentul lor! Este simpatic… La fel se intampla in Africa, la fel se intampla in Asia… Apoi ajungem sa vorbim despre Apis cerana, nu Apis mellifera, ci Apis cerana, care este o albina care traieste in cavitati mici si care este rezistenta la Varroa. Acestea sunt, de fapt, diferentele fundamentale. Si, daca nu le protejam, le vom pierde, pentru ca hibridizarea, asa cum am spus la conferinta din aceasta dimineata, aduce varietate, dar aceasta varietate nu este stabila. Avem nevoie de o varietate stabila, biodiversitate si inmultire sustenabila, asa cum am discutat. Desigur, apicultorii pot sa faca ei singuri inmultirea si selectia. Pentru ca unul vrea albine care produc repede populatii adulte, pentru ca vrea sa le separe si sa le vanda. Altul vrea sa colecteze miere. Iar altii doresc laptisorul de matca. Deci trebuie sa alegi albinele, reginele si trantorii astfel incat sa faca mult puiet, ca sa obtii multa miere sau mult laptisor de matca… Acesta este genul de caracteristica pe care poti sa o incurajezi. Apicultorii sunt interesati de acest lucru, iar noi, oamenii de stiinta, doar incercam sa ii ajutam. Pentru ca este datoria noastra.
Dar tot ceea ce facem trebuie sa fie in concordanta cu ceea ce mediul ne invata sa facem. De aceea vorbim despre sustenabilitate. Toate – inmultirea, selectia – trebuie sa fie sustenabile, pentru ca altfel nu le mai ai la urmatoarea generatie, in decurs de cativa ani. Agricultura, astazi, necesita metode care sunt intensive, dar suntem confruntati aici cu multe probleme. Odata cu intensificarea metodelor din agricultura, avem nevoie de ceea ce se numeste Integrated Pest Management (IPM), apoi inmultire sustenabila… Toate aceste terminologii care suna complicat sunt simple, de fapt. Ele doar arata ca tot ceea ce faci in agricultura trebuie sa fie in acord cu mediul. Iar acum se schimba si clima… Nu se poate ca agricultura sa nu fie productiva. Ea trebuie sa fie productiva! Dar trebuie sa fie sanatoasa. In plus, trebuie sa ai un management care sa iti asigure un septel sanatos, productiv, dar care sa genereze si produse de calitate inalta. Produse de calitate inalta inseamna miere, laptisor de matca, polen, propolis, venin si ceara. Sunt multe si sunt diferite. Cu un bun management, toate acestea pot avea o calitate foarte buna, pentru ca mediul ne ofera o sursa buna. Deci, daca mergem, ca sa zic asa, mana in mana cu mediul inconjurator, putem avea populatii sanatoase si productive, un mediu sanatos, animale sanatoase si produse bune.
Vorbind despre un mediu sanatos si despre oameni sanatosi, ar trebui sa ne amintim mereu ca albinele sunt sensibile (si nu doar albinele melifere, ci si albinele solitare, bondarii…) la schimbarile din mediul inconjurator, chiar si la acumularea de dioxid de carbon sau a altor chimicale care sunt in atmosfera, a gazelor, a poluarii… Datorita faptului ca sunt atat de sensibile, le putem folosi pentru a monitoriza calitatea mediului. Ceea ce incercam, de asemenea, in prezent, este sa promovam conceptul de albinarit urban. Apicultura in jurul oraselor. Daca albinele pot trai in jurul oraselor si daca putem avea mai multe flori si putem avea albine in gradinile noastre, in spatiile publice, pe acoperisuri verzi, daca am avea albine cat mai aproape de orase, in orase chiar, si ele s-ar dezvolta, atunci ar insemna ca si noi traim intr-un mediu sanatos, pentru ca ele, dupa cum spuneam, monitorizeaza calitatea mediului.
Tema pesticidelor este un lucru despre care vorbim de generatii! Dar, in ultimii zece ani, folosirea anumitor familii de pesticide, a substantelor neurotoxice precum neonicotinoidele reprezinta o problema majora. Totusi, am reusit, in luna mai a anului trecut, sa convingem Parlamentul European sa interzica folosirea a trei tipuri de neonicotinoide. In Franta a oprita folosirea tuturor acestora, atat in culturile mari, cat si in cele mici, dar si in ceea ce priveste semintele plantelor. A fost o victorie cu adevarat. Multe organizatii, federatii si asociatii de apicultori , dar si activisti de mediu lupta de mult timp pestru aceasta. Si speram ca fiecare tara sa adopte aceasta decizie, fara exceptii de la regula (fara derogari). Este o lupta continua. Pentru ca atatea chimicale in atmosfera nu sunt bune pentru albine. Ele le detecteaza imediat – cum am spus, ele monitorizeaza foarte bine mediul. Dar toate aceste chimicalele ajung, in final, in farfuria noastra, in ceea ce mancam zi de zi. Cu cat sunt mai putine chimicale in aer, in atmosfera, dar si in apa (pentru ca toate ajung pana la urma in sol, in apa), cu atat vom avea o viata mai buna. Si trebuie sa avem o viata mai buna, atat noi, cat si albinele. Aceasta este lupta pe care o ducem, ca oameni de stiinta, dar si prin intermediul Apimondia, organizatia globala a apicultorilor, precum si prin multe, multe alte asociatii. Chiar si cei din Romania sunt foarte activi, iar acesta este un lucru foarte bun. Iar eu sunt recunoscatoare ca pot colabora cu cativa dintre ei!