In Arena – Ce inseamna bijuteria artizanala
0Cecilia Caragea: Dragii mei, astazi vreau sa va prezint o persoana cu totul si cu totul deosebita! Este vorba de Cristina Stoica, pe care eu am intalnit-o acum mai multi ani, pe vremea cand conducea cu mana forte o serie intreaga de reviste. Era o doamna organizata si, in acelasi timp, foarte eleganta, lucru care m-a impresionat foarte mult! Am reintalnit-o acum, dupa cativa ani, in postura de creator de bijuterii. Draga Cristina, vreau sa te intreb, inainte de orice, cum te-ai apucat de creatia de bijuterii?
Cristina Stoica: Mie mi-au placut bijuteriile dintotdeauna, de cand eram mica, si mi-am dorit sa fac bijuterii, doar ca dorinta nu este suficienta! Iti trebuie un atelier, trebuie sa urmezi niste cursuri… Si, pentru ca eu eram foarte ocupata, nu prea am gasit timpul nici sa urmez cursuri de lunga durata, nici sa ma duc la atelierul respectiv, pana cand, intr-o zi, am aflat de existenta unui material inovator, inventat de japonezi in anii 90! Se numeste metal clay sau, in romaneste, argila de metal. Si acest material iti permite sa lucrezi acasa, fara sa ai nevoie de niciun atelier si nici de scule prea complicate!
Cecilia Caragea: Dar presupun ca trebuie urmate o serie de cursuri ca sa inveti sa lucrezi cu acest material!
Cristina Stoica: Sigur ca da, ca la orice meserie! Nu poti sa te nasti cu ceva ce stii! Am cunoscut-o pe Corina Gheorghe, care este, momentan, singurul metal clay instructor din Romania si singurul Senior Metal Clay din Romania! Cu ea am avut primul curs. Imi aduc si acum aminte: am facut o frunza! Am modelat lutul, l-am uscat, l-am ars si a fost o mare minune ca a iesit o frunza din argint pur! Asta ne-a placut la toti, aceasta miraculoasa transformare a lutului in metal!
Cecilia Caragea: Este vorba de un lut care contine argint!
Cristina Stoica: Da, este un material flexibil, asemenea unei plastiline, doar ca putin mai moale! El contine particule de metal – fie argint, fie cupru, fie bronz!
Cecilia Caragea: Poate sa contina si aur?
Cristina Stoica: Da, poate sa contina si aur, chiar si un liant. El se modeleaza cu usurinta, iar dupa aceea se usuca. Dupa uscare, se arde ori cu o lampa, ori intr-un cuptor special, care merge pana la o mie de grade. In momentul arderii, liantul dispare si ramane metalul pur. De aceea, piesele se micsoreaza si trebuie luata in calcul, atunci cand faci o piesa, micsorarea acesteia. Este foarte important acest lucru, mai ales atunci cad faci un inel, ca sa nu devina prea mic!
Cecilia Caragea: Dar spuneai ca aceste piese se pot usca intr-un cuptor care ajunge pana la o mie de grade!
Cristina Stoica: Nu, ele se usuca la temperatura camerei in 24 de ore sau pe o suprafata incinsa, cum ar fi plita unui filtru de cafea sau un sandwich maker, pur si simplu!
Cecilia Caragea: Deci nu ai nevoie de nu stiu ce cuptor special!
Cristina Stoica: Pentru uscare, nu! Pentru ca el este moale si nu poti sa il bagi asa moale in cuptor!
Cecilia Caragea: Deci se usuca, apoi se pune in cuptor!
Cristina Stoica: Se usuca intai, dupa aceea ori il pui in cuptor, ori il arzi cu o lampa. O lampa care merge cu butan, dar nu toate piesele pot fi arse cu aceasta lampa! Doar ceva foarte simplu: un pandantiv, un inel… asta poti sa il faci cu o lampa. Daca avem un pandantiv cu fuziune de sticla, nu putem sa il ardem cu lampa – am distruge aceasta sticla! Deci aceasta piesa se poate arde numai intr-un cuptor special si acoperit cu o vata speciala, ca sa nu se distruga piatra formata din fuziune de sticla. Piatra am facut-o tot eu, tot in cuptor si am fuzionat doua feluri de sticla: sticla dicroica si sticla de Murano. Deci in acest cuptor se pot face si alte lucruri!
Cecilia Caragea: Intrebam de acest cuptor pentru ca spuneai ca poti sa faci aceste bijuterii acasa la tine, in bucataria ta si intrebam daca acel cuptor costa foarte mult. Poti sa il cumperi, sa il tii in bucatarie… deci e la preturi rezonabile?
Cristina Stoica: Costa 600 de euro, in jur de 600 de euro. Este micut, dar are peretii grosi, ca sa pastreze caldura, si poti sa il tii in casa!
Cecilia Caragea: Asadar, daca esti pasionat de bijuterii, poti sa faci acest lucru, poti sa iti iei cuptorul si sa te apuci de treaba!
Cristina Stoica: Poti sa faci orice, acum depinde si la ce nivel vrei sa ajungi, insa cred ca un pandantiv simplu poate sa faca aproape oricine, daca urmeaza, bineinteles, niste cursuri!
Cecilia Caragea: Stiu ca si tu ai devenit instructor!
Cristina Stoica: Recent, am dat si eu examenul de certificare pentru Metal Clay Instructor nivelul 1. Pentru ca exista mai multe examene, in functie de nivelurile respective, iar acest lucru imi permite sa dau si eu cursuri, la randul meu, si sa ii invat pe alti pasionati cum sa-si faca propriile lor bijuterii!
Cecilia Caragea: Sunt scumpe aceste cursuri? Dureaza mult? Cat timp iti ia ca sa inveti sa faci asemenea bijuterii?
Cristina Stoica: Ele sunt diferite, in functie de nivelul respectiv! Primul curs poate fi unul foarte simplu, in care invatam sa facem un pandantiv. Nu este deloc scump si are loc intr-o dupa-amiaza si… ajung cateva ore pentru a face acest pandantiv. Dupa aceea, putem avea un curs in care invatam sa facem o bijuterie cu volum, un inel si un pandantiv, deci trei piese. Acest curs dureaza o zi intreaga si bineinteles ca este ceva mai scump, insa respectiva persoana care participa la curs ramane cu piesele respective si este si o amintire de neuitat si o bucurie extraordinara ca a iesit ceva din mainile tale.
Cecilia Caragea: Si toate aceste materiale din care se fac aceste bijuterii sunt greu de procurat, sunt scumpe?
Cristina Stoica: Ele sunt destul de scumpe! Nu sunt greu de procurat, se gasesc la argila de metal si insasi bijuteria hand made este mult mai scumpa decat bijuteria de serie, realizata in fabrica! Este vorba de creatie, este vorba de mult mai multa munca, de unicat si de un material mult mai scump! Dar rezultatul nu se compara cu o bijuterie de serie. De asemenea, foarte important la metal clay este ca noi putem lucra cu anumite texturi. De exemplu, sa va povestim cum facem acest medalion! Se framanta lutul – el trebuie sa aiba o consistenta optima, adica sa nu fie prea uscat. Daca cumva este prea uscat, se mai adauga apa distilata si, dupa aceea, se ruleaza la o anumita grosime. Cand vrem sa aplicam o textura, rulam la o grosime de 1 pana 1,5 milimetri. Dupa ce am rulat, ungem cu ulei o textura si o presam pe lutul rulat.
Cecilia Caragea: Deci exista diferite modele care se inscriptioneaza?
Cristina Stoica: Da! Una dintre metode este de a lucra cu texturi! Texturile exista gata facute sau pot fi chiar confectionate. Eu am facut acest pandantiv cu o textura. Important este ca toate suprafetele care au contact cu lutul sa fie unse cu ulei, inclusiv mainile, inclusiv rola cu care rulam, pentru ca ele se pot lipi usor de lut si, atunci, le ungem cu ulei de masline. Dupa ce am rulat lutul, schimbam distantierele, adica alegem unele mai subtiri si aplicam textura. Alegem unele mai subtiri pentru ca acea textura sa nu se duca pana la capat, adica sa fie oprita.
Cecilia Caragea: Sa se imprime doar!
Cristina Stoica: Dupa aceea, desprindem cu atentie, decupam cu o forma sau cu un cutit special si dupa aceea punem punem la uscat.
Cecilia Caragea: Si cat timp ia realizarea unei asemenea bijuterii?
Cristina Stoica: Depinde si ce experienta are cine face bijuteria respectiva! Daca ai ceva experienta, cateva ore tot iti ia, pentru ca trebuie nimerit lutul la consistenta ideala, trebuie aplicata textura cu grija, dureaza uscarea, dureaza arderea, dureaza si finisarea…
Cecilia Caragea: Si totul dupa ce ti-a venit ideea bijuteriei respective!
Cristina Stoica: Tocmai acest lucru este frumos! Ca poti sa te exprimi, ca este o modalitate de a te exprima si poti sa faci o bijuterie exact cum iti doresti!
Cecilia Caragea: Mie, sincer, mi-a placut foarte mult aceasta frunza si as vrea sa ne vorbesti despre ea!
Cristina Stoica: Este o frunza realizata in cadrul examenului de certificare si am folosit pentru ea o frunza de leandru, pentru ca trebuie folosite frunze care o suprafata destul de lucioasa, care sunt si tari si care au si un profil foarte pronuntat. Aceasta frunza am acoperit-o cu pasta de argint. Deci, in afara de lut, exista si pasta de argint! Pasta de argint este putin mai fluida decat lutul.
Cecilia Caragea: Si se aplica cu pensula direct pe frunza!
Cristina Stoica: Se aplica cu pensula direct pe frunza! Se usuca, se aplica mai multe straturi, ca sa nu aiba gauri si ca sa aiba, totusi, consistenta, iar dupa aceea se usuca, se arde si se finiseaza!
Cecilia Caragea: Pot sa-ti pastrezi, asa, anumite amintiri mai speciale!
Cristina Stoica: Da! Si mie imi place foarte mult piesa aceea si chiar am copiat perfect frunza! Adica lutul a luat fiecare detaliu din frunza.
Cecilia Caragea: Spuneai ca exista si alte metode! De exemplu, a aplica ulterior anumite detalii cu ajutorul unei seringi cu acest material!
Cristina Stoica: Lutul exista si in forma de seringi, care la randul lor au varfuri de diferite grosimi! Au trei grosimi diferite. La ce folosesc aceste seringi? Ele contin un lut mai moale si poti orna diferite obiecte. Acest inel, de exemplu, a fost decorat cu ajutorul unei seringi! Deci am facut inelul mai intai, peste care am venit cu seringa, l-am invartit si, in acelasi timp, am tras din seringa, am scos argintul si l-am aplicat pe inel. Sau aceasta piesa, de exemplu: intai am rulat si am obtinut acest cadru, iar dupa aceea am venit cu seringa si, dupa un model prestabilit, desenat de mine inainte, am aplicat acest model.
Cecilia Caragea: Exact ce spuneam, ca ai nevoie de o idee! Sa iti vina ideea, sa pleci de la o frunza de leandru, sa desenezi ceva inainte si apoi sa pui in practica! Deci, pana la urma, e o exprimare a creativitatii tale!
Cristina Stoica: Absolut! Tocmai de aceea este un hobby extraordinar de frumos, pentru ca implica multa creatie. Dar in primul rand trebuie sa stii ce vrei sa faci, in al doilea rand trebuie sa stii daca poti realiza ceea ce vrei, pentru ca depinde si de limitele tale tehnice, de cat de avansat esti si, chiar daca iti propui uneori sa faci ceva, nu poti intocmai realiza acea piesa daca nu o stapanesti si din punct de vedere tehnic.
Cecilia Caragea: Normal! Trebuie sa fii si creativ, dar trebuie sa cunosti si tehnica foarte bine, ca sa poti sa faci, pana la urma, piese extraordinare!
Cristina Stoica: Exista mai multe tipuri de cursuri si toate lucrurile se invata incet-incet! Exista, de exemplu, tehnica de quilling! Ea este cunoscuta, pentru ca quilling se realizeaza cu hartie! Sunt niste benzi de hartie, cam de jumatate de centimetru grosime si acestea se ruleaza, se lipesc in diferite compozitii si poti crea diferite tablouri cu ele. Japonezii au inventat quilling si din argint, adica au inventat hartie de argint, care se taie, se ruleaza, se lipeste si poti realiza diferite compozitii, cum am realizat eu aici o floare, o frunza pe o baza de argint si am facut acesti cercei!
Cecilia Caragea: Foarte interesant si vad ca nu este vorba doar de acest metal, ci sunt si tot felul de combinatii cu pietre semipretioase, cu sticla, dar si pentru realizarea acestor bijuterii ai folosit, de exemplu, alte materiale! Povesteai ca pentru acesti cercei ai folosit pluta. Sa ne povestesti cum!
Cristina Stoica: Este vorba de bijuteria de volum, asa se cheama si se invata tot in cadrul unui curs! Exista o pluta speciala, care se poate modela in diferite forme. Eu am folosit aici sfere. Se usuca – foarte important sa fie complet uscata (uneori dureaza chiar doua zile pana se ususca), iar dupa aceea se acopera cu seringa! Se pune la ars, in timpul arderii pluta dispare si ramane forma ca atare!
Cecilia Caragea: Asadar, inca o dovada ca ai nevoie de inventivitate ca sa creezi aceste minunatii!
Cristina Stoica: De asemenea, putem monta pietre! Exista pietre care se ard, care sunt, de exemplu, cubic zirconia sau rubinul – este o piatra naturala care suporta arderea si pietre care nu se ard. In functie de asta, putem avea mai multe monturi! De exemplu, in acest pandantiv am folosit cubic zirconia si am montat direct in lut pietrele respective si am bagat cu ele cu tot la cuptor. Fuziunea de sticla nu se arde direct cu flacara, deci trebuie bagata invelita in cuptor. Aici avem un pandantiv cu piatra Swarowski, care suporta arderea, deci poate fi bagat ca atare la cuptor. Acest pandantiv este cu o piatra semipretioasa, dar care nu suporta arderea; de aceea, am efectuat o montura cu gherute. Sau putem combina cu diferite margele, aici am pus perle, de exemplu! Sau putem monta cu sina, dar aceasta este deja o metoda care apartine bijuteriei clasice, insa se poate invata si acest lucru. Se mai poate aplica si email pe argint! Acesti cercei au fost facuti cu email. Si o metoda foarte interesanta este modelajul, cum este cazul acestor cercei in forma de caluti de mare! Am modelat mai intai din lut polimeric cerceii respectivi, am luat un mulaj si in acel mulaj am modelat pasta de argint si am copiat intocmai mulajul respectiv!
Cecilia Caragea: Si au iesit acesti cercei in forma de caluti de mare!
Cristina Stoica: Da! Deci sunt multe tehnici care pot fi combinate impreuna!
Cecilia Caragea: Si toate aceste lucruri te ajuta sa creezi lucruri deosebite, bijuterii-unicat pentru tine sau ca sa le faci cadou si, pana la urma, ca sa te dezvolti tu interior, pentru ca sunt convinsa ca te ajuta si la asa ceva!
Cristina Stoica: Da, este o activitate foarte relaxanta si, in primul rand, este satisfactia ca ai facut ceva cu mainile tale si ai ceva ce nu are altcineva si ai o bijuterie care dureaza o viata intreaga!
Cecilia Caragea: Asadar, daca vreti sa invatati si voi sa faceti bijuteriile voastre, cu mainile voastre si sa va bucurati intr-adevar de ele, puteti sa apelati cu incredere la Cristina Stoica crisbriz!