Profesionistii Zambetului – A doua opinie in stomatologie
0Profesionistii Zambetului – A doua opinie in stomatologie
Sambata, 23 februarie 2019, de la ora 08.30, pe Realitatea TV.
Invitati: Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolara, si Asist. Univ. Drd. Dan Referendaru, medic implantologie orala.
Emisiune sponsorizata de Clinica Dr. Barbu (www.clinicadrbarbu.ro).
Un proiect ARENA Communications.
In domeniul sanatatii se obisnuieste solicitarea unei a doua opinii medicale, iar acest lucru ar fi firesc sa se intample si in stomatologie!
Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolara: Stiu ca exista in strainatate profesori a caror activitate se bazeaza doar pe a doua opinie! Adica ei sunt niste oameni de renume, cu o pregatire foarte buna, cu studii in spate, cu articole publicate, cu carti publicate, care pot sa ofere o opinie perfecta. Niciodata nu o sa fie, de fapt, o opinie perfecta! O opinie cat mai aproape de planul cel mai bun pe care il poti oferi unui pacient. Si ei ce fac? Primesc diversi pacienti in consultatie si le ofera opinia lor cea mai buna. Pacientii pot sa aleaga. In principiu, pacientul e bine sa mearga la unul, la doi si este normal sa si spuna: “Am mai fost la cineva si mi-a spus varianta asta!” Noi, oricum, venim fiecare cu planul nostru de tratament. Eu vin cu un plan al meu de tratament, doctorul X vine cu planul lui de tratament… Dar, in principiu, el trebuie sa mearga la o a doua opinie. Deci a doua opinie, teoretic, trebuie sa o ceara pacientul. Si e normal. Si eu ma duc la doi doctori ca sa cer doua opinii si imi dau seama, dupa cum vorbesc, de pregatirea lor, de cat de siguri sunt pe ei.
In mod normal, a doua opinie medicala trebuie solicitata imediat dupa realizarea planului de tratament, nu dupa realizarea tratamentului propriu-zis, desi, din pacate, multi pacienti solicita o a doua opinie cand sesizeaza ca tratamentul in cauza nu a fost unul de succes!
Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolara: Foarte multi pacienti vin la a doua opinie cand deja au implanturile inserate, lucrarile facute. Au puroi, au infectii, au retractii gingivale pe implanturi si vor o a doua opinie. Pentru a doua opinie deja e tarziu! Adica deja este un mic esec acolo. Ar trebui inainte sa se apuce de interventie sa ceara a doua opinie!
Care sunt situatiile problematice cel mai des intalnite?
Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolara: Pacienti care nu au inaltime osoasa foarte mare deasupra nervului alveolar inferior. Atunci, daca nu este facuta tehnica de repozitionare de nerv si vrei sa pui implantul mai scurt, poti, pur si simplu, sa pierzi implantul, pentru ca, fiind scurt, nu are sustinere destul de buna. Daca te duci… mai lung sau nu te-ai uitat pe tomografie si n-ai facut un plan de tratament corect, poti sa te duci cu implantul prin nerv si atunci pacientul ramane cu buza amortita, cu toata zona asta amortita. Si dintii din fata, si osul, si gingia, totul ramane amortit.
Se pot remedia aceste lucruri? Si cum anume?
Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolara: Depinde cat de repede se intervine! Daca se intervine in prima saptamana, in a doua saptamana, nervul se reface! Daca stai mai mult de o luna, nu se mai reface, este ireversibil. Este foarte grav! Cand ceva nu este in regula, trebuie imediat sa vii sa te interesezi ce s-a intamplat, sa iti dea o solutie si sa intervina, sa nu lase asa, sa treaca timpul! La maxilar, de exemplu, la sinus, se poate infecta sinusul, se face sinuzita. Se infecteaza osul pus in sinus. Osul bovin pus in sinus, daca e perforata membrana sinusului… duce la sinuzita. El trebuie indepartat, e ca un spin. Trebuie sa scoti spinul de acolo si dupa aceea sa faci tratament cu antibiotic si cu alte medicamente!
Care ar fi cauzele acestor probleme?
Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolara: N-a fost facuta aditie de os sau a fost facuta aditie de os, dar nu a fost corect facuta, implantul nu a fost plasat intr-o pozitie corecta si osul se retrage. Si, odata ce osul se retrage, si gingia se retrage, zona respectiva, unde implantul comunica cu cavitatea orala, este plin de mancare implantul. Este foarte rugos si retentioneaza foarte mult tartru, placa bacteriana… Este o zona de inflamatie, mirosul gurii este urat din cauza acestei placi bacteriene si a acestor acumulari de bacterii in zona respectiva. Foarte multi pacienti vin pentru estetica si, intr-adevar, estetica pe implanturi este mult mai greu de facut daca nu ai o aditie de os foarte corect facuta. Altii vin pentru estetica cu fatete. Se slefuiesc dintii, putin de tot, si se pun fatete, care sunt foarte estetice, dar, daca nu sunt foarte bine adaptate, acestea pot duce in timp la retractia gingiei si a osului. Pot duce la aceasta parodontoza!
Dar cum pot fatetele dentare sa duca la asemenea efecte?
Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolara: Pentru ca, daca sunt groase, si ele se fac la nivelul gingiei, exact la nivelul gingiei, in zona respectiva se acumuleaza mancare, placa bacteriana. Placa bacteriana produce inflamatie. Inflamatia aceasta duce la retractia osoasa, sufera gingia, iar cand gingia sufera, se produce inflamatie. Acea inflamatie topeste osul. De cate ori avem inflamatie, avem o problema: se topeste osul, se duce osul sau se infecteaza ceva! Trebuie date jos fatetele si adaptate, facute unele care sa se adapteze perfect. Cat mai fine, cat mai bine adaptate!
Trebuie, asadar, sa avem grija de noi la timp, sa nu amanam sa mergem la medicul dentist si sa nu omitem sa cerem si o a doua opinie!
Prof. Univ. Dr. Horia Barbu, medic primar chirurgie dento-alveolara: Cel mai bine procedeaza femeile! Ele vin, ele se controleaza, isi fac tot felul de consultatii, isi fac radiografii… Si ele bineinteles ca aduc familia. Aduc copiii, aduc sotii. Sotii vin pentru ca ii aduc sotiile, ceea ce e foarte bine. Ele sunt cele care conduc familia!
E important, asadar, sa solicitam o a doua opinie si in stomatologie, pentru a lua cele mai bune decizii pentru sanatatea noastra!
Asist. Univ. Drd. Dan Referendaru, medic implantologie orala: A doua opinie este, in primul rand, pentru a lua o decizie cat mai buna pentru noi. Este ca si cum am vrea sa ne cumparam, de exemplu, un apartament, o casa… si nu trebuie sa ne oprim la prima pe care o vedem, da? Trebuie sa luam cea mai buna decizie. In celelalte specialitati, de fapt, in toate specialitatile din medicina, exista si ultraspecialitati. Specializarile acestea, ultraspecializarile le faci pe parcursul vietii de medic… De exemplu, sunt cei care fac ecografie! Sunt mai specializati, poate, decat un medic de familie simplu. Asa este si la noi, la stomatologie! Cu cat faci o parte mai mica, cu atat o faci mai bine si perfect. De aici, si second opinion pentru ca, de foarte multe ori, pacientii care vin la medicul stomatolog nu vin la un medic care este specializat pe ceva anume… sau au niste tratamente mult mai complexe, care il depasesc pe acel medic! Deci exista mai multe specializari: medicul stomatolog care face, sa zicem, lucruri mai simple, exista medicul protetician, chirurgul s.a.m.d. si, de multe ori, pacientii nu se duc catre un specialist. De exemplu, in Statele Unite exista o clinica, Mayo Clinic, e foarte cunoscuta, care a facut un studiu, prin anii 2009-2010, pe 286 de pacienti… si a reiesit faptul ca 88% din pacientii care au cerut second opinion au plecat cu un tratament nou, cu un plan de tratament nou si o diagnosticare mai buna si mai precisa. Doar 12% din pacienti au reusit sa aiba de la prima intrevedere cu medicul, la primul medic, un diagnostic precis, complet.
Este firesc ca, si in domeniul stomatologiei, sa existe specializari si supraspecializari, iar pacientii sa se adreseze specialistilor de care au nevoie pentru problemele lor specifice!
Asist. Univ. Drd. Dan Referendaru, medic implantologie orala: Este normal ca un medic endodont, care face doar canale, care lucreaza pe canalele radiculare si salveaza dintii, sa faca doar asta si e normal sa o faca perfect! Un medic care face doar implanturi sa le puna mult mai bine sau perfect fata de un medic care face si obturatii, si implanturi. Asta spun, ca trebuie sa avem o supraspecializare si medicii trebuie sa incurajeze pacientii pentru second opinion, mai ales atunci cand le sunt depasite competentele.
Asadar, pentru un zambet frumos si sanatos, nu amanati vizitele periodice la dentist si nu ezitati sa cereti o a doua opinie si in stomatologie, imediat dupa elaborarea unui plan de tratament!