Schimba-ti Viata! Informeaza-te! – Puntile si implanturile dentare
0Schimba-ti Viata! Informeaza-te! – Puntile si implanturile dentare
B1 TV, 19 ianuarie 2020, de la ora 9.30.
Invitata: Doamna dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara.
Emisiune sustinuta de Clinica Dental Premier (www.dentalpremier.ro,
www.facebook.com/dentalpremier.ro, Telefon: 0726.203.032).
Solutia clasica de inlocuire a unui dinte lipsa consta in realizarea unei punti dentare, dar solutia moderna este reprezentata, bineinteles, de implantul dentar. Haideti sa aflam care sunt avantajele implanturilor dentare si de ce specialistii recomanda aceasta solutie de inlocuire a unuia sau a mai multor dinti lipsa!
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Pacientul, de multe ori, se intreaba pentru ce solutie terapeutica sa opteze in cazul in care, de exemplu, ii lipseste un singur dinte. Varianta mai veche, clasica, sa-i spunem, insemna ca pentru un singur dinte lipsa sa slefuim (de fapt, sa stricam, cu ghilimelele de rigoare!) un dinte din fata si un dinte din spate, astfel incat pentru un singur dinte lipsa sa inseram o lucrare cu trei elemente, cu trei dinti. O consideram o metoda deja necorespunzatoare, pentru ca are niste dezavantaje. Metoda de electie o consideram inserarea unui implant dentar, procedura care are loc predictibil, este o interventie sigura si cu numeroase avantaje.
Dar de ce ar trebui evitate puntile dentare?
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Principalul dezavantaj in alegerea puntii dentare in inlocuirea unui dinte lipsa il reprezinta faptul ca pe dedesubt, in zona edentatiei, in zona dintelui lipsa, incepe un proces de atrofie osoasa. Osul incepe sa se micsoreze si impreuna cu el si gingia. Inseamna ca aici ramane o zona, o depresiune, o zona in care se pot acumula alimente, o zona in care poate sa devina necorespunzatoare estetic si sa deranjeze pacientul. Pe cand, daca am insera un implant dentar, acest implant reprezinta, de fapt, un stimul pentru os, ajuta la mentinerea volumului osos si confortul pacientului este mult mai mare.
Asadar, in varianta de inlocuire a dintilor lipsa prin punti dentare este accentuata resorbtia osoasa?
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: In cazul unei punti dentare clasice, pe dedesubt, osul, care nu mai are, de fapt, niciun stimul, se atrofiaza, se subtiaza, isi scade volumul. Gingia, la fel, se modifica. Pentru pacient, acest lucru inseamna, de fapt, un disconfort – la masticatie, pentru ca se aduna mancare, si un disconfort estetic. De aceea, varianta buna ar fi sa se insereze un implant dentar, poate chiar impreuna cu un proces de aditie de os, care va face, la final, sa se mentina constant volumul osului, sa nu apara modificari. Un alt dezavantaj al puntilor dentare il reprezinta faptul ca, pe dedesubt, dintii se pot caria, pur si simplu. Din pacate, pacientii nu sesizeaza acest lucru – faptul ca nu doare, inseamna ca nu ne prezentam in clinica stomatologica. Si de multe ori se prezinta cand este prea tarziu. Sau alta situatie: aceste punti, poate chiar intinse pe o lungime mai mare, pot duce la compromiterea dintilor care sustin lucrarea, prin faptul ca, fizic vorbind, nu pot suporta eficient fortele de masticatie si, fiind suprasolicitat, osul incepe sa se retraga. Dintii, la final, capata mobilitate, ducand la extractia lor si pierderea puntilor. La final, din pacate, putem ajunge chiar in situatii in care gasim osul foarte atrofiat, foarte subtire. Devine dificila procedura de inserare a implanturilor, fiind necesara reconstructia de os sau aditia de os, mai simpla.
Asadar, exista mai multe argumente pentru a opta pentru varianta implanturilor dentare. Nu este vorba doar de o resorbtie osoasa mai accentuata, ci si de un eventual proces carios la dintii de sub puntile dentare, lucru care uneori nu poate fi sesizat de catre pacienti. In plus, varianta implanturilor dentare face ca dintii alaturati sa fie mentinuti intacti.
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: In cazul unui dinte lipsa, in mod clar, procedura care ar trebui aleasa ar trebui sa fie implantul dentar, pentru a nu sacrifica dintii de langa bresa edentata. Obtinem, oricum, la final, un aspect mult mai natural, pacientul are senzatia aceea de dinte natural, de propriul sau dinte…
Dar cand anume se recomanda inserarea implanturilor dentare?
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: In cazul in care pacientul ajunge in situatia in care este nevoit sa-si faca extractia dentara, trebuie precizat ca nu trebuie asteptat pana la momentul inserarii implantului. Exista doua situatii diferite. O situatie in care, in cazul unor dinti cu volum mai mic, putem sa facem extractia si implantul in aceeasi sedinta, uneori si o coroana provizorie aplicata peste implant. Dar exista si situatia in care dintii poate au infectie, inflamatie sau sunt foarte voluminosi si trebuie asteptat 2, 3 luni pana la inserarea implanturilor. Ar fi foarte bine sa nu se depaseasca termenul de 6 luni de la momentul extractiei pana la inserarea implantulurilor, pentru ca ceea ce se intampla este un proces natural – osul incepe sa se atrofieze, isi scade volumul, astfel incat, atunci cand vom dori sa inseram un implant dentar, s-ar putea sa nu reusim sa sa trebuiasca sa facem alte interventii suplimentare, cum ar fi aditia de os, poate chiar o aditie de gingie.
Asadar, atunci cand am pierdut un dinte, atunci cand acesta a fost extras, e recomandata inserarea unui implant la indicatia medicului stomatolog. Dar pacientii care au deja punti dentare – care ar fi recomandarile pentru acestia?
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Recomandam pacientilor care deja au punti dentare sa vina, totusi, la un control, pentru ca, desi considera ca situatia lor este stabila si lucrurile s-au rezolvat, se pot detecta anumite lucruri de care pacientul nu stie, nu este constient. Cum ar fi suprasolicitarea dintilor de sub lucrare sau aparitia unor carii. Depinde, evident, de cat timp a trecut de la aplicarea lucrarii, puntii pe care o are pacientul. Dar, lasand la o parte faptul ca la 6 luni este bine sa ne prezentam la un control, chiar am avut surprize, in care am intervenit la momentul potrivit, putand salva dinti care, altfel, ar fi trebuit sa fie extrasi.
Prin urmare, pacientii care au punti dentare, chiar daca nu simt niciun disconfort, trebuie sa se prezinte din 6 in 6 luni la un control stomatologic.
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: La pacientii care vin cu punti dentare vechi, intr-adevar, exista o obisnuinta cu vechea lucrare. Pacientul poate are un confort, nu simte nevoia sa-si schimbe situatia. Dar noi putem observa lucruri pe care pacientul nu are cum sa le constientizeze. De exemplu, felul in care este realizata muscatura, felul in care este modelata acea lucrare, care, poate, cu timpul se uzeaza, se abrazeaza, se macina… Deci, totusi, este indicat, informativ, sa ne prezentam in clinica stomatologica pentru a fi convinsi ca lucrurile sunt stabile si nu apar surprize neplacute.
Si cum se desfasoara o asemenea consultatie periodica?
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: In momentul in care pacientul se prezinta cu o punte dentara veche, evident ca are loc o consultatie, dar trebuie sa ne ajutam si de o radiografie panoramica sau de un computer tomograf, adica o radiografie tridimensionala, in care obtinem mai multe informatii, atat in ceea ce priveste dintii, cat si in ceea ce priveste osul care sustine dintii in alveole. Chiar la o simpla consultatie, putem sa vedem o inflamatie gingivala de care pacientul nu stie, putem sa vedem o gingie care s-a retras sau un aspect albastrui inestetic, mai ales pentru zona frontala. Am mai avut cazuri in care deja lucrarile se miscau… si nu neaparat pentru ca erau decimentate, ci pentru ca dintii care sustineau puntea nu mai aveau suficienta stabilitate. Sau, pur si simplu, carii in zonele mai putin accesibile periutei, carii care au aparut pe sub lucrarea dentara veche.
Asadar, controalele periodice sunt esentiale. Dar aceste radiografii care se fac din 6 in 6 luni nu sunt problematice?
Dr. Anca Rusu, medic specialist chirurgie dento-alveolara: Indiferent de procedura pe care a realizat-o pacientul in clinica, recomandam, clar, un control macar o data pe an, ideal ar fi la 6 luni, in care sa fim siguri ca lucrurile sunt stabile. Multi pacienti au o teama de radiografie. Intr-adevar, modelele vechi de aparate de radiologie aveau o doza de iradiere ceva mai mare, lucru care acum, la aparatele moderne, exista, din fericire, mult mai putin, adica doza de iradiere este mult mai mica si nu este periculoasa.
Pentru a avea, asadar, o dantura sanatoasa si frumoasa, trebuie sa va informati asupra noilor proceduri din stomatologie, sa tineti cont de recomandarile specialistilor si sa respectati vizitele periodice la dentist!