Diferente si Esente – Despre parodontoza
0Diferente si Esente – Despre parodontoza
Realitatea TV, 19 decembrie 2015, de la ora 10.40
Invitat: Doamna Doctor Cristina Berechet, medic specialist parodontologie Clinicile Dr. Leahu
Cecilia Caragea: Cu totii stim cat de neplacut este sa te chinuie o carie sau sa pierzi un dinte, dar prea putini suntem constienti de pericolul pe care-l reprezinta parodontoza, acest dusman mai putin vazut, dar care afecteaza peste 70% din populatia globului si care ne poate lasa complet fara dinti. De la simpla gingivita, o simpla inflamare a gingiilor, se poate ajunge rapid la degradarea osului si a ligamentelor ce sustin dintii si, in final, la expulzarea acestora din alveolele dentare. Dar parodontoza poate fi prevenita, iar, daca s-a instalat deja, poate fi tratata – simplu, in fazele initiale, sau chirurgical, in fazele avansate.
Pentru unii, parodontoza pare ceva normal, tot asa cum este o raceala sau durerile reumatismale. Este parodontoza atat de des intalnita pe cat se spune? Si care este pericolul pe care-l prezinta aceasta afectiune?
Dr. Cristina Berechet: Parodontoza este un termen general, pe care-l intalnim adeseori in randul pacientilor cand se refera la suferintele gingiei si ale osului care sustine dintele. Din pacate, de la o anumita varsta, aceasta afectiune este foarte frecvent intalnita. Motivul pentru care este atat de frecvent intalnita este acela ca pacientul nu se alarmeaza la primele semne ale bolii si ea nu este depistata in fazele incipiente, in fazele in care noi am putea sa intervenim si sa reducem efectele sau chiar sa prevenim instalarea unei forme mai grave. In functie de gradul de afectare a structurilor de sustinere, se definesc, practic, mai multe entitati, nu o singura afectiune. Putem spune ca exista forme usoare, reversibile, complet reversibile: gingivita si parodontita superficiala… Ele afecteaza doar gingia si nu presupun o afectare a osului care sustine dintele. Iar formele mai profunde sunt forme care se intalnesc in general la varste dupa 40 de ani, sunt forme cronice, cu evolutie lenta, care presupun o distructie a osului care de multe ori trece neobservata. Momentul in care pacientul observa o modificare este momentul in care apar miscari, mobilitate dentara: dintii se misca. Boala parodontala in forma avansata, daca nu este tratata corespunzator sau nu este identificata la timp, poate conduce la pierderea dintilor.
Atunci cand vine vorba de cauzele parodontozei trebuie mentionate, inainte de toate, periajul incorect al dintilor, igiena orala precara, dar si alimentatia nesanatoasa si stilul de viata inadecvat. Boala parodontala este o boala de natura infectioasa, bacteriana, dar se vorbeste si despre o cauza genetica a acesteia. O multitudine de factori sunt determinanti pentru aceasta boala extrem de grava, care ne poate lasa complet fara dinti.
Dr. Cristina Berechet: Diverse malpozitii ale dintilor… aceasta necesita colaborarea cu medicul ortodont, pentru a rezolva toate problemele in acest sens. De asemenea, infectii dentare care au ca baza infectarea pulpei dintelui pot fi asociate cu aparitia unei afectiuni parodontale la nivelul dintelui respectiv. Lucrarile vechi care nu au fost schimbate la timp, iarasi, pot constitui un factor de retentie a alimentelor si de favorizare a dezvoltarii acelor microbi care conduc la aparitia suferintei parodontale. De asemenea, sunt o serie de factori generali care ne pot predispune la aceasta afectiune, incepand cu factorii genetici, predispozitia familiala… Pe de alta parte, exista o serie de afectiuni generale si de medicamente care pot sa conduca la favorizarea depunerilor de piatra si de retinere a microbilor: scaderea imunitatii organismului, diabetul zaharat, anumite medicamente care se prescriu pentru tensiunea arteriala… sunt doar cateva din elementele care favorizeaza instalarea acestei afectiuni.
Parodontoza poate aparea, asadar, si ca un efect secundar al unor medicamente, drept consecinta a altor tratamente pe care le urmam. Tocmai de aceea este important controlul stomatologic periodic. Cu cat constientizam mai mult pericolul acestei boli pentru intregul nostru organism, cu atat mai mult vom avea grija de igiena noastra orala si nu vom amana vizita la medicul dentist.
Dr. Cristina Berechet: Boala parodontala este o boala infectioasa. Trebuie sa intelegem ca este, practic, o stare de infectie la nivelul cavitatii bucale care poate sa aiba repercusiuni asupra intregului organism. De aceea, sunt situatii in care nu mai putem sa pastram anumiti dinti care mentin o stare de infectie, daca s-a pierdut o cantitate foarte mare de os in jurul lor, daca avem niste pungi parodontale active, cum le numim noi, adica cu o secretie purulenta continua. Sunt situatii in care riscam sa pierdem, sa se distruga mult prea mult os in jurul unui dinte si atunci trebuie sa intervenim radical, sa renuntam la dintele irecuperabil. Aici intervine, desigur, abordarea in echipa a situatiei clinice, pentru ca, sigur, pacientul este cel care isi doreste o reabilitare, atat estetica, cat si functionala, foarte rapida. Noi putem, prin intermediul colaborarii cu doctorul implantolog, cu doctorul specialist in chirurgie oro-maxilo-faciala, sa realizam refacerea osului care s-a pierdut, sa realizam inserarea de implanturi dentare… In 24 de ore putem sa oferim dinti noi pacientului… si atunci integrarea sa si calitatea vietii sunt clar imbunatatite. Diferenta este ca abordarea in echipa ne permite o vedere de ansamblu a cazului clinic. Putem sa gestionam atat factorii favorizanti, cat si factorii determinanti ai bolii parodontale si, nu in ultimul rand, putem sa gestionam chiar si situatiile in care boala parodontala ne-a adus la pierderea tuturor dintilor si sa oferim dinti noi in 24 de ore.
In afara de pierderea dintilor, boala parodontala poate sa aiba efecte asupra intregului organism, deoarece este o stare de infectie a organismului. Putem sa ne confruntam cu afectiuni la nivelul stomacului, la nivelul rinichilor, cu probleme ale constantelor biologice – atunci cand facem anumite analize de sange, sa apara variatii foarte mari, care pot sa-l ingrijoreze pe medicul generalist… Iarasi, o colaborare foarte stransa cu medicul generalist sau cu medicul curant, daca este vorba de diabetolog sau cardiolog, este foarte importanta, pentru ca impreuna putem stabiliza pacientul integral. Am avut cateva situatii in care ne-am confruntat cu pacienti cu diabet zaharat de tip 1 sau de tip 2… S-au constatat probleme legate de compensarea diabetului din cauza acestor infectii parodontale – odata ce am linistit problemele infectioase de la nivelul cavitatii bucale, diabetul a fost mult mai usor controlat. Sunt o serie de interactiuni care nu trebuie privite in afara contextului. Practic, boala parodontala nu este doar o suferinta a gingiilor si a osului, este o suferinta a intregului organism.
Cecilia Caragea: Spuneati ca parodontoza poate sa afecteze inclusiv rinichii. Cum anume?
Dr. Cristina Berechet: Practic, parodontoza poate sa afecteze mai multe organe, printre care si rinichii. De ce? Pentru ca pe acolo se elimina din organism toate elementele care au fost, sa spunem, metabolizate, adica au fost „procesate” de catre organism. Daca noi avem o infectie care se manifesta de-a lungul anilor, ea, pe de o parte, ne epuizeaza resursele de aparare ale organismului, deci fata de alte tipuri de infectii organismul este slabit, iar pe de alta parte, vizavi de rinichi… rinichiul este tot timpul bombardat cu o serie de produsi care sunt toxici pentru el… Cu produsi de procesare a microbilor. Nu numai rinichii pot fi afectati: poate fi afectata chiar si inima. S-au gasit, in anumite studii, la nivelul inimii, la pacientii care au suferit o serie de interventii chirurgicale pe valvele din inima, produsi si microbi de origine parodontala. De aceea, trebuie sa fim foarte atenti. Pe de o parte, cand avem un pacient cu proteze valvulare, noi, ca stomatologi, trebuie sa avem o anumita conduita terapeutica, o anumita abordare a situatiei, iar pe de alta parte, cand avem un pacient pe care-l identificam cu boala parodontala, sa fim atenti daca nu cumva au aparut si alte tipuri de afectiuni.
Iata ce trebuie sa facem pentru prevenirea parodontozei si pentru combaterea acestei boli atat de grave:
Dr. Cristina Berechet: Pentru simpla gingivita, in primul rand igienizare prin detartraj si periaj profesional este prima etapa de tratament, corectarea igienei orale de la domiciliu este foarte importanta, folosirea de mijloace auxiliare – ape de gura, ate dentare pentru curatarea spatiilor interdentare, o tehnica corecta de periaj… In functie de situatie, putem sa apelam la un dus bucal, care sa ne ajute sa curatam si mai eficient spatiile interdentare… Sunt cateva lucruri care sunt la indemana pacientului si, impreuna, in cabinet, putem gasi reteta, solutia optima pentru fiecare pacient in parte. Sigur, exista si situatii in care apelam la o serie de substante antibiotice cu rol local, strict local, si identificarea factorului favorizant, pentru ca sunt si gingivite care apar, de exemplu, pe fondul unor dezechilibre hormonale sau apar in timpul sarcinii – acelea trebuie combatute si tinute foarte bine sub control, pentru ca pot avea un efect nociv atat asupra structurilor osoase si gingivale ale mamei, cat si ale copilului. Deci sunt o serie de masuri pe care le putem lua impreuna, pentru fiecare pacient in parte si, in echipa, gasim solutia optima… Sunt gingivite care sunt asociate cu incongruentele dentare… si atunci colaboram cu medicul ortodont… Sunt anumite suferinte gingivale, mai profunde, care pot fi asociate cu alte tipuri de suferinte, de exemplu cu o infectie pulpara, o infectie a nervului… si atunci, sigur, colaboram cu colegul de pe endodontie, pe partea de microscop, si reusim sa controlam lucrurile asa cum ne dorim.
Cecilia Caragea: Pentru mai multe informatii, va asteptam pe diferentesiesente.ro si pe pagina noastra de facebook si va invitam cu drag sa urmariti si viitoarea editie a emisiunii noastre.
Emisiune sustinuta de Clinicile Dr. Leahu.