In Arena – Simpozionul Cultura si societate in vremea Monarhiei
0
Muzeul Național de Artă al României organizează Simpozionul Cultură și societate în vremea Monarhiei, ediția a IV-a, sâmbătă 22 noiembrie 2025, între orele 9.30-16.30. Ediția din acest an este dedicată Personalității și domniei regelui Carol al II-lea. Potrivit tradiției, evenimentul se desfășoară sub Auspiciile Familiei Regale a României, în Sufrageria Regală (Calea Victoriei 49-53, intrare A3), fiind coordonat de dr. Carmen Tănăsoiu, conservator în cadrul Secției de Artă Veche Românească, vicepreședinte al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.
Acest amplu program de valorificare a cercetărilor despre perioada Monarhiei române moderne a început în anul 2022, pornind de la faptul că Muzeul Național de Artă al României este deținătorul unui patrimoniu de arhitectură definitoriu pentru instituția Monarhiei românești, precum și al unei valoroase galerii de portrete regale. De asemenea, o parte din patrimoniul muzeului provine din colecțiile pe care regii și reginele României le-au adunat de-a lungul anilor, acordându-le ocrotirea și patronajul Coroanei Țării.
Primele trei ediții ale simpozionului au reunit 33 de conferențiari, dintre care 9 studenți, preocupați de studierea surselor complexe care privesc Regatul României și persoanele regale. Au fost și vor fi abordate în continuare teme importante sau de nișă din domeniile istoriei, heraldicii, numismaticii, artelor, literaturii, fotografiei și filmului, arhitecturii, memorialisticii și surselor de arhivă.
Ediția din acest an a simpozionului este dedicată personalității și domniei regelui Carol al II-lea. Sunt invitați să susțină prelegeri cercetători și specialiști din muzee, arhive și biblioteci naționale, printre care îi menționăm pe Emanuel Petac, Narcis Dorin Ion, Șerban Pavelescu, Cristina Păiușan, Tudor Vișan Miu, Marius Cornea, Mirela Tîrnă.
Toate lucrările care vor fi prezentate se adresează specialiștilor din muzee, cercetătorilor, studenților, colecționarilor, creatorilor de conținut media și, în general, publicului interesat de istoria perioadei Monarhiei în România și de implicațiile acesteia.
Program
9.30-10.00 Sosirea participanților
10.00-10.15, Erwin Kessler, director general, Muzeul Național de Artă al României – Cuvânt de deschidere a simpozionului
10.15-10.45, Viorel Petac, Biblioteca Academiei Române – Monedele de aur ale regelui Carol al II-lea între tradiție și context politic
10.45-11.15, Șerban Pavelescu, istoric – În căutarea unui echilibru imposibil. Politica externă a regelui Carol al II-lea în perioada premergătoare și la începutul celui deal Doilea Război Mondial
11.15-11.45, Mirela Tîrnă, Arhivele Naționale ale României – Regele Carol al II-lea și principele Mihai. Complicata relație tată-fiu
11.45- 12.00, Pauză
12.00-12.30, Narcis Dorin Ion, Muzeul Național Peleș – Palatul de la Scroviștea, o ctitorie dispărută a regelui Carol al II-lea
12.30-13.00, Marius Cornea, Muzeul Național al Banatului – Colecționari de artă din Banat în perioada interbelică
13.00-14.00, Pauză de masă
14.00-14.30, Cristina Păiușan, Muzeul Național de Istorie a României – Sfetnicul niciodată ascultat. Nicolae Iorga și regele Carol al II-lea
14.30- 15.00, Tudor Vișan Miu, istoric – Curtenii regelui Carol al II-lea: civili și militari în slujba Coroanei (1930-1940)
15.00-15.30, Adriana Dumitran, Biblioteca Națională a României – Regele Carol al II-lea în fața aparatului de fotografiat
15.30-16.00, Carmen Tănăsoiu, Muzeul Național de Artă al României – Imaginea regelui Carol al II-lea între reprezentare și propagandă
Accesul este liber, în limita a 100 de persoane. Evenimentul va fi transmis live pe platforma ZOOM:
https://us06web.zoom.us/j/85802687483?pwd=PCvMBePPCL4N7htNasPrGVdue18ZbN.1
Meeting ID: 858 0268 7483
Passcode: 221125


