Apicultura in fata amenintarilor contemporane
Invitat: Domnul Etienne Bruneau, presedintele Comisiei Stiintifice de Tehnologie si Calitate in Apicultura din cadrul organizatiei mondiale Apimondia.
Dialog realizat de Cecilia Caragea.
Multumim companiei APIDAVA pentru realizarea acestui dialog pentru sanatate.

Cecilia Caragea: In aceasta primavara, participand la Sarbatoarea Mierii de la Blaj, cel mai important targ apicol din Romania, cu participare internationala, am avut ocazia sa stam de vorba cu domnul Etienne Bruneau, presedintele Comisiei Stiintifice de Tehnologie si Calitate in Apicultura din cadrul organizatiei mondiale Apimondia, care a participat in cadrul conferintelor si sesiunilor stiintifice de la Targul Mierii de la Blaj. Am avut cu domnia sa o interesanta discutie despre apicultura si despre moartea albinelor, discutie pe care va invitam sa o urmariti cu interes!

Etienne Bruneau, presedintele Comisiei Stiintifice de Tehnologie si Calitate in Apicultura a Apimondia: Exista un grup international de cercetatori care a facut un raport despre moartea albinelor. In mod destul de surprinzator, una dintre primele lor concluzii este ca, la urma urmei, modul in care ne gestionam mediul inconjurator ne face sa ajungem la sisteme complet absurde. Modificam spatiile naturale, modificam spatiile urbane, modificam cate putin cam peste tot, iar biodiversitatea noastra (in termeni foarte generali) se afla intr-o regresie.

Dintre aceste elemente, unul esential este intensificarea agriculturii (din zonele rurale, evident). Ce inseamna intensificarea agriculturii? Daca privim ce se intampla, vedem ca aveam o serie de mici parcele, iar aceste parcele s-au unit, formand mari suprafete agricole. Desigur, pentru fermieri este mult mai simplu, daca putem spune asa, ei pot folosi materiale mai performante, insa asta inseamna, de asemenea, ca toate hotarele acestor parcele dispar. Asta inseamna ca, odata ce un parazit intra intr-o cultura, pentru el va fi, desigur, excelent – se va inmulti la infinit, iar noi vom pierde suprafete cultivate foarte mari. Pus in fata acestui risc, agricultorul e obligat sa foloseasca tot mai multe pesticide. Deci avem un fel de cerc vicios extrem de periculos – folosim mai multe pesticide, folosim tot mai multe ingrasaminte pentru sol, iar, facand asta, solul se degradeaza, pentru ca viata din sol dispare. Ajungem in situatia in care suntem obligati sa folosim tot mai multe chimicale, iar acest lucru distruge biodiversitatea.

In aceasta situatie, insectele polenizatoare, in primul rand albinele, principalele insecte care ar beneficia de biodiversitate, ce vor mai putea face? Din timp in timp, ele vor avea la dispozitie cate o cultura, de exemplu de rapita sau de floarea-soarelui, apoi nimic, timp de 1-2 luni. Iar asta este absolut imposibil! Coloniile nu pot supravietui intr-un astfel de mediu. Si atunci… ce se va intampla? Apicultorii vor fi nevoiti sa-si mute stupii. Aici, in Romania, este ceva foarte obisnuit. Se cunosc zonele cu salcami, cu rapita, cu floarea-soarelui… Dar, in zonele care inainte erau „mai naturale”, apicultorii raman in acelasi loc. Si ce se intampla? Ei observa ca au pierderi in familiile de albine, in stupi. Acest lucru poate fi legat si de aceasta pierdere a diversitatii si mai ales de utilizarea pesticidelor. Pentru ca pesticidele sunt facute, evident, pentru a ucide insectele. Deci nu trebuie sa inchidem ochii… Odata ce utilizam un pesticid, exista un risc pentru albine. Iar ceea ce constatam astazi din studiile cele mai recente este ca, odata ce utilizam anumite pesticide care au o durata de viata foarte lunga, ei bine, vom gasi acest produs peste tot in mediul inconjurator. Nu doar in cultura care trebuie tratata, ci si in apa, in sol… Asta inseamna ca plantele care vor creste dupa aceea si care vor da polen si nectar albinelor vor fi contaminate. Deci nu cumva noi, acum, distrugem complet mediul inconjurator si, pana la urma, viata? Iar asta este foarte grav… si se face, evident, pe suprafete foarte mari. Iar albinele dispar, in acest moment. Ele nu isi mai pot gasi locul in acest mediu. Astfel, ne confruntam astazi cu o problematica foarte importanta, caci tot mai multe culturi din lume au nevoie de polenizatori, deci de albine care sa ajute la fecundarea florilor. Cum aceasta fecundare naturala nu se mai poate face, fecundarea florilor va costa din ce in ce mai mult! Si ajungem la un moment critic, cum am vazut intr-un film prezentat in China, unde oamenii incep sa faca polenizarea manual. Asta este extrema la care se poate ajunge… Eu sper ca nimeni nu vrea sa ajungem la un asemenea nivel! Si ca vom reactiona inainte sa ajungem aici.

Acestea sunt principalele amenintari pentru albine si, de fapt, pentru toti polenizatorii. Acum, la nivelul albinelor noastre, din Europa, avem un parazit, care se numeste Varroa destructor si care isi merita cu prisosinta numele, pentru ca el asta face – distruge coloniile de albine… Este agresiv, se inmulteste un an, doi, trei, iar dupa trei ani populatia e atat de numeroasa la nivelul stupului, incat stupul se distruge. Asta e una, iar, pe langa asta, acest mic acarian ataca, inteapa albinele si poate transmite virusuri si paraziti.

Deci avem, o data, problema mediului care se degradeaza, utilizarea pesticidelor, si avem si acest acarian care transmite virusuri… Sunt deja multe lucruri… e greu pentru sarmanele albine. Apoi trebuie sa stim ca, atunci cand albinele vin in contact cu pesticidele, sistemul lor imunitar este cel care este perturbat. Si, stim cu totii: cand nu te simti bine, cand esti obosit, cand sistemul imunitar se degradeaza, faci foarte repede gripa si atatea altele… Iar la albine este cam la fel. Daca suntem in contact cu un produs care ne „slabeste”, atunci automat ne vom imbolnavi. Iar, astfel, virusurile se pot dezvolta foarte repede. Odata ce exista pesticide, Varroa destructor se va putea dezvolta mult mai rapid. Deci toate aceste lucruri formeaza un amalgam de factori care afecteaza coloniile de albine. Si e ceva foarte greu de gestionat.

Si mai exista inca un element (mai recent, daca putem spune asa), este vorba despre incalzirea globala. Asa cum vedem cu totii, primavara… primavara nu mai soseste, daca putem spune asa! E iarna si zapada in Europa si la sfarsitul lui martie! Iar coloniile de albine trebuie sa inceapa acum, ele trebuie sa se dezvolte, sa inceapa sa aduca polen in stup. Dar de unde sa aduca polen? Este imposibil! Deci tot acest ciclu biologic al albinei este perturbat. Iar cand punem toate aceste lucruri impreuna, observam mortalitatea coloniilor. Si ne intrebam: cine este responsabil? Cine e responsabil cu adevarat? Asta este marea intrebare! La urma urmei, nu este doar un responsabil… Sunt mai multi factori care contribuie la aceasta stare de fapt… Dar cine a facut ce? Cine a schimbat ce? La urma urmei, suntem noi, prin comportamentul nostru, pentru ca noi am dezvoltat in mediul nostru inconjurator ceea ce genereaza aceste lucruri. Poate ca nu suntem responsabili de Varroa destructor, pentru ca Varroa a venit de peste mari si tari, e adevarat. Dar tot noi am transportat albine din Asia pana aici! Fara asta, n-ar fi existat niciodata in Europa acest acarian!

Traim intr-o lume in care modul nostru de viata genereaza o serie de probleme. Iar astazi devenim tot mai constienti de acest fenomen. Iar cand devii constient de un asemenea fenomen, iti poti spune: „Ei, nu e problema mea! Dupa mine… va veni altcineva.” Dar iti poti spune si asa: „Am copii, o sa am nepoti, vreau sa actionez, nu vreau sa le las o lume… care este moarta.” Si ce putem face in acest caz? Cred ca ne putem schimba gandirea, la nivel politic, sa avem o politica mult mai echilibrata, mult mai armonioasa.

Aici, in Romania, aveti sansa extraordinara de a avea, inca, acest mediu inconjurator foarte echilibrat, in armonie. Este ceva ce devine rarissim in Europa. Deci aveti un potential imens! Iar la nivelul albinelor… in acest moment, sunteti primul producator european de miere! De ce? Pentru ca mediul vostru este inca… valabil. Sa fim clari: este unul din elementele motoare. Acum, daca privim lucrurile de aici, din Romania, cu intensificarea agriculturii peste tot, asta va duce la distrugerea totala a acestui mediu inconjurator. E o alegere! O alegere politica. O alegere a societatii. Acceptati asta sau nu o acceptati. Este clar ca, daca mergeti pe acest model, albinele vor disparea din multe locuri. Asta e o realitate! Poate ca vor ramane pe suprafete mici, in zone foarte limitate… Totusi, asta este ceea ce vreti? Asta doriti pentru ziua de maine, pentru copiii vostri? Aceasta este intrebarea care ar trebui pusa!

Exista si un alt exemplu pe care il pot da referitor la alegerea noastra, ca societate, a directiei in care vrem sa mergem. O problema care se pune, astazi, in Romania este utilizarea faimoaselor neonicotinoide. Acestea sunt pesticide extrem de puternice fata de vechile produse, sunt de 5 – 6.000 mii de ori mai puternice decat asa numitele DDT… Ne putem imagina: se utilizeaza in doze extrem de mici – cateva grame la hectar. Se spune: „Nu e grav!” Dar sunt de 5 pana la de 10 ori mai toxice decat moleculele pe care le utilizam in trecut! De 5 – 10 de ori mai toxice inseamna ca, de fapt, e ca si cum am folosi 5 – 10 kilograme, uneori si mai mult, 30 – 40 de kilograme de DDT la hectar! Niciodata nu s-au folosit asemenea doze in trecut! Niciodata! Iar DDT-ul se stie ca e periculos. Pai cum sa spui „sunt doar cateva grame la hectar”? Problema e ca nu vezi acele cateva grame… si spui: „Nu e periculos”. Ceea ce e complet gresit. Deci ne aflam in situatia in care o molecula obtinuta in laborator poate ucide… si stim ca albinele sunt foarte sensibile la aceasta molecula, ca avem fenomene care merg de la mortalitatea directa pana la comportamente foarte bizare – albinele isi pierd simtul de orientare, trantorii devin sterili, sunt probleme cu reginele, care trebuie mai mereu inlocuite… Deci apicultorii se confrunta cu colonii care nu se mai comporta deloc normal. Iar unii zic: „Pai, albinele nu sunt moarte!” Nu, nu sunt, dar… asa, nici noi, cand suntem bolnavi, cu 40 de grade in pat, nu suntem morti… E minunat, nu? Ce sa faci cu asemenea albine? Asta nu e viata! Deci ne aflam intr-un sistem in care se spune: „Nu exista mortalitate a albinelor!” Poate ca nu e mortalitate, dar ele isi gresesc drumul si nu mai au capacitatea sa se intoarca la stupii lor. Nu, nu sunt moarte… dar nu prea mai stim pe unde sunt! Dar… nu sunt moarte! Deci aceste molecule extrem de toxice… le stim, le cunoastem, am ajuns chiar sa la interzicem la nivel european – in orice caz, pe trei dintre ele. Iar asta a fost, intr-adevar, o mare provocare, pentru ca toti apicultorii europeni pe care ii privea aceasta problema s-au unit si au spus: „Nu mai vrem asa ceva! Nu mai vrem!” Apoi s-au dus la Comisia Europeana si au spus: „Testele pe care le faceti produselor nu sunt teste bune, nu valoreaza nimic, nu sunt deloc eficiente pentru aceste molecule!” Iar Comisia a schimbat testele, iar cu ajutorul Autoritatii Europene de Securitate Alimentara au fost pus in evidenta cu claritate faptul ca aceste produse erau, intr-adevar, toxice. Pentru albine, precum si pentru o intreaga serie de actori ai mediului inconjurator. Iar in acel cadru s-a spus clar: „Stop! Le interzicem! Apoi vom vedea ce se intampla.” Dar le-au interzis doar pe culturile care erau vizitate de albine. Si s-a ajuns la o alta situatie, cea a derogarilor. Iar Romania este una dintre tarile care a cerut derogari. Cred ca este tara care a cerut cele mai multe derogari la nivel european! A cerut vreo 20 de derogari! Bun, in unele cazuri, limitate, se poate accepta faptul ca se pot utiliza aceste produse, dar la nivelul Romaniei se continua utilizarea lor la fel cum erau folosite in trecut. Deci nimic nu s-a schimbat. Iar aici ne punem intrebari. Nu e ceva de necrezut ca in Romania se gasesc tot felul de paraziti care nu exista niciunde altundeva? Toate celelalte tari au gasit solutii, dar Romania nu gaseste solutii. Eu, personal, sunt oarecum perplex… Imi spun: „Bun, agronomii din Romania nu pot fi mai slabi decat in alta parte.” Este, totusi, o problema care se pune. Chestiunea de fond este, cred, urmatoarea: exista vreo metoda alternativa? Probabil. Trebuie cautata. Nu e usor, sunt de acord. Dar, daca nu o cauti, nu o gasesti! Deci vedem tari, precum Franta, care astazi spune: „La sfarsitul anului 1998 am ajuns la o blocare totala a neonicotinoidelor, a tuturor neonicotinoidelor.” Ei au gasit solutii alternative pentru toate culturile. Exceptand, cred, doua culturi, care insa sunt foarte limitate, cred ca de dovlecei si de vinete, care au o mica problema… Iar aici, in Romania, sunt deja 5 ani de cand se fac derogari, derogari, derogari… E adevarat ca, daca folosesti tehnici alternative, asta costa mai mult. E adevarat. Necesita o munca mai grea si costa mai mult. Si e adevarat ca agricultorii nu sunt inca pregatiti sa plateasca mai mult, pentru ca ei se intreaba: „Cum o sa ne rentabilizam exploatatiile?” Este o adevarata problema economica, pentru care trebuie gasite solutii. Dar vrem, oare, sa ne distrugem solul? Vrem, oare, sa ne distrugem apa? Vrem sa continuam sa ne distrugem biodiversitatea? Asta e o alta intrebare: ce este mai valoros in Romania – banii sau biodiversitatea? Cine detine acesti bani, cine gestioneaza asta? Iata intrebarea! Sunt probleme ale societatii, sunt probleme extrem de importante. Si ne jucam cu viitorul nostru! Asta am vrut sa spun.

Astazi, fata de tehnicile chimice, observam o modificare majora a agriculturii. Apar tehnici din asa-numitul domeniu al biotehnologiei si chiar tehnici din robotica. Acum, vedem tractoare care sunt conduse prin GPS si care stiu sa trateze cultura la locul dorit. Este vorba de hipertehnologie. Este ceva foarte seducator. Putem crede ca nu vom mai utiliza ierbicide, ca va veni un mic robot care va distruge buruienile… Deci nu va mai trebui sa tratam solul si culturile cu produse nocive. Asta este partea pozitiva. Reversul medaliei este ca, pentru a cumpara astfel de masini, un agricultor trebuie sa aiba deja o afacere foarte mare. Asta inseamna ca producatorii agricoli de la tara nu vor avea acces la asemenea tehnologii. Deci, din nou, ne gasim in situatia in care sunt avantajate suprafetele foarte intinse, culturile mari. Ajungem la culturi care nu mai sunt intreprinderi umane, ci sunt un fel de societati-mamut care vor avea masini care vor gestiona solul fara nicio asistenta umana. Iar asta chiar e ceva infricosator! Se poate merge si mai departe. Sunt unii oameni care spun: „Albinele? Le inlocuim cu mici masini, cu mici robotei!” A inlocui cu adevarat o albina, care stie exact stadiul de maturitate al plantei la care trebuie polenizata floarea acesteia… n-am ajuns inca acolo! Asta e sigur! Nici daca facem polenizarea cu mana nu ajungem la rezultate bune. Pentru ca nu vedem ca albina, nu simtim ca albina, nu stim daca floarea a ajuns la maturitatea necesara pentru a-i recolta polenul si nectarul… Pentru ca planta emite semnale – exista cu adevarat o comunicare intre floare si albina. Si cum sa stabilesti comunicarea intre floare si niste mici roboti? Nu stiu… Pentru ca e o comunicare biochimica extrem de sofisticata. Asta ar insemna ca am avea un fel de masini complexe, cu o capacitate de analiza chimica extraordinara, dar care ar si putea zbura si ar avea si un centimetru… Asa ceva ar costa o avere! Desigur, se poate ajunge la astfel de sisteme, dar cat vor costa? N-ar fi mai simplu sa spunem ca avem albinele, care valoreaza aur si chiar mai mult decat aur – viata? Vom dezvolta si vom cheltui mari sume de bani… pentru ce? Pentru a dezvolta tehnologie care va aduce profit unei anumite firme, unor mari companii agricole… Asta vrem cu adevarat? Ideea acestei tehnologii ne inspaimanta si din alt punct de vedere. La un moment dat, oamenii ar putea spune: „Suntem aproape ca Dumnezeu! Putem gestiona totul! Vom gestiona inclusiv polenizarea! Vom inlocui albinele! Suntem puternici!” Ce inseamna asta? N-are niciun sens! Nu suntem Dumnezeu, suntem doar oameni!