Din Cetatea Albinelor APIDAVA – Traditii de Sfantul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestiului
0Dragii nostri, in seria noastra de emisiuni Din Cetatea Albinelor APIDAVA vorbim, asa cum stiti prea bine, si despre traditiile noastre romanesti, crestine, stramosesti. Vorbim despre vietile sfintilor, pe care-i iubim atat de mult, pe care-i respectam si care ne protejeaza. Si, dupa cum stiti, fiind sfarsitul lunii octombrie, trebuie sa vorbim, fireste, si despre traditiile legate de Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestiului si al Romaniei in general. Va invitam, asadar, sa aflati mai multe despre toate aceste traditii!
TRADITII
La sfarsitul lunii octombrie, in 27 octombrie, este praznuit, dupa cum spuneam, Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov. Acesta s-a nascut la inceputul veacului al XIII-lea, intr-o familie de tarani dintr-un sat de la sud de Dunare, din satul Basarabov, sat aflat pe teritoriul Bulgariei de astazi.
Inca de la o varsta frageda, sfantul a dorit sa dobandeasca o viata virtuoasa, prin post si prin rugaciune. Insa, intr-o zi, pe cand ducea animalele la pascut, a calcat pe un cuib acoperit de ierburi si a strivit puisorii care se aflau in el. Profund mahnit, s-a hotarat ca, in semn de pocainta, sa nu-si mai incalte piciorul cu care strivise acel cuib timp de trei ani, fie iarna, fie vara. Iubea natura, animalele, puisorii oricaror vietati si, altfel spus, avea un deosebit respect pentru viata!
Mai tarziu, sfantul s-a atasat unei comunitati monastice, ca mai apoi sa se retraga in padure, unde s-a adapostit intr-o pestera, foarte aproape de raul Lom, aducand, zi si noapte, rugaciuni si ofrande lui Dumnezeu. Cunoscand dinainte ziua mortii sale, s-a intins intre doua lespezi de piatra si si-a dat in pace sufletul lui Dumnezeu.
Intr-o buna zi, la trei veacuri dupa moartea Sfantului, o inundatie a facut ca apele raului Lom sa creasca, sa urce pana la pestera. Curentul a purtat cu el trupul Sfantului, ramas nestricat, inapoi spre matca raului, atunci cand acesta s-a retras. Dupa alti o suta de ani, Sfantul i-a aparut in vis unei fetite bolnave, poruncindu-i sa ceara parintilor ei s-o duca pe malul raului, pentru a-si afla tamaduirea. De cum s-a aflat aceasta veste, o mare multime de oameni, in frunte cu clericii din episcopie, a insotit familia fetitei pana la locul in care, mai inainte, locuitorii observasera deja o lumina misterioasa si credeau ca este vorba de o comoara. In timpul sapaturilor, au descoperit trupul Sfantului, intreg si stralucind de harul Duhului Sfant. Fetita s-a vindecat pe loc. Trupul Sfantului a fost transportat cu mare cinstire pana in satul Basarabov.
Atunci, domnitorul Tarii Romanesti a trimis o serie intreaga de preoti si sfetnici sa constate aceasta descoperire minunata si sa-l aduca pe Sfant la Bucuresti, la Biserica Curtii Domnesti. In timpul drumului spre Bucuresti, cand au ajuns aproape de Ruse, langa o fantana, boii n-au vrut sa mearga mai departe cu niciun chip. Vazand aceasta minune, cei trimisi s-au sfatuit si au hotarat sa injuge la car doi junci tineri neinvatati, ca sa vada incotro vrea Sfantul sa mearga. Astfel, Sfantul s-a intors la Basarabov, in mijlocul satului, si a ramas acolo. Trimisii domnitorului s-au intors la Bucuresti si au povestit cele petrecute, dupa care domnitorul a trimis alti oameni si a pus sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in satul Basarabov. Asezat acolo, Sfantul a continuat sa faca, de-a lungul vremii, fel de fel de minuni.
Spre sfarsitul razboiului ruso-turc, in 1774, armata rusa a ajuns aproape de satul Basarabov. Generalul Piotr Saltikov a poruncit ca moastele Sfantului Dimitrie sa fie transportate in Rusia, spre a le pune la adapost de o eventuala profanare de catre turci. Atunci cand cortegiul a ajuns la Bucuresti, un crestin, pe numele sau Hagi Dimitrie, prieten cu generalul rus, i-a cerut acestuia sa lase romanilor moastele Sfantului, spre mangaiere dupa toate greutatile suferite in acest razboi. Generalul Saltikov a fost de acord si a luat numai o mana a Sfantului, pe care a trimis-o la marea manastire Lavra Pecerska de la Kiev. Trupul Sfantului Dimitrie a fost intampinat in Bucuresti cu mare alai, a fost asezat, in zilele Preasfintitului Mitropolit Chir Grigorie, in Biserica Mitropoliei de la Bucuresti. Deindata, s-au petrecut si alte minuni: razboiul a luat sfarsit, iar ciuma ce bantuia a incetat.
De atunci, avand in vedere si numeroasele minuni savarsite, Sfantul Dimitrie cel Nou este cinstit ca protector al orasului Bucuresti si al intregii tari. In fiecare an, in 27 octombrie, o multime imensa se aduna la Bucuresti pentru a praznui, timp de trei zile, sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou, sa-l cinsteasca si sa-i vada nepretuitele-i moaste, din care izvoraste mereu o mireasma delicata. Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov se gasesc in Catedrala Patriarhala din Bucuresti, fiind expuse credinciosilor in fiecare an de ziua Sfantului, intr-o frumoasa racla de argint. Praznuirea Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucurestiului, are loc in 27 octombrie, la doar o zi dupa sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvorator de Mir, din 26 octombrie. In fiecare an, dupa cum spuneam, cu ocazia praznuirii Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov, la moastele sale are loc un pelerinaj.
Noi va multumim ca ati fost alaturi de noi, afland impreuna mai multe despre sfantul ocrotitor al Bucurestiului si, bineinteles, le spunem inca o data “La multi ani!” tuturor celor care poarta numele Dumitru, Dumitra si toate derivatele acestui nume frumos!
CONCURS
Ca de obicei, va invitam si la concurs, la un concurs la care puteti castiga un produs traditional romanesc, o miere romaneasca poliflora de la Apidava! Iata ce trebuie sa faceti ca sa participati la concursul nostru: la prezenta postare, va invitam sa inserati un comentariu cu textul „Iubesc istoria si valorile romanesti, precum Apidava” si, peste trei zile de la prezenta postare, in 30 octombrie 2018, ii vom extrage la sorti pe cei cinci castigatori (prin random.org). Fiecare dintre acestia va primi cate un borcan de miere poliflora Roua Florilor de la Apidava.
Noi va multumim si va asteptam in continuare sa urmariti seria noastra de emisiuni online Din Cetatea Albinelor APIDAVA!