Arena Ideilor – Hidrocentralele României, în cadrul sistemului energetic național
Invitat: domnul prof. univ. dr. Dragoș Popa
Dialog realizat de Cecilia Caragea

Cecilia Caragea: În contextul actual, statele își pun problema independenței energetice, pe bună dreptate. Își doresc să își securizeze sursele de energie și să și le dezvolte. Așa cum știți, în cadrul emisiunii noastre Arena Ideilor, am discutat despre energia nucleară, despre centralele nucleare și minicentralele nucleare, dar credem că este cazul să discutăm și despre energia produsă de hidrocentrale, așa că stăm de vorbă cu profesor universitar doctor Dragoș Popa. Cum stă România în privința hidrocentralelor?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: România are o tradiție bogată și aceasta și datorită istoriei, pentru că, deja de foarte mult timp, românii au știut să exploateze cursurile de apă prin morile care erau răspândite mai peste tot de-a lungul cursurilor de apă și, după aceea, în a doua jumătate… spre sfârșitul secolului al XIX-lea, încadrându-se între primele țări din lume care au dezvoltat centrale hidroelectrice. Astfel, avem centrala care funcționează și astăzi de la Sadu, au fost centrale la Caransebeș, la Păltiniș și multe altele.

Cecilia Caragea: Da, la Sadu, în cadrul hidrocentralei chiar funcționează un muzeu energetic, așa că turiștii care trec prin zonă pot să meargă să viziteze hidrocentrala care funcționează și astăzi. Și funcționează cu turbine din 1902-1905, ceea ce mi se pare extraordinar.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, chiar merită mers acolo, pentru că este și o zonă turistică cu totul deosebită, iar modul în care ți se explică și poți să vezi efectiv aceste agregate funcționând astăzi… este o chestiune foarte instructivă, pentru că e mult mai greu să ajungi la instalațiile moderne, care în general nu se vizitează.

Cecilia Caragea: Da, într-adevăr, personalul este foarte amabil și îți explică cum hidrocentrala există din 1896, cum s-au schimbat turbinele în 1902-1905, că funcționează și astăzi, ți le arată, îți explică mecanismul de funcționare… Și să nu uităm că Sadu a fost prima localitate care a beneficiat de curent electric în România și apoi această hidrocentrală de la Sadu s-a dezvoltat și au început să aibă curent electric și orașele Cisnădie și Sibiu.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da. Iar astăzi cele 4 hidrocentrale de la Sadu alimentează rețeaua energetică națională cu o energie semnificativă din punctul de vedere al resursei locale, evident, nefiind însă unul din marii producători naționali. Din punctul de vedere al marilor producători, evident, ne referim în primul rând la puterea instalată cea mai mare din România, de la prima centrală, de la primul baraj realizat pe Dunăre, pe poziția a doua, după aceea, una dintre centralele probabil cele mai interesante din România, de la Lotru, care are a doua putere instalată și despre care merită să vorbim, pentru că reprezintă o bijuterie inginerească. După aceea, avem centrale importante inclusiv în Retezat, chiar dacă ea inițial a fost controversată din punct de vedere ecologic, ca de altfel toate resursele energetice, ca toate hidrocentralele, ca orice alt agregat de genul acesta, pentru că toate, sub o formă sau alta, perturbă mediul. De altfel, orice activitate omenească perturbă mediul. Simpla noastră prezență schimbă relația… Cultivăm plante, recoltăm plante, împușcăm animale și așa mai departe. Deci întotdeauna ne facem simțită prezența. Chestiunea care este importantă este de văzut care este limita până la care această intervenție umană este puțin nocivă și necesară societății și de unde începe să fie un exces care periclitează, efectiv, planeta.

Cecilia Caragea: Adică să vedem care ar trebui să fie limitele pe care să ni le autoimpunem.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact! În sensul acesta, este important de menționat în momentul de față că avem două proiecte importante, unul pe Valea Jiului și unul în Apuseni, care sunt în curs. Mai ales cel de pe Valea Jiului e realizat peste 90%, deci e o investiție blocată, și de mai mult timp, iar celălalt, care se aprobă și nu se aprobă ca să înceapă…

Cecilia Caragea: Este cel de la Tarnița.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Cel de la Tarnița, da. Proiectul de la Tarnița este deosebit prin faptul că investiția se realizează cu două baraje, cu două lacuri de acumulare, la niveluri, deci la înălțimi diferite, permițând ca, o perioadă de timp, apa, căzând din lacul superior în lacul inferior, să poată să producă energie electrică, iar, în momentul în care avem energie electrică în exces, să pompăm apa din lacul inferior în cel superior. De ce este nevoie să facem așa ceva? Pentru că, de exemplu, în momentul în care discutăm despre energia solară, evident, ea se produce numai ziua, nu se produce noaptea. Și atunci golul de producție trebuie neapărat suplimentat, iar excesul de producție poate să fie folosit pentru a asigura o suplimentare de producție în perioada nopții.

Cecilia Caragea: Da, pentru că trebuie să vedem lucrurile per global, la nivelul rețelei naționale, să vedem când este mai bine de utilizat energia solară, energia eoliană, energia hidro și așa mai departe.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, într-adevăr, de aici trebuie pornit. În primul rând, enumerând, noi avem, pe de o parte energia pe care o obținem din combustibilul fosil, cărbune, petrol, gaz metan, avem, pe de altă parte, energia nucleară, avem energia hidro și, mai recent, au apărut energia solară și energia eoliană. Fiecare dintre acestea are caracteristicile sale proprii. Cel mai important este de subliniat faptul că la energia pe care o obținem din ardere, cărbune, gaz metan și așa mai departe, avem o inerție foarte mare, deci o astfel de centrală intră greu în producție și iarăși se oprește relativ greu. Ceea ce înseamnă că aceste centrale, chiar dacă pot să ajungă la puteri foarte mari, sunt greu de introdus în sistem și greu de scos din sistem și o să discutăm imediat ce înseamnă acest lucru. Pe de altă parte, avem energia solară, la care evident că noaptea nu avem producție, ziua nu avem producție, pentru că și ziua variază în funcție de condițiile meteorologice. Iarăși, avem energia eoliană care depinde… bate vântul sau nu bate vântul. Ca atare, aceste surse de energie sunt ocazionale. Ele apar cu o anumită regularitate sau cu totul accidental, ceea ce înseamnă că noi, în momentul în care ele încep să producă, trebuie să fim în stare să reducem, să tăiem alți producători, pentru că, altminteri, avem un exces de energie în piață care duce la anomalii grave și poate să ajungă chiar la căderea întregului sistem energetic. În sistem, întotdeauna este periculos: și o producție prea mare, și o producție prea mică. În măsura în care alimentezi cu apă, de exemplu, un cazan, dacă introduci prea multă apă și la presiune mare, riști să inunzi totul. În măsura în care introduci prea puțină apă, o să rămâi fără apă. La fel este, ca o mică glumă, să zicem, situația și din punctul de vedere al energiei electrice. Nu poți să-ți permiți nici să introduci în sistem mai multă energie decât se consumă, nici mai puțină. Din cauza aceasta, sistemul energetic național are întotdeauna un dispecerat foarte complex, care urmărește consumatorii, deci consumul… și pe diferite terminale, deci local, să zicem, și global și dispune introducerea sau scoaterea din sistem a unor producători, astfel încât să țină tot timpul echilibrat sistemul, adică să echilibreze producția cu consumul.

Cecilia Caragea: Și presupun că se ține cont și de celelalte țări de la care importăm sau exportăm energie.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact. Sistemele naționale, în momentul de față, sunt deja de mult timp conectate între ele și ele pot să se ajute reciproc pentru această echilibrare. Pe de altă parte, ceea ce poate a uimit multă lume acum vreun an, în discuțiile care au avut loc, ce ne interesa pe noi riscul să cadă rețeaua energetică a unei țări vestice? Pentru că, în momentul în care cade o rețea națională, dezechilibrele la nivel global, la nivelul rețelei în ansamblul ei, sunt extrem de mari și riscul ca una dintre țările conectate în același sistem să nu reușească să facă față acestei anomalii nu este de neglijat.

Cecilia Caragea: Și-atunci țările trebuie să se ajute între ele.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Țările trebuie să se ajute între ele și trebuie să facă tot posibilul să nu fie ele cauza răului.

Cecilia Caragea: Corect.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Acum, din punctul de vedere al acestui sistem de echilibrare, al acestui mecanism de echilibrare, trebuie să ținem cont de specificitatea fiecărei surse de energie electrică. Deci, așa cum încercam să spun mai devreme, dar m-am oprit, la energia termică, deci care se obține prin ardere, gaz metan, cărbune și așa mai departe, noi trebuie să ajungem să încălzim cazanele, aburul și să putem să stabilizăm producția. Acest proces durează, pentru că vorbim de cantități imense de apă care trebuie să ajungă la presiunea și temperatura optimă pentru a avea un randament corect în producție. În niciun caz nu ne punem problema că un asemenea sistem care este oprit… nu putem să-i dăm drumul în câteva secunde și probabil nici măcar în ore, de multe ori poate să dureze mult mai mult.

Cecilia Caragea: Deci nu putem avea energie rapid, dacă avem nevoie.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact. Nu putem să comutăm, să scoatem din producție sau să introducem în producție instantaneu. Centralele nucleare… nici ele nu pot să facă acest lucru atât de repede. Reacția nucleară nu putem să o blocăm imediat, ca să nu mai avem sursă de căldură. Dar și aici avem tot transformarea apei în aburi care mișcă turbina, deci și aici avem o anumită inerție. Între sistemele pe gaz, cărbune și nucleare există diferențe semnificative din punctul de vedere al intrării și al ieșirii din producție, dar toate au o anumită inerție. Hidro reprezintă singura sursă de care putem să spunem că funcționează aproape instantaneu. Aici depinde foarte mult și de sistemul care stă la bază, pentru că sunt diferite tipuri de turbine, diferite sisteme de alimentare. Și unele hidrocentrale, cum este, de exemplu și cea de la Bicaz sau de la Lotru, au un timp de răspuns foarte scurt, deci pot să introducă sau să oprească introducerea energiei în sistem foarte repede. Și acestea sunt centrale esențiale pentru echilibrare. Și nu sunt numai ele, sunt mai multe, dar ele sunt cele mai importante.

Cecilia Caragea: Da, spuneați de hidrocentrala de pe Lotru că este o realizare de excepție, pentru că are o putere foarte mare și poate să intre foarte rapid în acțiune.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, trebuie să ținem cont că această hidrocentrală este realizată pe un râu interior nu dintre cele mai mari și, cu toate acestea, are a doua putere instalată în țară, cea mai mare după prima centrală realizată pe Dunăre. Cum a fost posibil acest lucru? Prin faptul că a fost captată apa dintr-un întreg bazin hidrografic, nu doar dintr-un singur râu. Unele dintre aceste capacități hidro au fost aduse prin cădere, prin tuneluri săpate, pentru a capta această apă în lacul de acumulare. Altele, prin pompare. Cum e posibil să câștig energie în momentul în care consum energie pentru a pompa apa la deal? Foarte simplu. Pentru că nu s-au captat decât apele care erau la diferențe mici de nivel. Iar turbinele la această hidrocentrală sunt montate foarte jos față de lacul de acumulare. Asta datorită faptului că, fiind în zona montană, s-a exploatat diferența mare de nivel între lac și zona în care s-au pus turbinele respective. Pe de altă parte, și datorită faptului că s-a realizat acest tunel de aducțiune cu o lungime foarte mare. În felul acesta, s-a realizat cu un debit relativ mic de apă al râului o creștere a debitului de apă din întreg sistemul hidrografic și, prin diferența de nivel, o putere cu totul de excepție. Această putere de excepție face să fie rentabilă și pomparea apei. De ce? În măsura în care eu nu pot să arunc pietrele decât de la etajul 5, dar am foarte multe pietre la nivelul 4 și produc energie de impact recuperând energia pe care o capătă piatra în cădere, evident că energia pentru a ridica un etaj piatra este mult mai mică decât energia pe care o capătă căzând cinci etaje la vale.

Cecilia Caragea: Și, la final, sunt mult pe plus.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Și, la final, sunt mult pe plus. Pe de altă parte, hidrocentrala aceasta este foarte importantă, pentru că ea are și un timp de răspuns, datorită tehnologiei folosite, semnificativ redus pentru a intra și a ieși din producție, astfel încât la un dezechilibru al sistemului energetic național ea poate să intervină foarte repede printr-o echilibrare și nu cu o valoare neglijabilă, ci cu o valoare foarte mare. Pe de altă parte, sunt anumite perioade din zi în care noi avem un consum foarte mare și atunci ne interesează să avem unități de producție care, chiar dacă nu sunt în stare să funcționeze continuu, zi de zi, pot, în anumite zile sau în anumite intervale orare, să aducă un plus semnificativ de energie, fără pierderi mari pentru introducerea și ieșirea din sistemul energetic. Datorită tuturor acestor factori și datorită dimensiunii din punctul de vedere al valorii puterii instalate, este, într-adevăr, una dintre bijuteriile sistemului nostru hidroenergetic.

Cecilia Caragea: Așadar, avem nevoie și de asemenea unități de producție care să intre foarte rapid în acțiune și să salveze situația într-un moment sau altul. Ceea ce am constatat din partea urmăritorilor noștri este că apreciază foarte mult toate aceste hidrocentrale românești. Probabil în excursiile pe care le-au făcut au văzut lacurile de acumulare, hidrocentralele de la Lotru, de la Porțile de Fier, Bicaz și așa mai departe. Și întrebarea firească era: avem foarte multe hidrocentrale, România trebuie să fie exportator de energie, de ce am mai avea nevoie de alte surse de energie, cum ar fi energia nucleară, care vine cu anumite riscuri?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Avem nevoie, pentru că energia hidro este limitată la ce pot să asigure râurile existente în țară. Noi avem un bazin hidrografic generos față de alte țări. Pe de altă parte, nici pe departe el nu poate să reprezinte sursa principală de energie.

Cecilia Caragea: Deci nu este suficient, ca să fie foarte clar.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Este complet insuficient. Cu totul insuficient. Avantajele mari nu sunt prin faptul că acoperă integral sau aproape integral consumul. Și nu are cum să facă acest lucru. Un element l-am arătat: pentru că reprezintă forma cea mai eficientă de echilibrare a sistemului energetic. Pe de altă parte, pentru că ne ajută să compensăm modul în care apare producția unor surse foarte la modă și foarte importante din punctul de vedere atât al costurilor, cât și din punctul de vedere în special al poluării. Mă refer la energia solară și la energia eoliană. Dacă n-am soare, n-am energie solară, dacă n-am vânt, n-am energie eoliană. Ca atare, ce fac când nu bate vântul, ce fac când nu am soare? Și-atunci am nevoie de surse pe care eu să le introduc în aceste momente în care îmi lipsește energia. Și-atunci, dacă am o sursă majoră de energie hidro, pot foarte ușor să compensez aceste goluri. Din punctul acesta de vedere, este interesant tocmai cazul hidrocentralei de la Tarnița, pe care o aminteam mai devreme, pentru că este o idee de dată recentă, s-a implementat deja în Elveția și ar fi cazul s-o implementăm și noi. Ea necesită, e adevărat, investiții mai mari, și, obligatoriu, un relief care să-ți permită asta. Ai nevoie de două lacuri. Unul mai sus, unul mai jos. Ce faci? Atunci când tu ai surplus de energie, de exemplu soarele este foarte puternic și avem mai multă energie solară decât avem nevoie, folosesc frumos pompele, ca să care apa din lacul de jos în lacul superior. Nu mai am soare, nu mai bate vântul, am un minus de energie, dau drumul la apa din lacul superior și produc energie electrică. O să spuneți: „Păi, da, dar consumi energie degeaba ca să o cari sus!” Da, o energie care nu mă costă, pentru că soarele luminează, vântul suflă. Deci, decât să deconectez aceste unități de la rețeaua națională, pentru că asta e… mai bine folosesc energia, astfel încât realizez, prin cuplarea energiei solare, eoliene cu acest sistem de două baraje, asigur o producție constantă de energie, chiar dacă este la jumătate față de situația optimă, numai că aceea este o energie de vârf, în timp ce acum am o energie pe parcursul întregii zile. Trebuie să ținem cont de faptul că principalul minus al energiei solare și al celei eoliene este tocmai faptul că producția depinde de vreme, când vrea planeta să ne dea vânt, când vrea soarele să ne lumineze panourile.

Cecilia Caragea: Și, oricum, trebuie ținut cont de faptul că există anumite costuri și ca să pornești și să oprești anumite sisteme.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Costurile sunt foarte mari la pornirea și oprirea tuturor centralelor termice. Din cauza asta, energia hidro este atât de importantă, tocmai pentru toate tipurile acestea de echilibrare și, pe termen mai lung, și cele de echilibrare instantanee. Cred că este util să facem o diferențiere importantă între energie și putere și datorită faptului că multe persoane, unii chiar experți, în momentul unor intervenții publice, mai confundă, din viteză, cei doi termeni. Puterea se măsoară în kilowați (kW), energia, în kilowați-oră (kWh). Puterea reprezintă tot o energie, dar energia consumată în unitatea de timp, adică într-o secundă, ceea ce, evident, este cu totul altceva decât energia în kilowați-oră, care reprezintă energia consumată într-o lună sau într-o zi sau în 5 minute sau într-un anumit interval. La energia consumată… și aici trebuie să facem o distincție. Deci puterea… luăm, cumpărăm un aparat, ne uităm, are putere instalată de 4 kilowați, de exemplu, cum este la un cuptor obișnuit de bucătărie. El ce energie va consuma într-o oră? Nu 4 kilowați-oră. În 2 ore, nu 4 kilowați puterea, de înmulțit cu 2 ore, 8 kilowați-oră, ci va consuma o energie corespunzătoare timpului în care el a intrat în rețea de consumator. Care este diferența? Timpul cât zice gospodina că a funcționat e de când l-a pornit până l-a oprit. Timpul în care el absoarbe energie este timpul în care termostatul a comandat sistemul de încălzire să compenseze pierderile pe care le are cuptorul, deci o energie mult mai mică. Acest lucru îl întâlniți și la aerul condiționat. Îl lăsați să meargă 24 de ore, pe încălzire, pe răcire, nu contează, el nu are puterea lui instalată de înmulțit cu 24 de ore, ci depinde de timpul în care efectiv a funcționat compresorul.

Cecilia Caragea: Corect.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Bun! Trecând peste această precizare legată de energie și putere, trebuie să avem foarte mare grijă și când vorbim despre sursele de energie, deci termocentrale, hidrocentrale, centrale nucleare și așa mai departe, pentru că fiecare dintre ele se caracterizează în primul rând prin puterea instalată, deci cât poate acea centrală să debiteze în rețea, dar și prin energia pe care o debitează. Dacă centralele nucleare, respectiv centralele termice, pot, în principiu, să ne dea energia egală tocmai cu puterea înmulțită cu numărul de ore la care ne referim, de cele mai multe ori, centralele hidro sunt limitate din punct de vedere al debitului de apă. De aici, discuția cu privire la faptul că noi le oprim și le pornim, o dată, ca să echilibrăm sistemul, pe de altă parte, pentru că în general nu avem debit suficient de apă cât să le lăsăm să funcționeze tot timpul. Pe de altă parte, noi putem să realizăm o salbă de centrale hidro pe albia râurilor, la fel cum se realizau, demult, salbele de mori. Pentru că pentru o centrală din asta de putere foarte mică este suficient să luăm o parte, să zicem jumătate din debitul de apă, îl deviem și alimentăm cu acest debit de apă o turbină de putere mică, exact cum e, de exemplu, situația pe râul Sadu, de care vorbeam mai devreme. În felul acesta, cât timp curge râul, și el, în principiu, dacă nu e o secetă severă, să sece, va avea debit de apă, deci centrala va funcționa. Un asemenea sistem de funcționare, însă, va produce puțină energie, va schimba, însă, în același timp, puțin mediul. Pentru că tot ceea ce avem, avem o aducțiune de lungime mică, doar cu o parte din debitul râului, și o construcție, iarăși, modestă.

Cecilia Caragea: Dar, din ceea ce știu, s-a cam făcut așa ceva, de exemplu, pe Valea Oltului este o salbă de hidrocentrale. Se mai poate face pe undeva, pe vreun râu?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: În principiu, pe orice râu se poate face o salbă de hidrocentrale. Evident, și pe Valea Oltului, zona este modificată. Deci într-un fel arăta Valea Oltului înainte de a se realiza aceste lacuri, altfel arată acum. Schimbarea peisajului este greu de spus în ce măsură distruge ecosistemul sau nu. Așa cum l-am cunoscut, el, efectiv, este, evident, modificat. Un scandal, mă rog, într-un fel, un scandal, să spunem, s-au alertat și americanii, a fost în momentul în care s-a construit, înainte de ‘89, hidrocentrala din Retezat, care e o bijuterie, una dintre cele mai mari. Pe de altă parte, lucrările într-un areal protejat, rezervație, reprezintă dintr-o dată un semnal de alarmă la care reacționează toată planeta. S-a distrus ceva iremediabil acolo? Nu știu. În orice caz, n-am văzut studii care să arate un dezastru ecologic. Aportul energetic este foarte mare. În foarte mare măsură, zona este recuperată peisagistic, să spunem, încât în anumite părți ale lacului putem vorbi chiar de o bijuterie. Ca atare, lucrurile sunt, în mare măsură, interpretabile. Cum este un alt scandal mare în momentul de față pe Valea Jiului, unde avem o investiție semnificativă blocată de câțiva ani, ea fiind realizată deja în proporție de 90 și ceva la sută. Se pune, oricum, o întrebare, dincolo de faptul că ea trebuia începută sau nu trebuia începută.

Cecilia Caragea: E aproape gata.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Din moment ce e aproape gata, ce e mai grav? Să o termin și cel puțin după aceea să se facă toate lucrările necesare pentru reabilitarea mediului sau să o țin în organizare, în conservare de șantier, fără să pot să fac nicio lucrare de reabilitare? Deci aici trebuie întotdeauna văzut care este o atitudine constructivă, pentru că avem întotdeauna două criterii care se bat cap în cap, fiecare dintre ele având o valoare importantă. Nu putem să distrugem planeta, dar avem nevoie de energie, pentru că nu vrem să stăm la lumânare. Pe lângă faptul că va trebui să le avem și pe acelea… și ele produc bioxid de carbon. Deci aici nu este ușor de dat un răspuns. Dar presupun că, la fel ca în majoritatea problemelor, drumul de mijloc este întotdeauna cel mai sănătos. Cu privire la salbele acestea de baraje… pe de o parte, poți să faci salbe de baraje, ceea ce reprezintă investiții mari și, evident, cel puțin pe o perioadă de timp, duce la o degradare a zonei, pe de altă parte, este și sistemul cu putere mult mai mică instalată și cu încă o pierdere: faptul că barajele mai au și rolul de echilibrare a debitului de apă, deci de a evita inundațiile. Deci, fără aceste două avantaje, cum spuneam, se pot realiza salbe de mori, între ghilimele, deci de centrale de debit, nu de cădere, fără echilibrare de debit de apă. Aici iarăși avem o problemă, pentru că fie ne mulțumim cu putere mică raportată la ce s-ar putea obține altfel, cum este inclusiv la Sadu, de care am vorbit și în multe alte locuri, și sunt multe râuri minore unde avem măcar o centrală de genul acesta, unele dintre ele nefiind introduse în sistemul național, ci fiind folosite pentru iluminatul unui sat, să spunem. Avem însă și o altă soluție, care s-a încercat, de exemplu, în Făgăraș, pe râul Capra, de a face preluare de debit prin conducte pe distanțe mari, care lasă albia râului cu o cantitate mică de apă, mult prea mică de apă sau, cum zic unii, fără apă pe distanțe lungi, ceea ce, într-adevăr, afectează mediul, fără să ducă nici ea la o putere foarte mare, ci tot la puteri mici. Și atunci întotdeauna trebuie văzut, la fiecare sistem hidrografic, care este soluția cea mai bună pentru a avea un plus maxim de energie, cu o afectare minimă a mediului, pentru că lipsă de afectare a mediului nu ai niciodată. Și dacă faci un drum de țară, oricum ai distrus iarba pe lățimea drumului respectiv… Deci întotdeauna afectăm mediul, indiferent ce facem. O casă dacă o construim, am afectat mediul. Problema este ca această distrugere a mediului să fie cât se poate de mică și să fie contrabalansată de o refacere. Deci într-o investiție ar trebui întotdeauna să existe partea de construcție și partea de reabilitare a mediului. În sensul acesta, este suficient să ne plimbăm pe autostrăzile montane din Elveția ca să vedem cum arată o autostradă montană după ce au fost făcute lucrările finale de reabilitare a mediului.

Cecilia Caragea: Așadar, ideea ar fi că în România, în mare parte, s-au exploatat râurile, pâraiele, căderile de apă pentru producția de energie electrică.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: În principal, într-adevăr, lucrurile stau așa. Asta nu înseamnă că nu se mai poate face nimic. Ceea ce n-am spus mai devreme, și aici trebuie avut grijă… de exemplu, inclusiv hidrocentralele de pe Olt au fost de multe ori criticate din punctul acesta de vedere: râurile aduc aluviuni. Aluviunile colmatează lacurile. Lacurile trebuiesc îngrijite. Acum, dacă nu le îngrijești, apar o serie întreagă de probleme. Dacă le îngrijești, înseamnă că, de fapt, și aici ai costuri, numai că și aceste costuri, evident, nu se compară cu costul cărbunelui sau al gazului metan pe care îl arzi în termocentrală și, în același timp, nu reprezintă aceeași poluare. Dar sunt lucruri care trebuiesc avute întotdeauna în vedere, din punctul de vedere al investiției și al costurilor de exploatare.

Cecilia Caragea: Așadar, România, din punctul de vedere al energiei hidro, stă bine. Și totuși, nu suntem exportatori de energie, cum cred unii, din ceea ce am constatat. Și atunci avem nevoie de alte surse de energie.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Faptul că nu suntem exportatori de energie ține de faptul că noi nu avem o putere instalată suficient de mare, vorbim de putere instalată cumulativă, peste fiecare tip de energie. Lucrurile s-au mai îndreptat puțin în ultimul timp datorită investițiilor în energia eoliană și în energia solară.

Cecilia Caragea: Și să sperăm că în curând se vor pune în funcțiune și reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Este esențial să se pună în funcțiune, mai ales în momentul în care noi avem în plan să dezactivăm o parte din producția termo, formele mai ambițioase cerând chiar închiderea tuturor centralelor pe cărbune, ceea ce ar reprezenta o performanță. Dar să nu fie cumva cu multe neajunsuri, ținând cont de faptul că sunt țări care, dimpotrivă, și-au crescut în perioada crizei producția de cărbune. Deci aici lucrurile sunt foarte complicate. În același timp, este vorba de costuri, după cum am spus. Chiar dacă vii cu multe centrale hidro mici, suma lor poate să fie semnificativă. Și costurile de exploatare sunt, evident, mult mai mici decât costul gazului metan pe care-l arzi într-o termocentrală. Iar în măsura în care pui foarte multe panouri solare și sisteme eoliene fără să ai o echilibrare între perioada în care acestea produc și perioada în care nu produc, iarăși intri într-o altă criză energetică. Aici mai trebuie pomenită o problemă care a creat confuzie. Au fost momente în care, în vară, noi am fost exportator net de energie. Chestiunea asta se bazează pe două elemente. Unu: faptul că în momentul în care avem zile cu o radiație puternică solară, deci cerul este senin, e vară, ziua e cea mai lungă și avem în același timp un vânt, deci o mișcare a aerului cu o viteză optimă, deci nici furtună, ca să trebuiască să opresc eolienele, și, în același timp, nu prea slab, încât randamentul acestora să fie mic, eu am dintr-odată un surplus semnificativ de energie. Dacă ne mai găsim și într-o perioadă după ploi abundente, deci când lacurile de acumulare sunt pline toate și poate să meargă din plin și sistemul hidro, în momentul acela evident că voi avea un vârf de producție. Dacă mai adaug la asta și efectul crizei, care a oprit mulți consumatori mari, faptul că în acele perioade scurte am fost exportatori neți, asta nu înseamnă că noi avem o producție satisfăcătoare de energie, că mai trece puțin timp și va trebui să importăm asiduu.

Cecilia Caragea: Așadar, țările sunt interconectate între ele în privința energiei deja de foarte mult timp. Și, bineînțeles, fiecare țară ține cont de specificul ei. România, de exemplu, se bucură de râuri pe care am putut, din fericire, să le exploatăm din punctul de vedere al construcției de hidrocentrale, cum este Argeșul, de exemplu, dar și de râuri pe care nu am putut să facem hidrocentrale, Mureșul, de exemplu.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, aici trebuie avut întotdeauna grijă la faptul că realizarea unui baraj duce la inundarea terenului limitrof. În momentul în care râul curge între doi versanți abrupți, de munte, vom avea posibilitatea de a ridica un baraj destul de înalt cu o suprafață mică pe care o sacrificăm, iar în zona respectivă, în mod normal, sunt și puține sate sau mai deloc și atunci nu avem probleme grave. În momentul în care mergem pe zone de șes, cum este, de exemplu, cazul râului Mureș, când spun șes, mă refer inclusiv la mici dealuri…

Cecilia Caragea: Da, Câmpia Transilvaniei.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: N-am putea merge decât cel mult cu o salbă de centrale de tip moară. În niciun caz pe un sistem de baraje.

Cecilia Caragea: Da, ar distruge alte lucruri.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Nu distrugi neapărat, numai că trebuie gândit foarte bine cum realizezi acest lucru, pentru că de mici baraje ai nevoie oricum, pentru că, exact cum era și Oltul, Mureșul probabil chiar ceva mai mult decât atât… transportă foarte multe aluviuni. Tu nu poți să introduci în centrală apa mâloasă. Deci tu trebuie să ai măcar niște iazuri de decantare, care sunt absolut necesare. Deci o perturbare zonală vei avea, oricum. Și trebuie să-ți pui problema unde realizezi aceste iazuri de decantare.

Cecilia Caragea: Plus costurile!

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Bun, costurile, în mod normal, se amortizează în timp, adică orice investiție hidro se amortizează într-o perioadă lungă de timp, nu e ceva care să se amortizeze în 2-3 ani. Dar problema este întotdeauna, dincolo de problemele ecologice… problemele strict economice. Ce populație afectezi. Pentru că una este să strămuți un cătun, altceva este să strămuți un oraș. Deci ce populație afectezi, ce terenuri agricole afectezi, ce industrie afectezi, pentru că majoritatea industriilor au și ele nevoie de o sursă de apă, din varii motive tehnologice. Și atunci toți factorii aceștia trebuiesc avuți în vedere și trebuie făcut un studiu foarte amănunțit, atât tehnologic, cât și economic.

Cecilia Caragea: Da, într-adevăr, trebuie ținut cont de specificul local. La ceea ce mă refeream eu era la România, care după părerea mea a știut să exploateze bazinul hidrografic de excepție, dar alte țări nu au asemenea bazine hidrogafice pe care să le exploateze la un asemenea nivel, dar pot să aibă deschidere la anumite mări și oceane care să le permită să exploateze forța valurilor.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, când vorbim de energia hidro, trebuie să avem în vedere și energia pe care ne-o pune la dispoziție un ocean sau o mare. Și aceasta din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al oceanelor, în primul rând avem mareele, care sunt exploatate de mai mult timp. Investițiile sunt destul de mari, este discutabilă eficiența financiară propriu-zisă a acestor investiții, mai ales că aceste sisteme sunt destul de vulnerabile în zonele în care bântuie furtuni majore. Pe de altă parte, în oceane, noi avem adevărate fluvii. Deci sunt curenții, cum e Goldstream-ul, care antrezează mase imense de apă. Și-atunci aceste râuri, această curgere de apă prin ocean poate și ea să fie exploatată la fel ca un râu. Din nou, sistemele sunt mai puțin puse la punct decât sunt sistemele clasice pe râurile noastre terestre. Pe de altă parte, și aici există riscul major al furtunilor. În fine, avem forța valurilor, care și ea poate să fie exploatată, dar, la fel, este vorba de cost, eficiență și risc. Ca atare, pe aceste sisteme, pe nivel mondial nu avem deocamdată ponderi majore în balanța energetică a planetei.

Cecilia Caragea: Spuneați că nu sunt foarte bine puse la punct.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, sunt cercetări care se desfășoară în continuare. Pe de altă parte, la fel cum nu se investește foarte mult în cercetarea pentru energia de fuziune, nu pare, cel puțin din ceea ce este public, să se investească extrem de mult nici în perfecționarea, în crearea de noi sisteme care să ne aducă energie din energia mărilor și a oceanelor. Asta nu înseamnă că nu sunt astfel de cercetări în curs, este vorba doar de amploarea lor, mai ales, cum am spus, din punctul de vedere al faptului că există anumite riscuri și există și dificultăți, costuri pentru a recupera energia pe care am produs-o undeva departe de coastă, într-un ocean, să spunem. Deci este o sursă de energie care trebuie avută în vedere, în care trebuie investit. Pe de altă parte, nu reprezintă o sursă care să modifice lucrurile semnificativ în momentul de față. Trebuie să ținem cont întotdeauna de eficiență și de interes. Atât eficiența, cât și interesul conduc, în momentul de față, cercetările și investițiile mult mai mult pe alte sisteme de producere de energie, în primul rând pe ceea ce ne-am obișnuit să catalogăm drept energie verde, deci energia eoliană și energia solară. Iar de la criza energetică acuma, revenind într-o măsură mai mare sau mai mică și pe energia nucleară, pentru că deficitul de energie global, în perspectiva unei creșteri economice pe care o așteaptă, la care speră toată lumea, deficitul față de o asemenea creștere este semnificativ.

Cecilia Caragea: Vă mulțumesc că am discutat astăzi despre energia hidro, o sursă de energie foarte importantă pentru România și nu numai! Și, bineînțeles, vă invit să discutăm în continuare despre energie, dar, de fapt, despre o pană majoră de curent electric, pentru că tot am văzut că se discută în ultima vreme foarte des de o asemenea variantă, de un asemenea risc.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, în principiu este un subiect care probabil că trebuie să intereseze destulă lume.

Cecilia Caragea: Mulțumim tare mult! Și nu uitați: vă așteptăm în Arena Ideilor, pentru a înțelege ceva mai mult din lumea care ne înconjoară. Vă mulțumim tare mult!