Arena Ideilor – Schimbarea sistemului de învățământ după 1968
Invitat: domnul prof. univ. dr. Dragoș Popa
Dialog realizat de Cecilia Caragea

Cecilia Caragea: În Arena Ideilor, ne-am propus să discutăm astăzi despre momentul istoric 1968 și despre cum a schimbat acesta sistemul de învățământ. Stăm de vorbă cu profesor universitar doctor Dragoș Popa. Înainte de toate, ce a însemnat 1968?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Fără îndoială, 1968 reprezintă un an de referință pentru întreaga istorie, la fel cum, de exemplu, un alt moment de referință a fost 1848. În primul rând, este anul Primăverii de la Praga, este anul multor mișcări care au fost în Polonia și în alte țări. Este, în același timp, anul în care probabil că un guvern comunist a avut cea mai mare credibilitate și audiență. Mă refer la Partidul Comunist Român, care a reușit să reziste Uniunii Sovietice, să nu participe la cotropirea Cehoslovaciei. Reprezintă, în același timp, evident, un nou început pentru școala europeană și învățământul mondial. Învățământul a suferit multe schimbări de-a lungul timpului, pornind de la învățământul Academiei Platoniciene din Grecia Antică, să spunem, prima formă clar instituționalizată și cunoscută ca atare în Europa, prin tot ceea ce au reprezentat universitățile europene, de-a lungul secolelor.

Cecilia Caragea: Înainte de 1968!

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Înainte de 1968. Trebuie să înțelegem că, de-a lungul timpului, profesorul era un provocator, care provoca, arunca idei…

Cecilia Caragea: Era un profesor nu numai al elevilor săi…

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Era un om care lansa idei, care provoca la un act de gândire autentic. Pe măsură ce lucrurile s-au atrofiat, și până în ‘68 se atrofiaseră destul de bine, profesorul era ex cathedra, adică de la catedră transmitea câteva idei pe care le considera importante. Or, lumea se schimbase deja. Accesul la carte era altul, conferințele televizate sau de radio aveau deja importanța și impactul lor. Școala trebuia deja să se transforme într-un dialog și acest lucru nu s-a întâmpat înainte de 1968. Și după aceea a durat un timp destul de lung până să se producă această trecere, acolo unde s-a produs. Trebuie înțeles că învățământul în secolul 20 și în secolul 21 trebuie să însemne, în primul rând, comunicare, trebuie să însemne, în primul rând, provocare. Probabil că, de exemplu, în ce mă privește, cursul cel mai interesant la care am participat, al unui profesor excelent, care a avut și un stagiu îndelungat de predare în America, arăta în felul următor: la începutul cursului, ne spunea că una dintre temele importante o reprezintă un anumit subiect. De la bun început spusese că el se va concentra pe parcursul anului pe următoarele teme, care sunt de interes major. Prezenta tema, bazele teoretice, ideile principale care sunt aruncate în piață, centrele de cercetare importante unde se studiază problema respectivă, persoanele cele mai importante din mediul științific care au avut contribuții în zona asta, lista de articole esențiale fără de care nu poți să vorbești de acest subiect.

Cecilia Caragea: Înțeleg că era o invitație către studenți ca aceștia să se documenteze și să cerceteze și să învețe singuri și eventual să vină cu întrebări la următoarele cursuri.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Nu. Dacă aveai întrebări de pus, te duceai la consultații… pentru că, bun, era și un curs de anul V, deci nu era vorba de un curs de anul I. Pentru că problema este că învățământul trebuie să formeze sau dascăli, sau cercetători, sau ingineri, în orice caz, oameni care să stea pe picioarele lor și să poată fie să transmită informații, idei provocatoare, fie să rezolve lucruri.

Cecilia Caragea: Și să aibă deprinderea să cerceteze singuri anumite probleme.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact! Trebuie să capete o anumită autonomie. Dacă se poticnește, cere ajutor. Dar nu poți să ții un curs dictând. Părerea mea este că acest lucru este un flagel în școală și la cursul elementar. Să nu mai vorbesc de liceu, dar în niciun caz nu este o modalitate de a discuta la nivelul învățământului superior. În 1968, se preda, cum se spune. A preda e altceva.

Cecilia Caragea: Deci până în 1968 se preda. Adică se transmitea informație unilateral, de la catedră către elevi sau către studenți.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, și o informație pe care o găsești într-un curs. Sigur că marii maeștri ai învățământului…

Cecilia Caragea: Și înainte de 1968 făceau altceva…

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Făceau câteodată altceva și, și atunci când predau, predau lucruri care țineau de o contribuție a lor, țineau de un mod de a sintetiza lucrurile și, prin sinteza respectivă, reprezentau o provocare. Dar erau în primul rând provocări, dacă nu pentru a fi discutate în pauză, pentru a fi discutate la consultații. Nu erau modalități de a le da oamenilor material didactic. Adică studentul nu trebuia să scrie pe dictare, ceea ce din păcate, se mai întâmplă și astăzi.

Cecilia Caragea: Ați folosit termenul de „consultații”. Ce înțelegeți prin termenul de „consultații”?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Un profesor adevărat totdeauna se pune la dispoziția studenților, în anumite momente în care poate să facă acest lucru, pentru a le răspunde întrebărilor, pentru a-i îndruma, pentru a le lămuri diferite semne de întrebare pe care și le-au ridicat.

Cecilia Caragea: Adică are afișat pe ușa biroului un program de consultații.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da.

Cecilia Caragea: Când stă la dispoziția studenților pentru diferite întrebări. Gratuit.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Sigur… există și întâlniri penibile, la care studentul vine și întreabă: „N-am apucat să scriu cuvântul ăsta… ce ați spus atunci.” Repet: cursul nu trebuie să fie dictare. Problema este că profesorul trebuie să stârnească semne de întrebare, problematici de cercetare și studentul să vină să vadă: „Am auzit de o carte. Credeți că e oportun pentru mine să mă apuc să o studiez acum sau mai bine încep cu cartea cealaltă?” Pentru că din introducere nu întotdeauna îți dai seama dacă la nivelul tău este oportună acea abordare. Sunt tot felul de discuții care sunt importante la un profesor adevărat.

Cecilia Caragea: Și, după 1968, lucrurile s-au schimbat.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: După 1968, lucrurile au început în universitățile mari să se schimbe, în sensul de a exista un dialog, de a nu mai fi această prăpastie între profesor și student, ajungând până la o anumită colegialitate, care, după mine, nu este neapărat cea mai fericită, de a transforma cursul într-o agapă la berărie. Și aceasta poate să fie interesant, mai ales în jurnalism sau în alte zone care se bazează pe comunicarea liberă și deschisă. 68 a reprezentat un șoc pentru întreaga comunitate universitară, în primul rând din Paris, din Franța, dar din întreaga lume. Și din acel moment au început o serie întreagă de discuții și dezbateri de cum ar trebui regândit învățământul. Și aceste dezbateri au avut loc și sub o presiune foarte mare a studenților, care cereau neapărat o anumită înnoire din punctul de vedere al întregii vieți universitare. Și lucrurile s-au petrecut încet, nu s-au consumat nici până astăzi, dar, în orice caz, lucrurile, evident, arată cu totul altfel față de sistemul mult mai rigid care era înainte de data respectivă. Din cauza aceasta, el funcționează ca un reper. În timp, odată cu modul în care societatea, învățământul, s-a informatizat, în momentul în care totul a devenit dependent de calculator, de noi sisteme de informare și, în zilele noastre, de inteligența artificială, lucrurile, evident că s-au repus fundamental.

Cecilia Caragea: Dar aceste schimbări de care vorbeați, schimbări generate de momentul istoric 1968, au avut loc și în România?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Schimbările au avut loc peste tot, mai mult sau mai puțin. În România, evident că lucrurile s-au petrecut într-un anumit mod până la Revoluție, când exista o anumită disciplină de partid și așa mai departe, dar, pe de altă parte, când am dat de exemplu cu un curs ținut de un profesor adevărat, îl dădeam în România. Și au fost multe cursuri de excepție, și în învățământul științific, tehnic, să spunem, și în învățământul universitar în general.

Cecilia Caragea: Excepții au existat întotdeauna, și înainte de 1968, și după 1968… Dar dincolo de excepții…

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Eu aș spune că un învățământ sănătos se bazează numai pe excepții, pentru că, atâta timp cât profesorul este scos la strung și toți sunt la fel, n-avem învățământ. În măsura în care profesorul este o personalitate, fiecare este o excepție în felul lui. Deci un învățământ de succes este bazat pe excepții.

Cecilia Caragea: Asta înseamnă să se facă profesori doar cei care au chemare pentru acest lucru.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Care au chemare, care au vocație, pentru care învățământul reprezintă ceva, pentru care comunicarea reprezintă, într-adevăr, un challenge.

Cecilia Caragea: Dar chiar așa să fie? Pentru că societatea are nevoie de foarte mulți profesori. Chiar toți să ajungă profesori pentru că au vocație?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Bun, și în artă avem nevoie de foarte mulți artiști. Asta nu înseamnă că au ce să caute în artă cei care n-au vocație. Cred că la fel este și în învățământ. Iar, pe de altă parte, se confundă foarte mult lucrurile. Acum niște zeci de ani, dar nu mulți, de data asta chiar foarte puțini, a fost o idee ca fiecare profesor, la sfârșitul orei, să completeze un formular imens, cu tot felul de date care țin mai mult de secretariat, să spunem. Și-atunci întrebarea care se pune: profesorul ce face? Este un secretar al lui însuși și completează date? Sau stă de vorbă cu elevii, cu studenții și încearcă să formeze minți, gândiri, caractere?

Ceclia Caragea: Evident, aveți dreptate. Și birocrația, să-i spunem așa, trebuie să aibă o limită. Dar părerea mea este că nu toți oamenii care activează într-un domeniu sau altul au vocație pentru acel domeniu, dar este important să aibă responsabilitatea de a-și face treaba așa cum trebuie.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Sigur, uitați, să dăm un exemplu care ar putea să șocheze, pentru că la prima vedere n-are de-a face cu subiectul. Discutăm foarte mult astăzi că învățământul românesc este slab, este prost, este inadmisibil să avem școli care au veceu în curte. Nu e problema școlii. Este o problemă extrem de gravă, dar e a comunității. E a comunității respective, a primăriei respective, a conducerii județului, a ministerului, a ce vreți dumneavoastră, dar nu a școlii. Dacă facem o analiză a școlii, să facem o analiză a modului în care se desfășoară orele în acea școală, nu a modului în care elevul merge la toaletă.

Cecilia Caragea: Da, baza materială are alți responsabili.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Există o bază materială a școlii. Care este nivelul de dotare al școlii? Câte calculatoare avem? Ce conexiuni de internet avem? Ce laboratoare avem? Cum funcționează toate aceste lucruri? Da, astea sunt probleme materiale ale școlii. Încălzirea, aerisirea, toaleta, sunt probleme sociale, nu sunt probleme legate de învățământ. A, existând astea, responsabilitatea elevilor de a respecta patrimoniul școlii și de a nu-și bate joc de el, asta e o problemă educațională, adică o problemă a școlii. Faptul că avem bullying în școli este o problemă foarte gravă, atât a societății, cât și a școlii, pentru că aici avem iarăși confluența a doi factori. Copilul nu este, sau tânărul sau adultul sau ce-o fi, nu este numai un participant la sistemul de învățământ. El provine, în primul rând, din societatea civilă, ca să spun, din societatea externă școlii, dintr-o familie. Dacă acolo a deprins anumite comportamente, valori și așa mai departe și, mai mult decât atât, este susținut de părinte, care vine la școală să ia de chică, să ia de păr profesoara sau profesorul, pentru că nu i-a plăcut cum s-a uitat la odrasla proprie, iarăși avem o problemă. Iar aici trebuie să separăm foarte clar lucrurile. Școala trebuie să formeze un mod de gândire. Trebuie să realizeze… o conștiință și o responsabilitate.

Cecilia Caragea: Aveți perfectă dreptate. Și eu cred că asta trebuie să facă școala. Și școala pe care am făcut-o eu cred că a încercat și chiar a reușit să facă acest lucru. Dar nu cred că avea legătură cu momentul 1968. Am făcut școala într-un sat. Nu cred că 1968 a avut un impact atât de semnificativ asupra școlii pe care am făcut-o eu în acel sat, nici după 20 de ani. Dar învățătorii de acolo, profesorii de acolo știau exact acest lucru: faptul că ei trebuie să creeze minți, că trebuie să formeze oameni pentru ziua de mâine, oameni care să se știe adapta și oameni care, în același timp, să aibă respect pentru trecut, pentru școală, inclusiv pentru bunurile școlii. Adică nu puteam să ne permitem să stricăm ceva prin școală fără să suportăm consecințele.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, categoric, de asta am spus mai devreme că anul respectiv reprezintă un reper istoric. Este mai mult un simbol decât un moment care să schimbe el radical ceva. Lucrurile, în multe universități, stăteau într-un fel, în altele stăteau altfel, înainte de acest moment, și o perioadă lungă, iarăși, au stat altfel. Iar schimbarea, dincolo de o schimbare mai mult sau mai puțin formală, imediat după mișcările din anul respectiv, au fost dictate de cu totul alți factori decât de faptul că au existat baricadele respective pe străzile Parisului și universitățile blocate. A fost un imbold, o conștientizare a faptului că într-adevăr, trebuie realizat ceva. Și-atunci, încet, încet, o serie întreagă de lucruri s-au schimbat. Dar s-au schimbat sub presiunea multor factori, de aia vorbeam, de exemplu, de pătrunderea calculatorului, de schimbarea modului de acces a tinerilor în marile biblioteci, unde se pătrundea puțin mai greu, și așa mai departe. Sunt foarte mulți factori politici, economici, științifici, tehnici și așa mai departe care au dus la schimbare. Ne referim la acea dată, datorită baricadelor, a blocării universităților și acestea, evident, au marcat un moment începând din care problematizarea acestor chestiuni a fost mai acută.

Cecilia Caragea: Pentru că acele baricade și acele mișcări au fost împotriva autorității și-atunci și în sistemul de învățământ s-au ridicat probleme asupra autorității?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, probleme asupra autorității s-au ridicat în general, pentru că mișcarea nu a fost neapărat de la început o mișcare esențialmente de învățământ, de aia am dat exemplul cu Primăvara de la Praga. Mișcarea din Franța a fost în mare măsură o mișcare muncitorească, pe revendicări muncitorești. Deci a fost o dorință de înnoire. Se acumulaseră foarte multe tensiuni în lume, în societate, atât din punct de vedere economic, politic și așa mai departe… și toate aceste lucruri au făcut ca oala să dea în foc.

Cecilia Caragea: Adică s-au ridicat brusc foarte multe semne de întrebare asupra multor aspecte din societate.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact, exact.

Cecilia Caragea: Și s-a pus sub semnul întrebării autoritatea, cum tu, autoritate statală, nu iei în considerare aspectul acesta, acesta, acesta…

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Exact.

Cecilia Caragea: Cum de nu faci ceva? Hai, ia-le în considerare, să vedem ce se poate face… acum.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: În momentul în care aceste mișcări au dus și la blocarea universităților din Paris, din Franța, problema învățământului a căpătat, dintr-odată, ea însăși, o importanță, o relevanță deosebită, care a rămas să marcheze, alături de simbolistica politică, militară, Primăvara de la Praga, să marcheze acest an de referință al schimbărilor.

Cecilia Caragea: Dar momentul 1968 ce a însemnat pentru sistemul de învățământ din România?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: La modul direct, nu a însemnat nimic și nu avea cum să însemne, pentru că în România și, de altfel, în majoritatea țărilor nu se conducea nimic și în primul rând învățământul după faptul că au fost niște studenți care au avut niște revendicări. Problema care se pune, însă, este că el, așa cum am spus mai devreme, acest moment 1968, a reprezentat un simbol. Și-atunci, în foarte multe discuții, se invoca acest simbol. Ce-am făcut noi ca să ținem cont de acest simbol? Sau: cum se reflectă acest simbol în cum au mers lucrurile? Dar erau discuții colaterale, neesențiale din punct de vedere organizatoric, din punctul de vedere al modului în care se organiza și se conducea școala.

Cecilia Caragea: Adică în Franța, de exemplu, au existat schimbări în sistemul de învățământ după acest moment 1968. În România, nu. Dar s-au constatat schimbările care au avut loc în sistemul de învățământ din Franța.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: S-au constatat în diferiții ani, în funcție de cât de liberă circula informația în România. Problema care se pune, însă, așa cum am încercat să subliniez mai deveme, este că lucrurile s-au schimbat în mod automat pentru că lumea s-a schimbat. Iar prin această schimbare a lumii peste tot, din Africa, până în America, sub presiunea necesității, învățământul s-a schimbat și el.

Cecilia Caragea: Adică în Europa Occidentală, să spunem așa, și în Statele Unite ale Americii, după 1968 a fost o schimbare bruscă, majoră, pe când în România, de exemplu, și în alte state, probabil din blocul estic, să spunem așa, schimbările au fost lente.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Da, în Franța schimbările au fost rapide, pentru că, încă o dată, având universitățile blocate, a trebuit să fie cum erau discuțiile cu sindicatele muncitorești. Trebuia să fie o negociere, să spunem… „Domnule, în cămin, puteți să vă vizitați băieții cu fetele”, că, de fapt, de acolo plecase toată nemulțumirea. „La un curs, n-o să vă scadă nimeni nota dacă ați întârziat 5 minute.” Deci, așa, glumesc puțin, adică șarzez… Astea sunt discuții concrete. Discuții concrete mai departe au fost, și nu atât discuții, cât nevoia de a ține seama, pentru că orice profesor care era profesor trebuia să țină cont de faptul că menirea lui este să aibă un dialog cu studentul. Dacă studentul îi cere altceva, dacă era profesor, îi schimba atitudinea pe cererea exprimată pe baricade cu un an înainte de către student.

Cecilia Caragea: Deci s-a mai renunțat la rigiditate.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: S-a renunțat la rigiditate, modul în care profesorul este și un îndrumător al studenților respectivi s-a implementat mult mai deschis, în special în Anglia. Deci au fost schimbări foarte multe, diferențiate, evident, în funcție de faptul că vorbim de învățământul tehnic, de învățământul umanist, lucrurile diferă de la universitate la universitate. Și în America, nu în toate universitățile lucrurile se desfășoară la fel. La el, sunt diferențe mari între Germania și Anglia… Deci nu poți să pui totul ca și când ar fi scos la indigo. Fiecare centru universitar cu personalitate autentică diferă de celălalt, prin personalitățile profesorilor care predau acolo, prin tradiția pe care o ai într-un anumit centru și în celălalt. De asta am spus de la început că ‘68 este foarte important ca simbol, nu din punct de vedere al punerii în mișcare a unui mecanism.

Cecilia Caragea: Și acest simbol în România cum a funcționat?

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Acest simbol evident că a funcționat din punctul de vedere al relaxării relațiilor în universități, unde elementul principal nu vine, însă, de la baricadele din Franța, ci vine de la Primăvara de la Praga. De asta le-am și pus în paralel, pentru că Primăvara de la Praga a reprezentat dintr-odată dovada faptului că, dincolo de rigiditatea punerii de problemă a unui partid totalitar comunist, societatea civilă, inclusiv cea universitară, poate și trebuie să-și permită să discute lucrurile mult mai relaxat, mult mai deschis, mult mai constructiv din punctul de vedere al dezvoltării mentalului individual. Și aici lucrurile, treptat, s-au schimbat. Mai ales, așa cum am încercat să punctez și poate trebuie punctat mai bine, datorită faptului că România a rezistat presiunilor imense, militare, politice, de toate naturile, pentru a participa la invazia Cehoslovaciei și România nu a făcut-o, simpatia poporului față de conducere, față de Ceaușescu, a fost imensă în vara respectivă. Pe de altă parte, poziția partidului se nuanțase foarte mult, de la rigiditatea cumplită de până la începutul anilor ‘60, pe sfârșitul anilor ‘60, deci de la 1964 încolo, prin relaxări inclusiv cu privire la inițiative economice private, din punctul de vedere al relațiilor din mediul universitar și școlar în general… Nu uitați că au fost în România evenimentele formidabile pe care le-am trăit și m-au marcat și până astăzi, momentul în care s-a scris în România prima dată cu „â”, momentul în care s-a cântat și s-a dansat, s-a jucat Hora Unirii. Sunt momente de referință, care au schimbat harta României. Harta României… vorbesc la nivel spiritual, nu politic. Deci lucrurile au avut o dinamică formidabilă în România, dar nu prin și datorită evenimentelor de la Paris. Dacă vreți influențe directe, încă o dată, căutați-le la Praga!

Cecilia Caragea: Așadar, după 1968, din diferite motive, în diferite țări, s-au schimbat lucrurile în sistemul de învățământ. Profesorul a ajuns să fie mai apropiat de elevi, de studenți.

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Profesorul, să zicem că a început, încet, încet, să nu mai privească studentul de sus. S-a dezvoltat, încet, încet, mai mult sau mai puțin, un gen de parteneriat între profesor și student, și nu relația între directorul nebun și subalternul umil. Dar chestiunea asta este importantă nu atât din punctul de vedere al acestui caracter de dictator pe care ar fi putut… sau câteodată l-a reprezentat profesorul, ci în special din punctul de vedere al schimbului de idei, al modului în care nu avem numai un flux de idei de la profesor către student, ci, prin întrebări, prin propuneri de idei, prin probleme pe care le ridică studentul, se naște un dialog. Atenție, însă! Un dialog a existat întotdeauna în universități, indiferent că ne referim la universități de acum 1.000 de ani sau de acum 200 de ani, între adevărații magiștri și studenții de excepție. Pentru că, pentru a exista un asemenea dialog, o asemenea relație, trebuie să existe și un profesor care să fie deschis către student, dar și un student care are ce să întrebe, care e în stare să înțeleagă. Eu, cel puțin, aveam o vorbă la începutul unui curs. Spuneam: „Stimați studenți (pentru că niciodată nu mi-am permis să-i iau la per tu, pentru că erau colegi), eu am să vorbesc pentru cei care au venit să învețe, nu pentru cei pe care i-au trimis părinții să le aducă o foaie de hârtie pe perete.”

Cecilia Caragea: O diplomă…

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: O diplomă, adică. Deci aici depinde cu cine discuți și ce dialog îți propui să ai cu ei. De asta spun tot timpul că, dincolo de Primăvara de la Praga, mișcarea de la Paris din ‘68 a fost în primul rând o mișcare împotriva rigidității. Și aici ne referim în special la rigiditatea administrativă, de la care a și pornit mișcarea. Băieții să aibă voie să se ducă în cămin la fete. Nu eram în libertinajul de astăzi, ci era un drept pe care trebuia să și-l câștige. Legat de aceasta, evident, s-au ridicat problemele foarte serioase și de relație la curs, la seminar, între profesor și student. Dar lucrurile trebuie văzute în cadrul lor real, care e foarte complicat, mai ales că mișcarea, așa cum am spus mai devreme, studențească a fost foarte ciudat amestecată cu revendicările muncitorești, care evident că erau de altă natură. Iar la noi nu au ajuns aceste lucruri, pentru că acestea nu aveau cum să ajungă în regimul politic din Europa de Răsărit. În schimb, Primăvara de la Praga evident că a marcat punerile de probleme. Mai ales că Primăvara de la Praga, care a dus la ocuparea Cehoslovaciei, în momentul în care Ceaușescu a ținut cuvântarea din balconul Comitetului Central, erau oameni care plângeau și spuneau „Sunt mândru că am trăit această zi. Am patru băieți, îi trimit bucuros pe front și este un titlu de glorie pentru familia noastră dacă ei își dau viața pentru apărarea României!” Cine n-a trăit evenimentele respective e foarte greu să le pătrundă. Toate aceste lucruri evident că au influențat, inclusiv sau în primul rând mediul universitar, care este întotdeauna cel mai receptiv la idei, la schimbări, la stări emoționale. Și de aici evident că lucrurile continuă. Dar în anii următori schimbările în învățământ nu se fac nici măcar sub influența Primăverii de la Praga, ci se fac pur și simplu prin faptul că lumea intră într-o altă dinamică. Ideile se nasc peste noapte. La fel cum se schimbă bunurile de larg consum, care după un an sunt perimate și trebuie să-mi schimb haine, mașină de spălat, totul, pentru că s-a inventat ceva nou, cu atât mai mult în mediul universitar pătrund mereu teme noi de cercetare, idei noi, valori noi, toate aceste lucruri trebuie dezbătute din punct de vedere științific. Am, dintr-odată, o cu totul altă dinamică a dialogului între profesor și student, care vine prin forța lucrurilor, prin modul în care se nasc ideile, prin modul în care se schimbă progresul cunoașterii, care e mult mai rapid, imprimă, impune o altă dinamică. Aici iarăși avem specificități, pentru că lucrurile au evoluat într-un fel până spre mijlocul anilor ‘70, deci până la cutremur, ca să luăm, așa, un reper, când a intrat extrem de mult (când zic extrem de mult, vorbesc de perioada anterioară, adică să nu înțelegem că a intrat tot) material științific: cărți, reviste și așa mai departe. După care, din cauza economiilor care s-au făcut și în industrie, și la mâncare și la toate, s-au făcut și la documentare. Dintr-odată, lucrurile începeau să se strângă din nou, la fel cum capacitatea de a citi scădea, pentru că între anumite ore nu aveai lumină sau în multe sate nu prea aveai deloc, citeai la lampa cu gaz. Deci lucrurile trebuie văzute tot timpul în dinamica socială politică din perioada respectivă. Iar ‘68 reprezintă un simbol, un simbol foarte important, care sigur că a influențat lucrurile, dar dinamica este o dinamică globală a cunoașterii și a societății, care schimbă, e un motor care pune totul în mișcare.

Cecilia Caragea: Și despre simboluri puternice, care au forța să schimbe sisteme, comunități, întreaga societate, vom mai vorbi, cu siguranță, în Arena Ideilor!

Prof. univ. dr. Dragoș Popa: Categoric, da!