Cecilia Caragea: Tinutul Secuiesc este, fara indoiala, o problema. Sa ne amintim doar ca in martie 1990 toata presa internationala urla ca romanii ii linseaza pe maghiari… Si Romania, care nu avea atunci o capacitate de aparare politica, diplomatica, respectiv a sistemelor de ordine interioara, a fost salvata doar de sansa ca persoana decapitata, care aparea in toate aceste articole, nu era un maghiar, ci un roman… Era, de fapt, un erou care a salvat Romania. Dar pentru cat timp? Pentru 30 de ani? Caci acum, prin „grija” tuturor factorilor politici, care ar trebui sa se ocupe de problemele majore, vedem cum un proiect de lege care reprezinta, de fapt, actul de federalizare a Romaniei, trece de Camera Deputatilor, prin adoptare tacita… Un fapt implinit deja in 25 martie si care a fost constatat in plenul din 23 aprilie… In mod ironic, pare a fi un fel de cadou pentru acel trist martie 1990.

Ca nu s-a interesat nimeni de toate aceste termene inainte de expirarea lor este un fapt de o tristete cumplita… Ca nu s-a sesizat nimeni pana in 29 aprilie este extrem de grav. Ne mai pasa de Constitutie, care interzice in mod expres federalizarea tarii, sub orice forma in care s-ar incerca acest lucru? Mai este cineva pentru care sa mai aiba valoare ideea unionista a Romaniei Mari, realizata cu atatea sacrificii si cu atatea jertfe sub domnia Regelui Ferdinand? Sau acest coronavirus se pare ca, inainte de toate, a reusit sa ne paralizeze mintea, sufletul, constiinta? Acum, este adevarat ca in dimineata zilei de 29 aprilie multi s-au trezit, asa, ca dintr-un somn adanc sa spuna ca nu ei sunt de vina si ca vor lua masuri urgente. Este drept ca proiectul de lege mai are nevoie de votul Senatului. Iar Senatul nu mai are altceva de facut decat sa se intruneasca in sedinta de urgenta si sa respinga acest proiect de lege de federalizare a Romaniei. Este chiar induiosator cum au inceput sa se succeada toate declaratiile „ferme” si „responsabile” ale diferitilor actori politici…

Este  de sperat ca lucrurile vor intra pe un fagas normal, dar faptul ca lucrurile au ajuns pana unde au ajuns, toata aceasta situatie nu a avut cum sa nu ne socheze. Iar acest soc ar trebui sa ne trezeasca pentru viitor, pentru ca in viitor s-ar putea sa ne confruntam cu multe pericole. Iar clasa politica ar trebui sa ia toate masurile care se impun, pentru ca, in democratie, tara, societatea sunt conduse de clasa politica spre binele tarii, spre binele societatii, nu in functie de anumite interese meschine, personale sau de grup.

Nu se poate sa ne tot trezim in ceasul al 12-lea si sa ne tot salvam pe ultima suta de metri! Iar, daca acum pericolul federalizarii a trecut odata cu votul din Senat, el poate sa revina oricand sub diferite forme, chiar  mai periculoase decat acest proiect de lege. Si noi trebuie sa stim din timp cum sa ne rezolvam problemele pe fond si sa gasim solutii pentru viitor.

Iar celalalt pericol major, pandemia generata de virusul Covid-19, nu ne va ierta daca nu intelegem ca avem nevoie de actiuni ferme, atat in privinta preventiei si a masurilor de relaxare, pentru a avea o relaxare responsabila, nu o relaxare sinucigasa si pentru a vedea ce avem de facut ca sa salvam economia si invatamantul, pentru ca acestea sunt probleme grave cu care ne vom confrunta in anii care vor veni.

Astfel, poate ca ziua de 29 aprilie a reprezentat un soc, un soc puternic, care ne va trezi. Si ne va trezi dintr-un somn de 30 de ani, ca acela din basmele copilariei. Si vom intelege ca viitorul depinde de noi. Si ne putem face un viitor fericit, insa doar daca nu asteptam ca lucrurile sa se intample, asa, cu o bagheta magica, pentru ca vraja respectiva s-ar putea sa fie otravita…