Cecilia Caragea: Daca e sa facem haz de necaz, ne amintim ca acum cateva decenii se spunea ca atunci cand apare o noua lege, nordicii se intereseaza imediat ce ar trebui sa faca ca sa fie siguri ca respecta legea respectiva, pe cand noi ne intrebam, ne gandeam… oare cum am putea face ca sa ocolim legea respectiva. In fine, viziunile erau diferite. Era de fapt modul nostru hatru de a comenta deciziile legislative, ba chiar ne mandream cu aceasta inventivitate a noastra. Insa, in pandemie lucrurile stau cu totul si cu totul altfel, nu-i asa?
Sa ne amintim doar ca dupa starea de urgenta, inainte de a se institui starea de alerta au fost cateva zile in care fiecare a zis ca poate sa faca ce-l taie capul, ca fiecare poate sa faca ce-i trasneste prin cap. Aceasta tendinta am putea spune ca a fost alimentata si de comunicatele contradictorii ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii. In plus, aici au fost foarte multe idei contradictorii sustinute de diversi oameni de stiinta… pentru ca lucrurile nu au fost clare si nu sunt inca clare. Cercetatorii din intreaga lume veneau cu idei diferite pe care si le promovau puternic pe diferite canale media. Unii spuneau, de exemplu, ca asimptomaticii nu transmit virusul, altii spuneau ca si asimptomaticii ar putea sa transmita virusul, insa mult mai putin si doar intr-o perioada foarte limitata a bolii. Altii spuneau dimpotriva, ca asimptomaticii sunt principalul vector de extindere al pandemiei. Si atunci, cineva care era izolat, inchis in spital, dar nu avea simptome si se simtea sanatos… era normal sa se intrebe:… ce fac eu aici?! De ce sunt tinut inchis in spital… cand sunt perfect sanatos?!
In plus, in aceasta perioada extrem de dificila, cu totii riscam sa avem tot felul de probleme, sa ne acomodam foarte greu la toata aceasta situatie. Unii dintre noi pot sa devina chiar depresivi. Nu este simplu pentru nimeni si, cu atat mai mult pentru cei care sunt declarati bolnavi, dar sunt asimptomatici si care sunt nevoiti sa stea in spital… Se intreaba: cu ce drept sunt tinut eu aici?! Cu ce drept sunt inchis in spital?! Ca nu am nimic, uitati-va la mine! Sunt perfect sanatos!… E de inteles si pozitia lor, dar trebuie sa vedem lucrurile mai in profunzimea lor cum stau de fapt.
Toate aceste intrebari, pe deplin justificate, pe care si le puneau cei asimptomatici, dar inchisi in spitale au facut ca problema sa se mute de pe taramul medicilor pe taramul juristilor. E normal sa fie asa, pentru ca este vorba de libertatea individuala care este un drept constitutional fundamental. Si nu se poate ca cineva dintr-un aparat administrativ sa decida cand pot fi liber si cand pot fi inchis. Ori lucrurile acestea nu pot fi la latitudinea unui organ administrativ. Cum ar putea un organ administrativ sa decida privarea mea de libertate? Si ce se intampla cu izolarea si cu internarea fortata a asimptomaticilor… care spun: eu nu am nici un simptom… cum poti sa ma tii in spital o luna de zile daca eu nu doresc acest lucru? Nici in cazul celor care au un guturai, o simpla julitura nu-i internezi o luna de zile in spital. Si atunci, pe mine, care nu am nici un simptom, de ce ma tii in spital?
Nicaieri in lumea democrata, o persoana nu poate fi internata cu forta decat daca acel lucru este decis de justitie in baza unei legi. De exemplu, daca este vorba de o persoana cu grave afectiuni psihice si este dovedit ca este un pericol pentru cei din jur, atunci da. Dar in acest caz, noi nu avem o lege pentru persoanele bolnave de Covid-19. Si atunci, cum s-ar putea vorbi de o internare fortata?
Aici lucrurile sunt foarte complicate, foarte multe persoane ar putea sa sara ca arse. Dar noi trebuie sa vedem lucrurile dincolo de suprafata lor, in profunzimea lor. Problema care apare aici si trebuie discutata este daca bolnavul de Covid-19 asimptomatic este sau nu este un pericol pentru cei din jur. Daca este izolat el nu poate infecta pe nimeni, si atunci nu este un pericol pentru cei din jur. Dar daca nu sta izolat? Aici apare problema. Unii spun ca nu trebuie recurs la izolarea la domiciliu pentru ca prin internare, acesti pacienti beneficiaza de asistenta medicala. Aici apare urmatoare problema, asistenta medicala, tratamentul medical nu poate fi aplicat decat cu consimtamantul pacientului, nu fara sa vrea pacientul. Exista si exceptii: atunci cand o persoana este intr-o stare atat de grava incat ajunge la urgenta intr-o stare de inconstienta si medicii ii acorda ajutorul de rigoare prezumandu-se ca pacientul respectiv este de acord cu toate procedurile necesare pentru a i se salva viata. Dar in alte conditii pacientul trebuie sa isi acorde consimtamantul pentru tratamentele medicale. El trebuie sa fie de acord cu tratamentul medical. El, medicul, nu poate actiona fara consimtamantul meu. Asa stau lucrurile din punct de vedere juridic. Iar cand ai mutat lucrurile pe masa juristilor e normal ca lucrurile sa stea asa. Altfel, as fi la mana autoritatilor intr-un mod extrem de periculos. Poate sa para ceva neimportant, dar este esential. Pentru ca daca lucrurile nu ar sta asa, am fi la mana autoritatilor la un mod extrem de periculos (mult mai periculos decat daca ne-ar lua politia de pe strada si ne-ar aplica o corectie fizica). Corectiile medicamentoase pot avea efecte mult mai grave. Nu poti sa tratezi pe cineva fara sa ai consimtamantul persoanei respective.
Dar sa ne intoarcem la Covid-19… Cu pandemia nu te poti juca indiferent cate fake-news-uri circula sau vor circula. Autoritatile administrative ale statului au obligatia sa ne mentina starea de sanatate, au obligatia sa ne asigure siguranta starii de sanatate. Si atunci ce este de facut?
Fie bolnavii de Covid-19 asimptomatici accepta sa se interneze in spital si atunci spitalul este responsabil sa nu se raspandeasca infectia, ca acei bolnavi asimptomatici sa nu transmita virusul, sau bolnavii decid sa se izoleze la domiciliu, dar atunci sunt lresponsabii sa nu transmita virusul. Si aici ajungem la problema responsabilitatii, este o problema care trebuie discutata foarte clar. Pentru ca noi nu prea intelegem.
Asadar, bolnavul care decide sa se izoleze la domiciliu e responsabil sa nu transmita virusul, e responsabil sa nu imbolnaveasca pe altcineva. Din punct de vedere al tratamentului medical poate sa tina legatura telefonic cu medicii, cu spitalul si daca vede ca i se agraveaza starea poate sa mearga la spital, poate sa solicite internare sau poate sa se trateze singur acasa, daca doreste. Pentru ca este libertatea lui, este dreptul lui, chiar daca apar simptome si acestea sunt grave, este dreptul lui sa nu mearga la spital. E dreptul lui sa moara asa daca doreste, e dreptul lui, e libertatea lui. Dar el trebuie sa inteleaga ca e responsabil sa se izoleze intr-o asemenea forma incat sa nu transmita virusul si sa nu puna in pericol pe nimeni.
Evident, discutam despre oameni responsabili care inteleg care este responsabilitatea lor si vad care sunt masurile pe care trebuie sa le ia. Insa, noi am vazut cum functioneaza lucrurile la noi. Cand oameni, la care li s-a recomandat sa stea acasa si au fost plasati in izolare, au plecat la cumparaturi, au plecat la plimbare, au plecat si ei la carciuma din sat sa bea un pahar cu prietenii. Ori lucrurile nu pot sa functioneze asa pentru ca acesta este deja un act criminal si poate sa duca la imbolnavirea celor din jur.
Asadar, adevarata problema o reprezinta pana la urma cum ne raportam noi fata de responsabilitatea pe care o avem noi insine. Si adevarata problema pe care este modul in care autoritatea poate sa ii controleze pe acesti indivizi, modul in care autoritatea stie cum sa duca lucrurile astfel incat aceste persoane sa nu ajunga sa infecteze pe cineva. Si aici este vorba de faptul ca trebuie stabilite sanctiunile pentru persoanele care ar incalca aceste masuri de izolare si ar trebui stabilite si regulile pe care trebuie sa le respecte persoanele izolate.
Asadar, trebuie stabilite si reguli si sanctiuni. De asemenea, trebuie stabilit cine, cand si cum face controlul acestor persoane. Prin urmare, o lege pentru bolnavii de Covid-19 asimptomatici are foarte multe lucruri de stabilit. Lucruri care sa ne protejeze pe noi toti. Si lucrurile sunt foarte complicate pentru ca vedem cum rata de imbolnavire creste… si creste alarmant. Noi ne-am relaxat… cam prea mult si atunci e normal ca rata de imbolnavire sa creasca. Dar noi ar trebui sa facem rapid sa scada rata de imbolnavire ca sa ne putem relua viata cat de cat normala. Ca nu cumva sa ajungem la masuri restrictive ca cele de asta-primavara. Pentru ca sincer, nu mai rezistam. Psihic nu mai rezistam. Si trebuie sa ne reluam cat de cat viata normala si pentru ca trebuie sa salvam economia. Trebuie sa facem in asa fel incat ca economia sa-si reia mersul firesc, cursul firesc. Altfel, criza economica va fi de neimaginat.
Noi va invitam sa urmariti in continuare rubrica Arena Sanatatii pentru ca ne propunem sa venim cu opinii si cu analize pe care le consideram utile in aceasta perioada dificila. Bineinteles, va invitam sa va abonati si la canalul nostru de YouTube si sa dati un like paginii noastre de Facebook. Va multumim tare mult si va dorim multa sanatate! Aveti mare grija de voi!