Arena Sanatatii – Vinerea Mare
0Cecilia Caragea: Vinerea Mare este ziua condamnarii lui Iisus, este ziua urcarii Golgotei, ziua rastignirii Omului si a Fiului lui Dumnezeu, este ziua in care nimicnicia umana se vede in toata josnicia ei, este ziua in care pleava, chemata sa ocarasca, sa umileasca, fara sa stie nici de ce si nici pe cine improasca cu venin, este ca o turma posedata de placerea suferintei aproapelui, este ziua placerii de a-ti condamna, de fapt, aproapele.
Vinerea Mare este insa, in acelasi timp, si ziua iubirii depline, ziua sacrificiului suprem al Omului, Fiul lui Dumnezeu, el insusi Dumnezeu, care s-a sacrificat pentru iertarea oamenilor, buni sau rai, dar care, macar in ceasul mortii, inteleg sa se pocaiasca, sa-si regrete faptele si sa afle taina iubirii, sa-l recunoasca pe Dumnezeu.
Vinerea Mare este ziua in care consecinta incalcarii Legii, caderea sub puterea neiertatoare a mortii este, de fapt, rasturnata prin asumarea ei de catre Iisus si de catre Dumnezeu. Este un moment de suspendare. Dumnezeu-Omul, Fiul lui Dumnezeu moare, dar, de fapt, moartea este cea infranta, pentru ca acum este clipa in care atotputernicia ei este invinsa. Din despartirea de viata ea urmeaza sa devina poarta spre viata vesnica, atat timp cat, macar in ultimul ceas, suntem in stare sa ne pocaim, sa ne eliberam, sa ne curatam sufletul si sa imbratisam lumina lui Dumnezeu.
Vinerea Mare este momentul menit sa ne determine sa facem marea alegere intre moartea ca sfarsit si moartea ca inceput, ca lumina. Este alegerea intre usuratatea datului cu piatra sau asumarea iertarii, alegerea intre fascinatia ispitelor si profunzimea credintei.
Astazi, poate, este momentul sa ne oprim pentru o clipa de a vedea izolarea ca pe o suprema suferinta si sa vedem daca nu cumva, dimpotriva, ea, izolarea, ne poate ajuta sa ne regasim noi pe noi, daca nu reprezinta cumva o oportunitate pentru o regasire a noastra. Trebuie sa vedem daca ea nu ne poate ajuta sa ne regasim dincolo de multimea ispitelor, sub puterea carora ne-am obisnuit sa traim, daca nu putem ca, ramasi acasa, sa fim in stare sa ne regasim noi pe noi, in deplinatatea fiintei noastre si nu pe acel noi obisnuit sa traiasca ca o anexa a unei alteritati.