Arena Sanatatii – Pastele in pandemie

Cecilia Caragea: Multe voci s-au avantat sa atace dur Biserica, considerand ca ea este unul dintre principalele focare de extindere ale actualei epidemii, tot asa cum a existat un numar redus de credinciosi care au sustinut ca, daca avem credinta, putem sa nu tinem cont de normele impuse pentru stavilirea actualei pandemii, caci credinta noastra ne-ar apara de orice rau…

Evident, toate bisericile si in primul rand Patriarhia Romana s-au manifestat cu maxima claritate: credinta este in sufletul nostru! Iar marii sfinti, ascetii si, mai nou, toti cei care au suferit in inchisorilor comuniste, tocmai ca pedeapsa pentru credinta lor, au trait cu Dumnezeu in suflet si au trait profund, poate chiar mai profund decat oricine altcineva, taina marilor sarbatori crestine.

In vremuri de restriste, adevaratii credinciosi il poarta pe Dumnezeu in suflet, indiferent de oprelistile politice, sociale sau… medicale. Este minunat sa participam la slujba din Biserica, dar cel mai important este sa pastram credinta si Biserica in sufletul nostru. Fie putem urmari slujba din Biserica in lacasurile de cult, asa cum o facem in vremuri normale, sau de acasa, ca acum, importanta este masura in care cuvantul lui Dumnezeu ne patrunde mintea, cugetul si intreaga fiinta.

Ne pregatim acum pentru cea mai importanta sarbatoare a crestinatii, fie ca vorbim de ortodocsi, catolici, greco-catolici sau reformati. Chiar daca unii serbeaza Pastele acum, in aceasta duminica, in 12 aprilie, iar altii duminica viitoare, in 19 aprilie, pentru toti crestinii, sarbatoarea Invierii Domnului este cea mai importanta sarbatoare. Din si prin credinta, fiecare dintre noi renastem, mai pur si mai puternic. Nu conteaza de unde luam lumina, la modul fizic, cum aprindem lumanarea pascala, importanta este credinta din sufletul nostru, atunci cand se face lumina, retraind la modul cel mai profund Crezul sau Simbolul Credintei, marturisind cu tarie „Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.”

De Paste, reaprindem lumina credintei noastre, si nu o flacara fizica a unei lumanari, care este doar simbolul vazut al marturisirii credintei din sufletul nostru. De aceea, nu este atat de important unde aprindem lumanarea, nici cum. Importanta este lumina care se reaprinde in sufletul nostru, mai vie si mai puternica.

Sigur ca aceasta reaprindere a luminii, a credintei noastre se realizeaza in comuniune, in credinta comuna a intregii obsti, a Bisericii. Caci Biserica nu este in primul rand biserica din lemn sau din piatra, ea este in primul rand obstea dreptcredinciosilor. Locul lor normal este, firesc, de Paste, in biserica zidita, dar, daca acest lucru nu este posibil, ei (altfel spus, Biserica) traiesc Taina Reinvierii in sufletul lor. Si o traiesc cu atat mai profund cu cat soarta le sta impotriva. Insa doar daca credinta le este puternica!

Greutatile si oprelistile ii intaresc pe cei cu credinta puternica, pe cei care cred din adancul fiintei lor. Greutatile si oprelistile le creeaza probleme celor pentru care credinta risca sa devina o obisnuinta pentru care chiar si Taina acestei profunde sarbatori crestine risca sa ramana doar un praznic de familie.

Pentru a le inlesni calea spre intelegere si celor care ezita in fata acestei reale incercari, parintele Necula a recurs la doua imagini din Evanghelii:

Dimineața Invierii le prinde pe Femeile Mironosite alergand la groapa, Maria Magdalena se intalneste cu Hristos, dar Il confunda cu gradinarul (…) Dupa aceea, alearga la mormant, vad mormantul gol, piatra pravalita si apoi se intalnesc cu ingerul care le incurajeaza.

Cealalta imagine invocata este cea a Apostolilor, care stateau ascunsi, inchisi in casa, de frica.

Si unora, si altora, Dumnezeu li se arata fara sa le judece pozitia. Si mai cu seama celor din urma, Apostolilor, Dumnezeu, cand le intra pe usile sigilate de frica, ajungand in mijlocul lor, le spune: „Pace voua! Pacea Mea v-o dau voua, nu cum da lumea pace.”

Si, tot atunci, asa cum subliniaza Parintele Necula, Iisus Hristos ii trimite in lume, sa duca unul dintre cele mai puternice mesaje: IERTAREA. Biserica trebuie sa fie un izvor de iertare, de iertare absoluta. Sa nu-si caute dreptatea, caci dreptatea Bisericii și a omului creștin e Hristos. Iar ccum, pe de o parte, noi mergem spre Hristos, sa Il vedem ca a inviat, iar, pe de altă parte, Hristos vine spre noi, sa-l vedem.

Pastele este,intr-adevar, sarbatoarea reinvierii si a iertarii si, mai mult ca oricand, ar trebui sa traim in toata profunzimea ei rugaciunea Tatal Nostru si mai ales cuvintele: „… şi ne iartă noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.” Si poate vom reusi sa depasim mai usor toate fracturile sociale, politice, de grup, toate feluritele interese care au fracturat, an de an, tot mai adanc, intreaga noastra societate. Iar aceasta fracturare profunda nu este o incercare mai usor de trecut, mai usor de depasit decat actuala criza medicala, care se va transforma in curand si intr-o veritabila criza economica, poate fsi financiara.

Dar, uniti, nu dezbinati, vom reusi sa depasim toate aceste cumpene, toate aceste incercari. Acum, sa traim, insa, minunea Invierii, cu o adevarata reinviere a credintei si a sufletului nostru, regasindu-ne increderea, dragostea si iertarea fata de aproapele nostru. Pentru ca latura esentiala a sarbatorii pascale nu o considera praznicul, nici macar mersul la slujba Invierii, ci adevarata reinviere a credintei din sufletul nostru, in comuniune cu intreaga obste a dreptcredinciosilor, in profunda iubire crestina si cu iertare neconditionata.

Mai e putin si vom putea canta cu totii „Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand”. Si nu trebuie sa uitam ca moartea cea mai crunta este cea in care ne pierdem credinta si puterea de a ierta…