Arena Sanatatii – Vinetele. Beneficii pentru sanatate, retete, istorii, legende
0Cecilia Caragea: Dragii nostri, asa cum stiti, in rubrica noastra Arena Sanatatii, ne-am propus sa vorbim si despre beneficiile pentru sanatate ale diferitelor alimente. Dar, pe langa beneficiile pentru sanatate si pe langa o serie de retete sanatoase, ne-am propus sa vorbim si despre istorii, despre legende, despre obiceiuri. Pentru ca si retetele acestea sanatoase au ceva mai multa savoare daca le insotim cu istorii, cu legende, cu obiceiuri legate de aceste alimente sanatoase. Astazi ne-am propus sa vorbim despre vinete pentru ca este sezonul vinetelor si, din toata inima, va recomandam sa faceti o cura de vinete in aceasta perioada. De ce? Simplu… pentru ca vinetele sunt sarace in calorii, dar bogate in vitamine si antioxidanti. De fapt, vinetele sunt recomandate in aproape toate dietele de slabit pentru ca, dupa cum spuneam, au putine calorii, dar foarte multe vitamine, antioxidanti si fibre.
Vinetele, pentru sanatate
Vinetele ne ajuta sa slabim. Asa cum spuneam, ele sunt sarace in calorii, 100 de grame de vinete au doar 30 de kilocalorii. Dar, sunt bogate in fibre, vitamine (B1, B3 si B6) si in minerale (ele contin potasiu, cupru, magneziu, mangan, fier, zinc si fosfor). In acest fel, ele contribuie la sanatatea noastra. De ce? In primul rand, pentru ca ne calmeaza sistemul nervos, adica elimina stresul, ne fac sa dormim mai bine si, in plus, vinetele contribuie la scaderea colesterolului. Asadar, o dieta cu vinete ne face foarte bine. Mai ales in aceasta perioada in care, sa fim sinceri, multi dintre noi suntem stresati, multi dintre noi am ajuns sa nu mai dormim bine. Dupa cum spuneam, ne ajuta sa ne mentinem in forma, sa slabim si ne ajuta si la reglarea nivelului de colesterol din sange. Dar vinetele sunt bogate si in antioxidanti. Ele sunt recomandate si pentru sanatatea aparatului cardio-vascular. Vinetele ajuta si sanatatea peretilor vaselor de sange, ajuta la flexibilitatea acestora. Asadar, sunt foarte bune pentru sanatatea noastra.
Asa cum spuneam, ele sunt foarte bogate in antioxidanti si fac foarte bine sanatatii membranelor celulare. Dar vinetele contin si multi oxalati si nu sunt recomandate persoanelor care stiu ca au probleme renale. Prin urmare, noi toti putem sa mancam vinete atat cat dorim, mai putin persoanele cu probleme renale. Noi, ceilalti, putem sa mancam vinete atat cat dorim, mai ales ca ne ajuta sa ne mentinem silueta pe care ne-o dorim.
Asa cum stim, vinetele au aceasta culoare violeta. Noi, de fapt, le stim sub aceasta forma cu aceasta culoare violeta. Dar vinetele sunt foarte variate. Pot sa fie si vinete mici cat o rosie, pot sa fie si vinete mari, cat un dovlecel mai mare. Pot sa aiba si culori diferite – pot sa fie chiar albe, glbene, portocalii, verzi, nu neaparat de aceasta culoare vinetie.
Istoria vinetelor
Vinetele provin din India, unde cresteau ca plante salbatice. Abia in secolul al V-lea inaintea erei noastre, au inceput sa fie cultivate in China. Abia in secolul al VIII-lea era noastra, au inceput sa ajunga in nordul Africii si in Peninsula Iberica prin filiera araba. Vinetele s-au raspandit destul de greu, destul de incet pentru ca aceasta planta a fost privita cu suspiciune – cum sa aiba asemenea fructe care sa arate asa? La noi, de exemplu, vinetele au inceput sa fie cultivate abia in secolul al XVIII-lea. Vinetele au fost considerate la inceput o planta decorativa, o planta ornamentala. Adica, in nici un caz nu te gandeai ca ai putea sa mananci asa ceva. Ba mai mult, o vreme vinetele au fost numite, nu numai la noi ci in intreaga Europa, marul nebuniei sau ou rau. In nici un caz, dupa cum spuneam, nu te gandeai sa gatesti asa ceva. Chiar si denumirea stiintifica a vinetelor a fost pentru multa vreme Solanum Insanum, abia mult mai apoi suedezul Linne a numit vinetele pe numele lor stiintific, Solanum melongena.
Intr-adevar, in foarte multe locuri din lume, nu numai in Europa ci si in Asia, exista legende care spun ca vinetele ar avea un efect uneori nedorit. De exemplu, japonezii considera ca femeile nu ar trebui sa manance vinete toamna, pentru ca aceste fructe ciudate ar avea darul de a scadea temperatura corpului si atunci femeile nu ar mai putea sa conceapa cu usurinta un copil. Dar in lumea araba, vinetele sunt la mare pret. Chiar exista o legenda cu un imam care a lesinat atunci cand a mancat o mancare cu vinete. Mai mult, exista si un sultan care a fost atat de incantat de una dintre multele lui sotii tocmai pentru ca stia sa gateasca foarte bine vinetele, el considerand vinetele ca fiind secretul unei vieti lungi si virile. Asadar, in lumea araba vinetele erau la mare pret si chiar erau numite un fel de mere ale dragostei, pentru ca erau considerate ca fiind cu calitati afrodisiace.
In Europa, in bucataria europeana si, mai apoi in cea americana vinetele au patruns destul de greu. In cartile de bucate, retetele cu vinete apar destul de tarziu. In America, se pare ca presedintele Thomas Jefferson era unul dintre cei care apreciau vinetele. Dar aceasta patrundere dificila in bucatarii a vinetelor poate ca se datoreaza si faptului ca ele, in mod natural, in starea lor naturala, au un gust amarui. Trebuie sa stii sa le gatesti si cum sa le gatesti pentru ca ele sa piarda acel gust amarui si sa capete o savoare aparte. Asadar, trebuie sa fii expert in bucatarie ca sa stii sa folosesti vinetele si acestea sa capete un gust placut.
Vinetele, in bucatarie
Dupa ce am invatat sa gatim vinetele, acestea au patruns in bucatariile noastre. La francezi se gaseste in ratatouille, la italieni in melanzane alla parmigiana, la greci in musaca, iar la noi in salata de vinete si in zacusca. Trebuie sa spunem ca zacusca este o mancare traditionala romaneasca, de fapt este o mancare traditionala in zona balcanilor si n-am putea sa ne imagina toamna fara zacusca, zacusca cu vinete, cu ardei, cu ceapa, cu rosii si asa mai departe… adica iti lasa gura apa indiferent de reteta de zacusca pe care o preferi.
Vinetele ocupa un loc important si in bucataria orientala si in bucataria arabeasca. Acolo sunt combinate cu alte ingrediente precum tahini, lamaie si usturoi si capata savori deosebite. Exista o excelenta mancare turceasca care se numeste Imam Bayildi, numele vine de la un imam care se pare ca ar fi lesinat atunci cand ar fi gustat acea mancare de vinete. Si asa acea mancare de vinete a inceput sa fie cunoscuta sub numele de Imam Bayildi.
Asadar, vinetele pot sa dea niste savori cu totul si cu totul nebanuite si sa placa foarte, foarte mult. Pentru aceasta trebuie sa stii cum sa le gatesti, dar mai trebuie sa stii si cum sa le alegi. Atunci cand mergeti la piata trebuie sa fiti atenti cum alegeti vinetele. Vinetele pe care le alegeti trebuie sa fie cat mai inchise la culoare, trebuie sa fie netede si lucioase. Trebuie sa mai stim cum sa pastram vinetele, pentru ca ele nu se pastreaza la temperatura camerei deoarece vor deveni mult prea amare. Se patreaza la frigider, unde rezista o saptamana, sau pot fi pastratate la congelator unde rezista sase luni. Iar atunci cand va apucati sa gatiti vinete, trebuie sa le gatiti imediat pentru ca altfel risca sa se innegreasca. Iar inainte sa le gatiti, trebuie sa le tineti 20 de minute in apa cu sare pentru a scapa de acel gust amar.
Exista si metode de a conserva vinetele. De exemplu, vinetele taiate rondele se pot fierbe in suc de lamaie cu miere si apoi, se pot pune la macerat pentru 4-6 saptamani in ulei de masline cu usturoi, frunze de busuioc, piper, coriandru si ardei iute si atunci vor avea o savoare cu totul si cu totul deosebita.
Retete cu vinete
Cel mai la indemana este clasica salata de vinete. Vinetele te si satura foarte repede si te ajuta sa iti pastrezi silueta. Asadar, merita sa profitati din plin de sezonul vinetelor si sa va faceti salata de vinete. Puteti sa incercati si alte retete, cum ar fi vinete umplute.
Reteta de VINETE UMPLUTE, pe care va invitam sa o incercati si dumneavoastra!
Ingrediente: 3 vinete medii, 500 g carne tocata, 2 cepe mari, 1 cutie mica rosii in bulion, 1 ardei gras rosu, 2 linguri ulei, 100 g cascaval, sare, piper.
Ingrediente pentru sosul alb: 50 g unt, 2 linguri faina alba, 300 ml lapte, 1 praf de sare.
Mod de preparare: Se taie vinetele in doua pe lungime si se pun in apa cu sare pentru 30 de minute. Se scot din apa, se sterg cu prosoape de hartie, se cresteaza mijlocul si se scoate miezul, lasand o margine putin mai groasa.
Se asaza jumatatile de vinete pe o tava termorezistenta si se introduc in cuptorul preincalzit pentru 15 minute.
Se toaca ceapa si se caleste in uleiul incins cu putina apa timp de 2 minute. Se adauga carnea si ardeiul taiat cubulete, circa 100 ml de apa si se lasa pana scade zeama.
Se pun rosiile cubulete cu tot cu sos, miezul de la vinete tocat si se lasa pana a scazut zeama, amestecand din cand in cand. Se condimenteaza cu sare si piper.
Prepararea sosului: Se topeste untul intr-o craticioara, se adauga faina in ploaie, amestecand continuu cu un tel mic, dupa care se toarna treptat cate putin lapte rece si se amesteca permanent. Se pune putina sare si se lasa sa fiarba, la foc foarte mic, pana s-a ingrosat, amestecand permanent. La final trebuie sa fie un sos fin si mai gros. Daca sosul este prea gros, se mai adauga lapte. Se lasa sa se racoreasca putin.
Iar la final se umplu jumatatile de vinete cu amestecul de carne, se intind deasupra cate 2-3 linguri cu sos alb si se presara cascaval ras. Se introduce tava in cuptor pentru 40 de minute, la foc mediu.
Aceasta reteta de vinete umplute nu este o reteta de cura de slabire, dar pentru savoare chiar merita sa o incercati. Si, bineinteles, cine se incumeta sa faca zacusca acasa prinde savoarea toamnei. Sa ne amintim putin atunci cand eram copii, nu era toamna fara sa facem impreuna cu bunicii nostri zacusca – ardei, gogosari, ceapa, vinete, rosii, si aveam borcanele de zacusca delicioasa toata iarna. Asadar, putem sa ne reamintim obiceiurile bune ale copilariei si sa facem impreuna, in familie, cate o portie de zacusca pentru a avea la iarna. Veti vedea ca va avea cu totul si cu totul alt gust zacusca pe care o veti face dumneavoastra.
Noi va multumim tare mult pentru ca urmariti rubrica noastra Arena Sanatatii, o rubrica in care vrem sa vorbim despre beneficiile pentru sanatate ale diferitelor alimente. Astazi, de exemplu, am aflat ca vanata este foarte buna pentru persoanele stresate si pentru persoanele care au probleme cu somnul pentru ca ne ajuta sa scapam de insomnii, ne ajuta sa scapam de stres. In plus, dupa cum spuneam, are foarte multi antioxidanti si ne ajuta sa ne mentinem tineretea. De asemenea, este foarte saraca in calorii si ne ajuta sa ne mentine silueta. In plus, vinetele sunt recomandate pentru cei care au probleme cu vezica biliara si cu pancreasul. Asadar, foarte multe beneficii din partea acestei legume, din partea acestui fruct, vanata. Am vrut sa vedem si de unde vine vanata, ce alte mici istorii si legende o insotesc. Noi va multumim tare mult si va asteptam in continuare la rubrica noastra Arena Sanatatii, dar va invitam sa urmariti toate emisiunile ACC Media Channel. Va invitam sa va abonati la canalul nostru de YouTube si sa urmariti pagina noastra de Facebook. Veti gasi emisiuni interesante, emisiuni de sanatate, emisiuni utile. Noi va dorim multa sanatate si pofta buna… poate faceti o salata de vinete.