Diferente si Esente – Despre memorie
0Diferente si Esente – Despre memorie
Realitatea TV, 12 martie 2016, de la ora 10.40
Cu: Prof. univ. dr. Pavel Chirila, medic primar, si dr. Andreea Dragomirescu, medic apifitoterapeut
Emisiune sustinuta de ApiLand
Cecilia Caragea: Intr-o societate din ce in ce mai competitiva, memoria face, in mare masura, diferenta intre succes si esec. Memoria se educa, dar ea trebuie si sustinuta, inclusiv prin aportul de substante nutritive esentiale. Vom afla cum sa avem o buna memorie din copilarie pana la varsta a treia de la invitatii nostri speciali: Doctor Pavel Chirila si Doctor Andreea Dragomirescu.
Activitatea cerebrala este afectata de alimentatia inadecvata, de surmenaj, de stres si de poluare. Problemele legate de deficientele de memorie si de lipsa de concentrare au inceput sa reprezinta o problema nu doar pentru varstnici, ci si pentru tineri. In plus, sistemul nervos central si cel periferic sunt afectate de inaintarea in varsta. Deja dupa 30 de ani se fac simtite primele semne ale acestei degradari. Pentru a ne mentine in forma si a ne pastra o buna memorie si la o varsta inaintata, trebuie sa constientizam importanta miscarii, a hidratarii si a alimentatiei sanatoase.
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, medic primar: Trebuie sa nu uitam miscarea zilnica, care tine in parametri eficienti circulatia noastra periferica si cerebrala… Trebuie sa nu uitam hidratarea, pentru ca, asa, reducand la ceva foarte simplist, cu cat inaintam in varsta, cu atat apare o deshidratare a tesuturilor noastre si a organelor noastre si a sistemului osos si a sistemului muscular… Dupa aceea, nu trebuie uitate alimentele acestea naturale si… esentiale, sa le numesc asa: fructele, cerealele… Prima alimentatie a omului, daca cercetam, de exemplu, civilizatia biblica, o sa vedem ca a fost reprezentata de cereale si fructe. Textul biblic spune: „semintele ierburilor si roadele pomilor”.
Dar care ar fi cele mai bune alimente recomandate pentru buna functionare a creierului? Iata cateva sfaturi!
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, medic primar: Exista, pentru creier, alimentele care contin fosfor. Sistemul nervos este avid de fosfor. Fosforul are un tropism pentru celula nervoasa. Si aici trebuie sa mentionam tot fructele oleaginoase, ele contin fosfor in cantitate mare. Si, desigur, mierea, care este un energizant foarte bun si sanatos.
Se stie, din vechime, ca laptele si mierea sunt excelente pentru sanatatea noastra. De aici si expresia „Totul e numai lapte si miere”, care denota ca totul este minunat. Aceasta era si descrierea Tarii Fagaduintei din Biblie, drept „locul unde curge lapte si miere”. Astazi, insa, exista o interpretare conform careia se spune ca laptele este bun pentru copiii mici, iar mierea, pentru persoanele mai in varsta, construindu-se in acest fel o justificare pentru aceasta expresie descriptiva, pentru acel loc minunat unde este bine atat pentru cei mai tineri, cat si pentru cei mai in varsta.
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, medic primar: Asta este o mica speculatie a celor care contesta valoarea laptelui – exista, asa, un curent – pentru persoanele varstnice si adulte in general. Ei fac o extrapolare din lumea animalelor si spun ca, in lumea mamiferelor, numai puiul consuma lapte, animalul adult, nu… Dar e periculos sa faci astfel de extrapolari la fiinta umana pornind de la animale, pentru ca nu putem suprapune… Bovinele, de exemplu, sunt rumegatoare, omul nu e rumegator. Bovinele cred ca au un stomac cu vreo patru camere gastrice, omul are doar una…
Laptele si mierea sunt indicate, asadar, atat pentru copii, cat si pentru adulti si varstnici. Bineinteles, dupa diversificarea hranei copiilor mici si in cazul in care nu exista diferite probleme de sanatate. Dar, in mod normal, atat laptele, cat si mierea fac parte dintr-o alimentatie sanatoasa si echilibrata.
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila, medic primar: Daca noi mancam echilibrat tot ce ne-a pus Dumnezeu la indemana in regnul vegetal, in creatia biologica din jurul nostru… este suficient ca sa ne acopere toate nevoile. Stiu ca, la o conferinta, odata, o doamna a ridicat mana si a spus: „Eu vreau sa va spun dumneavoastra si celor din sala ca eu nu am sa mananc soia niciodata in viata mea!” Si am intrebat-o de ce. Si mi-a spus: „Deoarece contine mangan.” Bun, dar ce-ai dumneata cu manganul, nu inteleg! „Pai… are mangan, deci nu voi manca soia!” Era, deci, o mica obsesie, asa… pe linia asta, deoarece un aliment are nu-stiu-ce, nu-l voi manca niciodata. Altii spun „deoarece un aliment are nu-stiu-ce, numai pe asta am sa-l mananc toata viata!” Deci… exagerari pe diferite trepte, asa…
Echilibrul in toate este extrem de important pentru un stil de viata sanatos si, prin urmare, si pentru a ne mentine o buna memorie la o varsta inaintata. Iar produsele stupului sunt esentiale. Nu numai mierea, ci si laptisorul de matca este indicat pentru intarirea memoriei, pentru continutul sau cu totul special. Dar nu trebuie uitate echilibrul si masura in toate, asigurarea substantelor esentiale din mai multe surse, cat mai naturale, miscarea, hidratarea, exercitiile mentale chiar si la varsta inaintate.
Dr. Andreea Dragomirescu, medic apifitoterapeut: Laptisorul de matca este o substanta foarte speciala. Exista studii recent facute care arata ca este o sursa naturala de acetilcolina. Acetilcolina este un neurotransmitator care se secreta la nivelul celulelor nervoase si care are un rol foarte important in realizarea proceselor cognitive, printre care si stimularea memoriei. De exemplu, daca vorbim de Alzheimer, medicatia care se recomanda in Alzheimer este, in mare parte, o medicatie care se adreseaza stimularii acestei secretii de acetilcolina, care in laptisorul de matca se gaseste in mod natural. Astfel, laptisorul de matca este o substanta naturala care poate ajuta foarte mult in stimularea proceselor memoriei si este indicat tuturor persoanelor care au nevoie de aceasta stimulare. Este vorba si de persoane tinere care se afla in diferite faze ale proceselor de invatare. Doza recomandata de laptisor de matca este, la modul general, la adulti, de un gram pe zi, in doua doze.
Laptisorul de matca este recomandat, asadar, si persoanelor tinere, mai ales in perioada examenelor, dar si adultilor care au perioade mai stresante si mai obositoare.
Dr. Andreea Dragomirescu, medic apifitoterapeut: Ideal ar fi ca, putin inainte de sesiune, sa se inceapa administrarea de laptisor de matca si sa se continue pe perioada sesiunilor de examene, pentru ca, intr-adevar, are un rol in stimularea functiilor cerebrale… si nu numai! Contribuie la modul general la amplificarea rezistentei la efort intelectual. Bineinteles, daca este luat in cure mai lungi, laptisorul de matca are si un efect de durata, dar poate fi, bineinteles, folosit si pe termen scurt.
Pentru o buna memorie este esential, asadar, un stil de viata sanatos. Pot fi de ajutor si remediile apifitoterapeutice. Dar nu uitati elementul central: echilibrul si masura in toate!
Cecilia Caragea: Pentru mai multe informatii, va asteptam pe diferentesiesente.ro si pe pagina noastra de facebook si va invitam cu drag sa urmariti si viitoarea editie a emisiunii noastre.
Emisiune sustinuta de ApiLand.