In Arena – Apidava la Targul Mierii Bucuresti – 20, 21 si 22 septembrie 2019
0Cecilia Caragea: Suntem in 20 septembrie. Astazi, Bucurestiul implineste 560 de ani de la prima atestare documentara. Va fi o aniversare tare dulce, pentru ca astazi se deschide si Targul National al Mierii, pe Platforma Apicola Baneasa! Bineinteles, am venit si noi in vizita, sa vedem noutatile de la acest targ dulce. Stam de vorba cu doamna Alina Mates-Ochis, director de marketing Apidava, care a raspuns si de aceasta data invitatiei noastre. Bineinteles, va rugam sa ne prezentati noutatile cu care ati venit la acest targ al mierii dedicat bucurestenilor si ce noutati le-ati adus din inima Transilvaniei, din Blaj!
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Ne bucuram, intr-adevar, sa fim pentru a doua oara anul acesta prezenti la Targul National al Mierii, aceasta fiind editia de toamna, dar cu un soare superb! Venim, intr-adevar, anual de la Blaj si dorim sa le prezentam bucurestenilor si iubitorilor de miere si de produse apicole in general atat produse apicole din inima Transilvaniei, cat si gama noastra de produse apicosmetice, cu care am reusit sa avem, de-a lungul ultimilor cinci ani, cateva cliente fidele, care vin in fiecare an la noi la targ, isi aleg produsele, le testeaza la noi la stand, iar multe dintre ele le recomanda si altor doamne aceste produse.
Cecilia Caragea: Aceste produse cosmetice de care spuneti, mai bine spus aceste apicosmetice, inteleg ca sunt produse cosmetice care au ingrediente apicole – miere, laptisor de matca, polen, ceara si asa mai departe… De ce le plac ele atat de mult doamnelor?
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Vorbim de niste produse naturale care au beneficii clare asupra tenului. Ceara de albine este primul ingredient, care se foloseste inca din antichitate, in toate produsele de frumusete, fiind o baza emolienta naturala care hraneste tenul in profunzime, iar celelate ingrediente, pe care noi le numim active, sunt cele care reusesc sa oblige tenul sa isi secrete singur substantele de care are nevoie pentru a-si mentine elasticitatea. Mierea, avand un procent intre 16 si 18% apa, are aceasta proprietate de a hidrata intr-un mod natural tenul. Este foarte greu, atunci cand consumam putine lichide peste zi, este foarte greu ca tenul sa-si ia singur necesarul de umiditate de care are nevoie pentru a-si pastra elasticitatea. Si, in timp, din cauza faptului ca, in general, consumam mult mai putine lichide decat ar fi nevoie, daca nu folosim astfel de produse naturale care sa hraneasca tenul in profunzime, o sa constatam o aparitie prematura a ridurilor. Si asta dorim noi prin aceste produse apicosmetice, sa promovam, mai ales in randul tinerelor, sa foloseasca din timp produse naturale care sa le ajute la prevenirea ridurilor.
Cecilia Caragea: Corect! Cu cat incepi sa te ingrijesti mai din timp, cu atat iti vei mentine tineretea si frumusetea mult mai bine. Spuneati ca hidratarea este foarte importanta. Putem, bineinteles, sa ne hidratam (chiar daca nu putem sa bem noi foarte multa apa) cu un ceai indulcit cu miere, cu o limonada, tot asa, cu miere, dar sa folosim si aceste creme hidratante cu ingrediente apicole. Stiu ca una dintre cremele de foarte mare succes este crema pentru pielea sensibila din jurul ochilor. Ce contine aceasta crema de este atat de fabuloasa?
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: In primul rand, este un complex de miere, laptisor de matca, ceara de albine si vitamine. Noi am adaugat vitamina E si vitamina A pentru pielea din jurul ochilor, care are nevoie de o vitaminizare mai puternica decat restul zonelor fetei. Si la aceste ingrediente am adaugat un ulei pe baza de masline, a carui proprietate emolienta ajuta aceste ingrediente de care vorbeam inainte sa patrunda mai bine in ten.
Cecilia Caragea: Si, pe langa aceasta crema pentru zona sensibila din jurul ochilor, stiu ca aveti foarte multe creme – pentru ten sensibil, antirid, regenerante… Dar aveti si un balsam de buze si, mai ales acum, ca a venit toamna, toate suntem in cautarea unui balsam de buze natural care sa aiba grija de buzele noastre!
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Intr-adevar, este foarte bine ca ati mentionat acest balsam de buze. Si in perioada verii se poate folosi, avand in compozitie, pe langa ceara de albine, ca baza, unt de shea, miere de albine, are si extract din ulei de morcov, care este recunoscut ca este foarte bun, vara – ajuta impotriva razelor UV si protejeaza buzele. Dar in perioada de iarna balsamul de buze poate fi folosit si atunci cand mergem la schi, si cand iesim in aer liber, pentru ca si protejeaza de razele nocive ale soarelui, dar si hraneste in profunzime, baza fiind o baza vegetala, care ajuta… Sigur, pielea din jurul buzelor si pielea buzelor este o piele foarte sensibila si expusa in exces, 24 de ore din 24. Si noi recomandam utilizarea balsamului de buze in special seara, inainte de culcare, ca un tratament pentru buze.
Cecilia Caragea: Corect! Foarte bine ca ne-ati atras atentia asupra acestui lucru, pentru ca si eu, desi pot spune ca am luat cunostinta de aceste produse, foloseam balsamul de buze mai mult de toamna pana primavara, cand aveam senzatia de buze uscate, crapate si asa mai departe… Nu stiam ca ar trebui folosit tot timpul anului – si vara!
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Ar trebui folosit in tot timpul anului, seara, inainte de culcare, ca un tratament pentru hranirea buzelor. In acest fel, o sa constatam, chiar si vara, ca nu ni se mai usuca buzele atat de tare. De multe ori, folosim si foarte multe rujuri, care, pentru a rezista la apa si a sta cat mai mult timp pe buze, au niste substante de fixare, pigmenti, care, totusi, sunt agenti nocivi pentru buze si nu putem sa contracaram actiunea lor decat utilizand un tratament de buze seara, noaptea. De aceea, si cremele de fata pe care le avem le-am impartit in creme de zi si creme de noapte, pentru ca cele de noapte sunt mai bogate, intotdeauna, in continut de vitamine. Dar noi am crescut si concentratia de miere, si de laptisor de matca, si de propolis la cele de utilizat seara fata de cele de zi.
Cecilia Caragea: Asadar, daca vrem sa ne ingrijim cu adevarat, este obligatoriu sa utilizam creme cosmetice si seara, ca un fel de tratament pana a doua zi dimineata. Adica noi dormim, iar tenul nostru se regenereaza! Si, bineinteles, sa alegem cosmeticele romanesti, cosmeticele Apidava, pentru ca inteleg ca nu v-ati zgarcit, ca sa zic asa, la ingrediente active si foarte bune!
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Exact! Cred ca acesta este secretul reusitei noastre, faptul ca am lansat aceasta gama de cosmetice abia in urma cu sase ani si ele sunt de succes pe piata romaneasca si la clientele care erau inainte consumatoare doar de miere Apidava si care acum consuma produsele cosmetice pe care noi le avem cu incredere… Pentru ca au constatat ca au niste concentratii destul de mari atat in propolis, pe care-l vezi usor, coloreaza crema si de foarte multe ori acesta este un indiciu ca aceste concentratii sunt mari, dar si mierea o putem simti, pentru ca, odata ce ne dam cu crema de fata, dupa ce a intrat in piele, simtim o elasticitate a tenului pe care nu o simtim la alte creme. Doar cele cu miere iti ofera aceasta elasticitate a tenului.
Cecilia Caragea: Intr-adevar, mierea este fabuloasa si ar trebui sa fim mult mai constiente de toata gama de beneficii ale mierii! Dar, pentru ca vorbeam de cremele de fata, cred ca ar trebui sa vorbim, totusi, si despre crema de maini de la Apidava. Pentru ca vine toamna, deja diminetile sunt foarte racoroase si deja eu, personal, am inceput sa simt cum pielea de pe maini mi-e putin uscata si am nevoie de o crema buna de maini.
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Cu atat mai mult se simte aceasta uscaciune dupa ce am avut un concediu la mare. Foarte multe cliente de-ale noastre ne-au cerut sa le recomandam creme care sa le ajute sa le mentina bronzul, dar si sa nu aiba acea descuamare a pielii care de obicei se intampla cam la doua-trei saptamani dupa ce am revenit din concediu. Pentru acest gen de deshidratare, de fapt, a pielii noi recomandam crema de maini si crema hidratanta de corp, ambele fiind foarte bogat emoliente, prin concentratia mare de ceara, unt de shea si faptul ca avem in plus, in aceste creme, si propolisul, propolisul fiind si un antibacterian natural – insa concentratia pe are el o are in creme nu are rol de medicament, nu trebuie sa intelegem ca, daca avem o crema cu propolis, ea ne va vindeca de ceva rani. Nu. Cremele cu propolis sunt cele care doar ajuta tenul – rolul propolisului este acesta de a hrani tenul si de a ajuta tenul si pielea in general. Am avut cliente, aici, la targ, care au folosit crema hidratanta de corp dupa ce au revenit din concediu si mi-au spus ca, spre deosebire de anii precedenti, bronzul le-a tinut mult mai mult. Pentru ca pielea a fost foate bine hranita!
Cecilia Caragea: Da, intr-adevar, trebuie sa ne ingrijim mainile cu foarte mare atentie, pentru ca se spune, pe buna dreptate, ca varsta se vede mai degraba pe maini. Dar, pentru ca noi ne si spalam foarte des pe maini, avem niste sapunuri naturale cu miere si cu alte ingrediente naturale care ne pot proteja pielea mainilor chiar si atunci cand ne spalam?
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Avem o gama completa de sapunuri vegetale care contin ingrediente apicole si diverse uleiuri esentiale. La acest targ, avem si oferte pentru cei care vin pana in Baneasa, pe Platforma Apicola! Sapunurile, atunci cand le vedeti si le mirositi, o sa vedeti ca va imbata cu mirosul lor, pentru ca toate parfumurile sunt parfumuri din Franta. Si cel mai renumit este sapunul cu propolis si cu esenta de verbina, verbina fiind o planta care sta la baza tuturor parfumurilor frantuzesti. La targ, noi le oferim tuturor celor care vor sa testeze toata gama de sapunuri discounturi pentru gama completa. Sigur ca avem opt feluri de sapunuri, cu ceara de albine, cu miere si lavanda, cu propolis, cu ulei de masline, cu laptisor de matca. Unele dintre ele sunt recomandate si pentru fata, dar majoritatea sunt pentru corp.
Cecilia Caragea: Asadar, aveti si oferte speciale pentru vizitatorii Targului National al Mierii de pe Platforma Apicola Baneasa! In acest weekend, cred ca ar trebui sa va programati o vizita pe Bulevardul Ficusului numarul 42, la acest targ apicol, ca sa profitati de toate aceste oferte speciale, de toate aceste discounturi de targ si sa va puteti bucura de cat mai multe produse cosmetice Apidava, cetatea albinelor din inima Transilvaniei!