Mierea si… diabetul
0Numarul celor care sufera de diabet creste an de an, atat la noi in tara, cat si la nivel international. Deoarece persoanele cu diabet au restrictii severe in ceea ce priveste consumul alimentelor dulci, se pune intrebarea daca ei ar putea consuma miere, un aliment exceptional si totodata cel mai sanatos dulce natural. Pentru a afla mai multe lucruri legate de acest subiect, am stat de vorba cu doamna dr. Mirela Strant, medic apifitoterapeut, care a facut anumite precizari importante.
Dr. Mirela Strant, medic apifitoterapeut: „Nu este contraindicatie absoluta consumul de miere! Dimpotriva chiar, anumite cantitati mici de miere sunt recomandate. La noi in tara, mierea favorita, care se si gaseste cel mai usor, este mierea de salcam. De ce spun asta? Pentru ca procentul de fructoza este mai mare decat cel de glucoza si, atunci, absorbtia glucidelor este mai lenta. O alta miere, care este chiar mai specifica diabeticilor, este cea de castan. Se gaseste un pic mai greu in Romania…
In alte tari, exista alte sorturi de miere chiar mai specifice diabeticilor, care chiar sunt folosite in terapia diabetului, cum ar fi, de exemplu, mierea de jamun. In traditia ayurvedica, o traditie medicala milenara din India, se foloseste mierea de jamun (e o specie de planta de la ei) pentru tratamentul diabetului. Am avut ocazia sa gust aceasta miere – este un gust foarte interesant, usor dulce, foarte mult amarui, acrisor… foarte complex gustul. Nu stiu daca mi-ar placea sa o mananc eu zilnic, dar eu o folosesc ca terapie, cu rezultate foarte bune. Chiar am vazut studii legate de aceasta miere.”