Strategia Mea de Sanatate – Siropul din fructe de padure de la Hypericum Plant
0Cecilia Caragea: Vă plac fructele de pădure, nu-i așa? Dar parcă vă plac mai mult în prăjituri, în înghețate, în siropuri, nu? Și e normal să fie așa, pentru că fructele de pădure nu sunt foarte dulci, au un gust acrișor-astringent, cumva. Și tocmai de aceea le preferăm în diferite preparate dulci. Dar noi știm că ele sunt foarte sănătoase! Și ne plac foarte mult și datorită culorilor lor. Au niște culori foarte vii, tonice, puternice, care ne binedispun, parcă ne aduc bucurie!
Culorile lor atât de intense se datorează antocianilor. Aceștia sunt niște pigmenți vegetali de o nuanță de roșu închis care migrează până la albastru închis, până la violet, până la indigo. Cu cât fructele sunt mai închise la culoare, mai bine spus cu cât pielița acestor fructe este mai închisă la culoare, cu atât concentrația de antociani este mai mare. Dar antociani nu conțin doar fructele cu o pieliță foarte închisă, nu conțin doar afinele și doar murele, ci și zmeura, merișoarele, coacăzele roșii și așa mai departe. Așadar, este vorba de o paletă coloristică amplă.
În plus, antocianii nu se găsesc doar în fructele de pădure, doar în afine, în mure, în zmeură, fragi, frăguțe, coacăze și așa mai departe. Se găsesc și în fructele cu care noi suntem mult mai obișnuiți și pe care le creștem, în mod tradițional, în grădini, în livezi și așa mai departe. Se găsesc în prune, în vișine, în dude, preferatele mele. Se găsesc în coarne, în porumbele și așa mai departe. Așa cum știți, pătează. Mai ales afinele și dudele, pentru că ele sunt foarte, foarte bogate în antociani.
De unde vine acest nume de ANTOCIANI? Vine din greaca veche, de la ANTHOS KUANEOS, care înseamnă „floare albastră”. Pentru că florile au o tentă albăstrie, să spunem așa. Se consideră că această tentă albăstrie interesantă a florilor este așa pentru ca florile respective să atragă polenizatorii. Iar fructele se consideră că au această culoare atât de intensă, de un roșu aprins, închis, până la un albastru-vinețiu, foarte apetisant pentru animale, tocmai pentru că natura, în inteligența sa, a făcut acest lucru pentru ca animalele care mănâncă aceste fructe, care trec prin tractul digestiv al animalelor, să ajungă, prin semințele lor, în multe alte locuri.
Dar, dincolo de toate aceste povești, antocianii au un puternic efect antioxidant și antiinflamator. Și au un gust interesant, astringent, ceea ce a făcut ca multe fructe de pădure să fie utilizate în prepararea anumitor băuturi interesante: afinată, cornată, porumbată și așa mai departe. Și ar trebui să includem aici și vișinata, pentru că, așa cum spuneam, și vișinele conțin antociani. Fructele cu această pieliță închisă la culoare, de un roșu foarte intens, închis, înspre vinețiu conțin antociani, după cum spuneam.
Dar aceste fructe erau utilizate încă din antichitate, tocmai pentru aromatizarea băuturilor, pentru aromatizarea vinurilor. Și aici ar trebui să nu uităm să precizăm că și strugurii negri conțin antociani, tocmai pentru că ei au acea pieliță închisă la culoare, aproape neagră. Și vinurile roșii conțin, bineînțeles, și antociani. Și grecii și romanii, în antichitate, preferau să mai adauge și fructe de pădure, ca să-și aromatizeze aceste vinuri roșii. Astăzi, se spune că în sudul Franței, unde se bea vin roșu la masă în fiecare zi, aceasta ar fi o posibilă explicație a faptului că locuitorii de acolo trăiesc foarte mult. Și se consideră că acești antociani au și ei rolul lor pentru sănătate și longevitate.
Ceea ce pot să vă spun este că, în mod tradițional, fructele de pădure sunt recomandate pentru sănătate, pentru imunitate, pentru susținerea sănătății sistemului cardiovascular și pentru susținerea sănătății microcirculației, pentru sănătatea vaselor capilare. Și noi știm cât de importantă este sănătatea capilarelor pentru sănătatea și pentru longevitatea noastră. Chiar am vorbit în foarte multe emisiuni de pe canalul nostru media online, ACC Media Channel, despre legătura dintre sănătatea capilarelor și longevitate. Dar fructele de pădure sunt recomandate și pentru menținerea acuității vizuale, pentru a susține procesele de detoxifiere ale organismului nostru. Pentru foarte multe lucruri sunt recomandate fructele de pădure!
Și, așa cum spuneam, noi preferăm fructele de pădure în diferite preparate dulci. Tocmai de aceea, vă recomand siropul din fructe de pădure de la Hypericum Plant. Este un sirop care conține afine, mure, zmeură, merișoare, soc și câte și mai câte. Este un sirop îndulcit cu zahăr invertit enzimatic. Și, așa cum știți, noi am discutat despre zahărul invertit enzimatic, ce este și de ce compania Hypericum Plant îl utilizează în producția acestor siropuri. Pentru că zahărul invertit enzimatic ne scutește organismul, să spun așa, să invertească el zahărul. Este un zahăr care este, de fapt, un amestec de glucoză și fructoză. Nu mai este zaharoza din zahăr. Și tocmai de aceea este indicat zahărul invertit enzimatic.
Găsiți aceste siropuri vitaminizante, remineralizante, revigorante în magazinele cu produse naturale, mai ales în magazinele Doctorul Naturii. Sau, bineînțeles, puteți să le comandați online de pe www.hypericumimpex.ro.
Eu vă mulțumesc tare mult pentru că urmăriți Strategia Mea de Sănătate! Și, bineînțeles, vă invit să vă abonați la canalul meu de YouTube și să dați like paginii mele de Facebook. Bineînțeles, mă găsiți și pe Instagram și pe TikTok cu sfaturi scurte de sănătate. Vă mulțumesc tare mult și aveți grijă de sănătatea voastră și de cei dragi! Și nu uitați că sănătatea poate fi dulce!
Mai multe despre siropul din fructe de pădure, dar si despre alte produse, cosmetice şi remedii naturale – pe Hypericum Plant (www.hypericumimpex.ro).