Schimbă-ți Viața! Informează-te! – Cum influențează ocluzia dentară postura corpului
B1 TV, 8 iunie 2024, de la ora 9.30
Invitați: dr. Cristina Mihai și dr. Ioana Dragoman, medici specialiști în ortodonție
Emisiune susținută de DentalMed Luxury Dental Clinic (www.dental-med.ro, www.facebook.com/DentalMedLuxuryClinic, www.facebook.com/DentalMedPrimaverii, 021 402 87 35, 0372 330 300).

Ne gândim, de regulă, la ortodonție ca la specialitatea din stomatologie care se ocupă cu îndreptarea dinților strâmbi. Este corect doar parțial, deoarece lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru că trebuie evaluată și dezvoltarea maxilarelor, studiată dinamica acestora, analizat raportul dintre acestea, pentru a se elabora un plan de tratament ortodontic și a ajunge la zâmbetul pe care ni-l dorim. Dar astăzi medicii ortodonți beneficiază în diagnosticare și în tratament de noi tehnologii, care duc la desfășurarea lucrurilor mai rapid și mai precis.

Dr. Cristina Mihai, medic specialist ortodonție: Ortodonția se ocupă, practic, și de discrepanțele dintre dezvoltarea maxilarului superior și a mandibulei. Există moșteniri genetice ale tuturor pacienților care, de cele mai multe ori, moștenesc o arcadă dentară de la un părinte, dinții de la un alt părinte și atunci există o discrepanță între dezvoltarea oaselor maxilare și aliniamentul dinților, locul dinților pe aceste oase moștenite, dar și între dezvoltarea maxilarului superior și a mandibulei. Mandibula fiind un os mobil, singurul os mobil al corpului, care este susținut doar de ligamente și doar de către musculatură, în funcție de moștenirile noastre genetice și de dezvoltarea fiecăruia în parte, în viața intrauterină, dar și în copilărie, pot exista discrepanțe foarte mari de dezvoltare a mandibulei, care poate stagna din evoluție sau poate crește mai mult decât ar trebui.

Se întâmplă destul de des ca mandibula să nu fie suficient de dezvoltată. Care sunt cauzele posibile și ce se poate face în această situație?

Dr. Cristina Mihai, medic specialist ortodonție: Mandibula poate să se dezvolte mai mult sau se poate dezvolta mai puțin. Aceasta se produce în momentul în care copilul moștenește maxilarul de la un părinte, mandibula de la un alt părinte sau copilul are probleme de respirație, este respirator oral și atunci mandibula nu se dezvoltă suficient, sau poziția limbii, care de obicei trebuie să stea pe palat și să lovească cerul gurii, cum se spune popular, pentru a dezvolta oasele maxilare. Dacă copilul este respirator oral, atunci ne putem da seama că mandibula va stagna din evoluție pentru că limba nu este poziționată corect. Când mandibula nu este dezvoltată suficient, de obicei copilul este respirator oral, stă cu arcadele dentare întredeschise, prezintă cearcăne la nivelul ochilor, aduce capul spre înainte și atunci copilul trebuie redirecționat în primul rând către un coleg kinetoterapeut sau posturolog. Ceea ce nu știu foarte mulți pacienți este că oasele maxilare și arcadele dentare împreună cu dinții fac parte din scheletul uman. Doar că dinții, spre deosebire de alte oase, prezintă smalț de supraacoperire. În funcție de poziția oaselor maxilare, dacă suntem o clasa a doua sau o clasa a treia, atunci există și un deficit de postură.

Ce sunt aceste clase dentare și prin ce se caracterizează, prin ce se definesc?

Dr. Cristina Mihai, medic specialist ortodonție: Există trei clase dentare. Clasa întâi dentară, care reprezintă și mușcătura sau ocluzia psalidodontă, atunci când pacientul închide cu arcadele dentare în contact una cu cealaltă, acestea având rapoarte ca un fermoar. Fiecare dinte din arcada superioară vine și oclude cu alți doi dinți de la arcada inferioară. Și atunci avem o ocluzie normală de clasa întâi. Atunci când ocluzia este normală și psalidodontă, un dinte de la arcada superioară, să spunem caninul, vine și se închide, oclude pe alți doi dinți de la arcada inferioară, caninul și premolarul, exact cum se închide un fermoar. Respirația este corectă, dezvoltarea oaselor este corectă, postura este armonioasă. Atunci când avem o anomalie, cea mai frecventă este anomalia de clasa a doua, care și aceasta are anumite subdiviziuni, maxilarul superior este mai dezvoltat decât mandibula și atunci avem o discrepanță între dezvoltarea maxilarului superior și a mandibulei. În acest caz, maxilarul fiind mai spre anterior și mandibula poziționată spre posterior, obstruează tractul respirator și atunci pacientul este un pacient cu respirație orală, adică stă cu gura deschisă. Arcada superioară este mult mai dezvoltată, arcada inferioară este mult poziționată spre posterior și subdezvoltată. Acest pacient este respirator oral și atunci datoria noastră este să trimitem copilul la un coleg ORL-ist, care să descopere dacă copilul prezintă vegetații adenoide, polipi, amigdalele mărite. În mod normal, specialitatea de ortodonție prezintă o strânsă colaborare cu medicii ORL-iști, fiziokinetoterapeuții și cu osteopații. Atunci avem nevoie să colaborăm cu un coleg kinetoterapeut sau posturolog sau osteopat, care să ne învețe cum să aducem copilul într-o poziție corectă. De obicei, când există clasa aceasta a doua și copilul are arcada superioară poziționată mai în față, el stă în poziție verticală cu capul spre anterior, ca să poată, cumva, compensa obstruarea tracutului respirator. Stă puțin adus de spate, sub forma literei S. Noi avem nevoie să colaborăm cu un coleg care să îl ajute să își dezvolte musculatura coloanei vertebrale, pentru a avea o postură corectă. De obicei, ocluzia dentară face parte din tot complexul scheletului uman și linia ocluziei trebuie să fie la același nivel cu linia mediopupilară, cu linia umerilor, cu linia șoldurilor, a genunchilor și a plantei, așa cum stăm noi, practic, în poziție verticală. Consecințele sunt ca, pe mai târziu, să existe anumite probleme atât la nivelul musculaturii, cât și la nivelul articulațiilor. De obicei, cele mai afectate sunt articulațiile temporo-mandibulare, articulația care, practic, face legătura între cele două arcade și de care foarte multe persoane nu sunt conștiente. Pot avea probleme la nivelul umărului, la nivelul șoldului, la nivelul genunchiului, pentru că noi compensăm ocluzia dentară schimbând poziția corpului, ca să putem să redresăm o poziție greșit începută. Dacă aceste discrepanțe nu se corectează, pacienții ajung să aibă probleme articulare, se aud cracmente la nivelul articulației temporo-mandibulare. Cracmentele acestea seamănă cu zgomotul de castaniete, ca și cum am lovi două castane una de celelaltă, durere la deschiderea maximă a cavității bucale sau poate să existe trismus, să tremure arcadele dentare, sau să nu mai poată închide gura, în anumite cazuri mai grave. Problemele articulației temporo-mandibulare sunt strâns legate de departamentul de ortodonție, dar și ocluzologie.

Dincolo de problemele care pot apărea în timp la nivelul articulației temporo-mandibulare și care trebuie corectate, ce se poate face în cazul copiilor la care mandibula nu este suficient de dezvoltată pentru ca dinții să nu iasă stâmbi, pentru că aceștia vor încerca să își facă loc să erupă și atunci s-ar putea să nu iasă tocmai drepți?

Dr. Cristina Mihai, medic specialist ortodonție: Dinții trebuie să erupă pe arcadă, ei își fac loc și găsesc loc așa cum găsesc. Au loc puțin, se rotesc, au loc suficient, ies într-o poziție corectă. Pentru a alinia dinții, trebuie să facem o evaluare și a osului respectiv. Pentru că este ca pe o stradă pe care noi vrem să parcăm: putem parca un număr de mașini. Dacă vrem să încapă mai multe mașini, atunci le punem stâmbe, pe o altă poziție. Dar nu putem face același lucru și cu dinții. Pe osul maxilar, putem alinia un număr de dinți. Dacă este prea mic maxilarul și se poate, atunci punem aparate care să ne dezvolte oasele maxilare, în perioada de creștere a oaselor maxilare sau chiar și la adolescenți, se extrag doi sau patru dinți.

Și dacă mandibula este și mai dezvoltată, astfel încât dinții de jos ies în fața celor de sus? Dacă este vorba de o mușcătură inversă, cum se numește popular?

Dr. Cristina Mihai, medic specialist ortodonție: În clasa a treia scheletală, de obicei, se recomandă operația ortognată. Ce înseamnă această operație ortognată? Înseamnă repoziționarea oaselor maxilare de către un chirurg ortognat, după realizarea tratamentului ortodontic. Există și cazuri de clasa a treia unde se poate face extracția a doi dinți de la arcada inferioară, dar unde anomalia nu este atât de severă. Extracțile sunt indicate nu numai din punct de vedere ortodontic pentru alinierea dinților, ci și din punct de vedere parodontal. Foarte mulți pacienți vin și spun că nu vor să facă extracții, dar pacienții trebuie să înțeleagă că, din punct de vedere parodontal, la nivelul osului pot avea loc un anume număr de dinți. Dacă nu se extrag dinții respectivi, atunci se face o extensie osoasă, care în timp va duce la probleme parodontale. Noi, în loc să extragem acei dinți, facem o expansiune a osului, dar dinții vor fi deficitari ca os și, în timp, peste 5, 10, 15 ani, pacientul va deveni un pacient parodontopar. Se vor retrage gingiile, se va retrage osul și atunci vor exista altfel de probleme. Atunci când pacientul nu dorește extracții dentare și medicul face un tratament ortodontic de compromis, există pe mai târziu probleme parodontale, din cauza faptului că dinții nu vor avea un suport osos adecvat, nu vor avea minim 3 milimetri de os spre fața vestibulară a dinților, spre fața linguală sau palatinală sau între cei doi dinți vecini. Un dinte trebuie să aibă de jur-imprejur minim 3 milimetri de os pentru a avea o bună funcționalitate și o bună stabilitate în timp.

Prin urmare, lucrurile sunt mai complexe decât par la prima vedere. Este vorba și de un echilibru între oasele maxilare, de dezvoltarea armonioasă a acestora, pentru ca dinții să poată erupă pe arcadă astfel încât să avem dinți drepți, frumos aliniați. Pentru că, în încercarea de a defini ce însemnă un zâmbet frumos și sănătos, ce înseamnă o mușcătură corectă, am înțeles că este vorba de echilibru.

Dr. Ioana Dragoman, medic specialist ortodonție: O mușcătură corectă este un echilibru, un echilibru între o poziție bună și corectă a articulației, un echilibru muscular și un echilibru ocluzal.

Și ce se poate întâmpla dacă ocluzia, mușcătura nu este corectată la timp?

Dr. Ioana Dragoman, medic specialist ortodonție: Se pot întâmpla mai multe complicații. Poate nu imediat, dar de-a lungul vieții, când ajungi la 30, 40 de ani, sigur ai unele din aceste probleme. De exemplu, pot să apară abraziuni exagerate ale dinților, atât de exagerate încât la 40 de ani unii pacienți trebuie să își îmbrace toți dinții, să reconstituie toți dinții. Pot să apară abfracții sau ce se știe drept carii de colet. Deci plesnește smalțul unor dinți de la o suprapresiune, practic. Pot să apară spasme musculare, încordare musculară, dureri de cap, dureri de ceafă. Sunt multe complicații care pot să apară. Nu am zis nimic despre partea estetică. Adică, dacă nu vrei un tratament ortodontic, pentru că zici că nu-i plăcut, că nu e momentul, de fapt, suferi multă vreme și nu zâmbești cum ar trebui și nu te bucuri cum ar trebui.

Așadar, tratamentele ortodontice realizate la timp ne pot scuti de anumite probleme viitoare. Dar când anume ar trebui realizate aceste tratamente ortodontice? La ce vârstă? Și când ar trebui să aibă loc primul control de specialitate la medicul ortodont?

Dr. Ioana Dragoman, medic specialist ortodonție: Primul control trebuie făcut la 7 ani, acesta este și recomandarea Societății Americane de Ortodonție. Nu așteptați să crească toți dinții. Poate că uneori primiți această recomandare, dar medicii care se ocupă de copii știu. Trebuie să veniți la 6 – 7 ani cu ei. Nu înseamnă că primesc un tratament, înseamnă că primesc o evaluare. Uneori, tratamentele copiilor sunt în două etape, deci au o parte de tratament care e la 7 – 8 ani și o parte de tratament care este în adolescență. Dar ceea ce poți să faci atunci, repede, la 7 – 8 ani este foarte prețios, foarte important și îți scurtează și îți îmbunătățește rezultatul pe care-l obții în adolescență. Gama de tratamente la 7 – 8 ani este destul de restrânsă. Unul dintre cele mai frecvente tratamente este disjuncția maxilară. Ai un deficit maxilar, un maxilar mic. Asta îți produce o mulțime de inconveniente: copilul nu respiră bine, are dificultăți de vorbire, nu poate să mestece, pentru că mușcă invers, nu are posibilitatea să mestece. Se poate face disjuncție la 8 ani. Plus că respiră mai bine, plus că vorbește mai bine. Deci, în 6 – 9 luni de tratament, rezolvi câteva lucruri importante.

Ce este disjuncția maxilară? În ce constă aceasta?

Dr. Ioana Dragoman, medic specialist ortodonție: Disjuncția maxilară este lărgirea maxilarului. Deci este unul dintre cele mai frecvente tratamente care se fac și cu niște beneficii absolut uriașe. E un aparat, care este un aparat fix, se poartă 9 luni de zile în total, copiii se obișnuiesc cu el, chiar foarte bine se obișnuiesc cu el… și care este extrem de eficient, care are un efect scheletic asupra maxilarului, maxilarul fiind cu suturi moi la vârsta asta. Acesta este unul din tratamentele care se pot face la 7 – 8 ani. Se urmărește o erupție corectă dentară, dacă copilul are erupție întârziată, dacă pierde dinți temporari precoce. Şi asta se întâmplă destul de des, pentru că sănătatea dentară nu este cea mai bună la vârste mici. Și apoi, la 7 – 8 ani, încep să iasă și dinții permanenți… au probleme. În mod normal, maxilarul trebuie să fie suficient de lat încât dinții inferiori să intre în interiorul celor de sus. Invers înseamnă că asta nu se întâmplă. Este inestetic, asta îi supără. Nu pot să mestece, deci mușcătura este ineficientă, mai degrabă își mușcă obrazul decât să poată să mestece alimente. Și, pentru că maxilarul este și baza foselor nazale, nici nu respiră bine, deci au și dificultăți de respirație.

Dar în cazul celor care au mandibula mai mică și dinții de sus mult ieșiți în față?

Dr. Ioana Dragoman, medic specialist ortodonție: Este foarte frecvent, mai ales pentru tipul de populație din România. Dar astea sunt tratamente complexe, adică sunt modificări 3D care există. Deci ai un maxilar îngust, o mandibulă care e mică, ai probleme verticale… Și fiecare se rezolvă la momentul potrivit. Sunt foarte mulți factori care influențează un astfel de tratament. Dar disjuncția maxilară se folosește și în cazul acesta, pentru că o persoană care are o mandibulă mică întotdeauna are și un maxilar îngust. Deci disjuncția maxilară se aplică și în cazul acesta, urmată de alte tratamente ulterioare.

Așadar, problemele ortodontice nu sunt simple deloc, dar soluții există. E important însă ca primul control de specialitate să fie făcut la timp, iar pentru a fi cât mai eficiente tratamentele ortodontice trebuie făcute la vârsta recomandată de specialiști, pentru a ne bucura de zâmbetul dorit și de sănătate!