In Arena – Peste 6.500 de vizitatori au ajuns la evenimentul Totul Pentru Casa Ta 2023 de la Romexpo
0În perioada 23-26 martie, Romexpo a organizat Totul Pentru Casa Ta 2023 – conceptul care a prezentat soluții home & deco potrivite pentru orice tip de locuință. Manifestarea a avut loc în pavilionul B2 al Centrului Expozițional și s-a bucurat de prezența a peste 6.500 de vizitatori.
La eveniment au participat 150 de companii, din 14 țări (Austria, Bulgaria, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Moldova, Polonia, România, Spania, Turcia și Ungaria). Evenimentul a înregistrat un grad de internaționalizare de 24%, fiind prezente 104 firme din România și 46 din străinătate
Timp de patru zile, vizitatorii au avut ocazia să descopere proiecte de construcții, arhitectură, design interior și exterior și să se bucure de reduceri considerabile la produsele și accesoriile home & deco.
Totul Pentru Casa Ta 2023 a adus în prim plan creativitatea și originalitatea companiilor prezente la târg. Reprezentanții acestora au oferit vizitatorilor consultanță gratuită pentru planurile de construcție și decorare a spațiilor de lucru sau de locuit.
Mai mult decât atât, manifestarea a promovat ideea de locuință eco-friendly, casa independentă energetic, mijloacele de producere a energiei, precum și soluțiile de reducere a consumului energetic.
Totul Pentru Casa Ta a reunit târgurile cu tematică home & deco din programul expozițional al Romexpo: Construct Ambient Expo, Romtherm, Expo Flowers & Garden și Mobila Expo.
Romexpo invită companiile interesate să profite de o nouă ocazie de promovare a produselor și serviciilor din sectorul home & deco și să se înscrie ca expozanți la Bife Sim 2023 – Târgul internațional de mobilă, echipamente și accesorii, organizat în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și Camerele de Comerț și Industrie din România. Evenimentul are loc în perioada 21-24 septembrie 2023. Detalii pe www.bife-sim.ro.
Printre partenerii media ai evenimentului se număra şi www.accmediachannel.ro și revista online www.daciccool.ro.