Diferente si Esente – Remedii ayurvedice pentru menopauza
0Diferente si Esente – Remedii ayurvedice pentru menopauza
Realitatea TV, 4 decembrie 2016, de la ora 17.40
Invitat: Doamna doctor Carla Fabian, medic specialist fitoterapie si Ayurveda
Emisiune sustinuta de Star International Med, compania producatoare a brandului de remedii naturale ayurvedice Ayurmed.
Cecilia Caragea: Intrarea la menopauza este un proces normal in viata oricarei femei, dar poate fi un proces dificil, greu de suportat. Tocmai de aceea, trebuie sa stim cum ne putem ajuta organismul sa treaca mai usor peste aceasta perioada dificila. Am stat de vorba cu doamna doctor Carla Fabian, medic specialist in fitoterapie si Ayurveda, pentru a vedea care sunt remediile naturale din fitoterapia indiana care ne pot ajuta.
Menopauza este un proces fiziologic, o etapa din viata noastra care se caracterizeaza prin lipsa menstruatiilor. Mai exact, se considera cu dupa 12 luni de absenta a ciclului menstrual s-a instalat menopauza, nume care provine din greaca veche, de la menos – “hemoragie” si pausa – “pauza”, perioada fiind caracterizata de o deficienta de estrogen.
Dr. Carla Fabian, medic specialist: In viata fiecarei femei, din punct de vedere hormonal exista doua momente foarte importante: momentul in care ea incepe sa-si secrete hormonii specifici, de la nivelul ovarelor, si anume estrogenul si progesteronul – acela este momentul in care ea incepe sa devina activa sexual, vorbim de ceea ce se numeste menarha, instalarea primei menstruatii – si momentul de la polul opus, si anume menopauza. In conditiile in care numarul de foliculi ovarieni este epuizat, nu se mai produce ovulatia, pentru ca nu mai exista foliculi ovarieni, ei se epuizeaza ca numar la nivelul ovarelor si, din acel moment, productia de estrogeni si de progesteron de la nivelul ovarelor se reduce, dispare – numim acest moment menopauza.
Menopauza se instaleaza, in mod normal, in jurul varstei de 50 de ani, in urma unui proces destul de indelungat, daca nu este vorba de o indepartare chirurgicala a ovarelor, caz in care aceasta se instaleaza brusc.
Dr. Carla Fabian, medic specialist: Aceasta se instaleaza, in general, gradat, treptat, cu exceptia situatiilor in care, din motive de sanatate, intregul aparat genital feminin sau doar uterul sunt indepartate chirurgical, pentru anumite probleme care pun in pericol viata respectivei femei. In aceasta situatie, menopauza se instaleaza, evident, brusc si femeia respectiva, in functie de varsta la care se gaseste, trebuie sa ia masurile corespunzatoare, ca sa poata sa-si gestioneze viata in mod corespunzator si din acel moment. In situatiile naturale, sa spunem, fiziologice de instalare a acestui moment, aceasta se realizeaza gradat, la varste oarecum diferite, dar de undeva de pe la 45, 46 de ani pana la 50, 51, 52 de ani. In acest interval, in functie si de periodicitatea menstruatiilor, in functie de numarul foliculilor ovarieni cu care femeia respectiva a venit in aceasta viata si in functie de multi alti factori, se instaleaza aceasta menopauza.
Instalarea menopauzei presupune o serie de simptome, care sunt resimtite diferit de la femeie la femeie.
Dr. Carla Fabian, medic specialist: Sunt femei care au, sa spunem, avantajul de a trece foarte usor peste aceasta perioada, pentru ca, asa cum, de exemplu, apare “furtuna hormonala” la inceputul sau la debutul vietii noastre hormonale, si catre sfarsit, din cauza acestor variatii care apar, pot sa existe simptome mai mult sau mai putin intense. Pornind de la stari de indispozitie, bufeuri, insomnii, irascibilitate, variatii ale greutatii, variatii ale tensiunii arteriale si multe alte aspecte… sunt foarte mult influentate de aceasta instabilitate hormonala care apare si in aceasta perioada, pana cand se ajunge, sa spunem, la stingerea completa a acestei activitati. Hormonii estrogeni mai sunt secretati, atat in organismul femeii, cat si in organismul barbatului, si de glandele suprarenale si, din acest motiv, femeia nu ramane complet lipsita de estrogeni, in schimb nivelul lor este foarte, foarte scazut in perioada de menopauza. Tocmai din acest motiv pot sa apara anumite probleme.
Iata, pe scurt, care este rolul estrogenului!
Dr. Carla Fabian, medic specialist: Hormonii estrogeni au un rol foarte important in organismul femeii, si anume: in primul rand, mentin buna sanatate a aparatului genital, tin femeia intr-o dispozitie psihica stenica, protejeaza sistemul osos (pentru ca estrogenii ajuta la fixarea calciului la nivelul oaselor) si protejeaza, de asemenea, aparatul cardiovascular.
Bineinteles, exista remedii naturale fitoterapeutice si pentru aceasta situatie. Este vorba mai ales de acei fitoestrogeni vegetali, dintr-o serie de plante, care pot fi extrem de utili in aceasta perioada.
Dr. Carla Fabian, medic specialist: Plantele care pot sa ajute foarte mult in aceasta situatie sunt plantele care pot sa aduca un aport suplimentar de estrogeni, plante care pot sa stabilizeze oarecum la nivelul estrogenilor, plante care sa protejeze sistemul reproducator al femeii si aparatul osteoarticular si, bineinteles, plantele care sa ne ajute sa ne pastram o stare de buna dispozitie. Plante care au asemenea efecte sunt binecunoscute atat in fitoterapia romaneasca, cat si in fitoterapia indiana. In fitoterapia indiana, o planta foarte cunoscuta pentru aceasta adaptare la perioada de premenopauza si menopauza, in special cand menstruatiile pot sa fie foarte abundente si foarte deranjante, putand duce la pierderi mari de calciu si de fier – femeia respectiva se simte slabita, se simte epuizata, se anemiaza, o planta care ajuta foarte mult in aceasta situatie, cum spuneam, este Ashoka (sau Saraca asoca sau Saraca indica), care este extrem de eficienta pentru genul acesta de situatii. O alta planta care ajuta in asemenea situatii si ajuta la buna functionare a aparatului genital feminin este Lodhra, o planta binecunoscuta in fitoterapia indiana pentru efectul ei de mentinere a tonusului aparatului genital feminin si de reglare a fluxului menstrual, in special cand acesta tinde sa devina mult prea abundent si deranjant.
Combinatiile de plante recomandate de medicii fitoterapeuti pot ajuta la mentinerea unui bun echilibru pentru femeile aflate la intrarea la menopauza.
Dr. Carla Fabian, medic specialist: Bineinteles ca aceste plante, in momentul in care sunt asociate si cu plante care ajuta la mentinerea nivelului de estrogeni, cum ar fi, de exemplu, Shatavari, cum ar fi, de exemplu, Malus sylvestris sau marul paduret… sau chiar binecunoscutul grau, Triticum vulgare, care, pe langa faptul ca aduce un aport nutritiv prin aportul de minerale si de vitamine pe care le aduce in corp, ajuta si la stabilizarea nivelului de estrogeni si, in felul acesta, femeia poate sa treaca mult mai usor peste aceasta perioada delicata care este perioada de premenopauza si menopauza.
Bineinteles, sunt recomandate si plante cu efect tonic, energizant si stimulent general al organismului, cum este celebra Ashwagandha, de exemplu.
Dr. Carla Fabian, medic specialist: Putem sa apelam la ajutorul binecunoscutei Ashwagandha (Withania somnifera), care ne ajuta foarte bine sa ne adaptam la aceasta perioada. Ea este o planta care are efect regenerator global, dar are si un efect adaptogen din punct de vedere psihic la aceasta situatie, la stresul pe care-l presupune aceasta situatie si este, de asemenea, o planta cu efect antidepresiv, antianxios, ne ajuta sa prevenim instalarea acestor stari si a consecintelor lor, si anume autodevalorizarea si sentimentul acesta al scaderii stimei de sine. Bineinteles ca ea are si un efect afrodiziac si ne ajuta, in felul acesta, sa ne putem bucura de toate aspectele vietii noastre, inclusiv in aceasta perioada. Bacopa monnieri sau Brahmi este o planta care ne ajuta, de asemenea, sa ne mentinem starea psihica la parametrii optimi.
In aceasta perioada dificila trebuie sa fim mai atente cu corpul nostru, sa ne supraveghem mai atent greutatea, existand si riscul sa luam cateva kilograme in plus, sa facem miscare si sa nu uitam nici de aportul suplimentar de fier si de calciu, mai ales ca stim ca, odata cu intrarea la menopauza, apare si riscul major al osteoporozei.
Dr. Carla Fabian, medic specialist: Se stie ca, in general, in perioada instalarii premenopauzei si menopauzei, femeia are tendinta de a castiga putin in greutate si, din acest motiv, este foarte important sa ne controlam alimentatia si, de asemenea, sa facem mai multa miscare – o data, ca sa ne mentinem greutatea in limite normale si in al doilea rand pentru mentinerea unei stari psihice armonioase.
Pentru o viata implinita, cu bucurii la orice varsta, trebuie sa invatam sa avem grija de noi, sa ne ascultam corpul, sa ni-l ingrijim si sa nu uitam ajutorul pe care ni-l pot oferi remediile naturale.
Cecilia Caragea: Pentru mai multe informatii, va asteptam pe www.diferentesiesente.ro si pe pagina noastra de facebook. Va multumim si va invitam cu drag sa urmariti si viitoarea editie a emisiunii noastre.
Doamna doctor Carla Fabian, medic specialist fitoterapie si Ayurveda, acorda consultatii in cabinetul din Bd-ul Nicolae Balcescu Nr. 35, Bucuresti. Pentru programari, puteti apela numerele de telefon 0787.534.609 sau 021.313.78.46.
Emisiune sustinuta de Star International Med, compania producatoare a brandului de remedii naturale ayurvedice Ayurmed.