Dialoguri pentru sanatate – Traditia si provocarile apiculturii in Franta
0Traditia si provocarile apiculturii in Franta
Invitat: Domnul Henri Clement, fostul presedinte al Uniunii Nationale a Apicultorilor din Franta.
Dialog realizat de Cecilia Caragea.
Multumiri speciale companiei Apidava pentru realizarea acestui dialog pentru sanatate.
Cecilia Caragea: In Franta, apicultura are o traditie indelungata. Dar chiar si aici, in ultimele decenii, albinele si apicultorii au avut de infruntat o serie intreaga de dificultati. Despre toate acestea, dar mai ales despre modul in care au fost depasite aceste incercari pe care le-a avut de trecut apicultura franceza am stat de vorba cu domnul Henri Clement, fostul presedinte al Uniunii Nationale a Apicultorilor din Franta, pe care am avut ocazia sa-l intalnim la Blaj, la Sarbatoarea Mierii, unde a avut loc si Conferinta BeeCome, un eveniment apicol european de mare tinuta.
Henri Clement, fost presedinte al Uniunii Nationale a Apicultorilor din Franta: In Franta, apicultura are o traditie foarte, foarte importanta. Adica, pana intr-o perioada recenta, pana in urma cu 30-40 de ani, la sate, aproape fiecare familie avea cativa stupi de albine pentru a-si produce mierea…. Acest tip de apicultura a supravietiuit pana prin in anii ’50. Apoi, cum a avut loc o „desertificare” a satului, ca sa-i spunem asa, cum la tara ramaneau tot mai putini oameni, iar populatia a ajuns sa fie tot mai imbatranita, acest tip de apicultura s-a diminuat. Eram cam 100.000 de apicultori in anii ’70, in anii ’80 mai eram putin peste 80.000, in anii 2005 nu mai eram decat putin peste 70.000, dintre care multi aveau parul alb, asa ca mine acum… Si era putin cam nelinistitor. Iar apicultura era perceputa ca fiind practicata fie de preoti, fie de invatatori, fie de oameni mai… cu parul lung, asa, mai poeti…
Eu am devenit apicultor spre sfarsitul anilor ’80, spre anii ’90. In acea perioada, Franta era o mare producatoare de miere. In epoca Europei Celor 12, Franta era lider. Eram cei mai mari producatori ai Europei Celor 12, inaintea Spaniei si a Italiei. Eu am devenit presedinte al Uniunii Nationale a Apicultorilor din Franta in anul 1996 si, foarte rapid, ne-am confruntat cu o drama ingrozitoare, respectiv aparitia faimoaselor neonicotinoide. In acel moment, apicultura franceza s-a schimbat la fata, adica a trecut de la o mortalitate medie a albinelor de 5% la o mortalitate medie de 30%, cu cote de mortalitate ce ajungeau uneori chiar si la 80% in zonele contaminate. Productia s-a prabusit. A fost o adevarata drama, iar noi a trebuit sa reactionam, pentru a face ca apicultura sa supravietuiasca acestor produse. Ne-am angajat intr-o lupta teribila. Am avut sustinerea… nu sustinerea, ci dovada, probele toxicitatii cu rigoare stiintifica. Apoi, deoarece nu ne faceam auziti, am inceput o lupta juridica, care continua inca! Si a inceput sa se vorbeasca, din nou, in mass-media, despre albine, despre apicultori, despre mediu, despre pesticide… In anul 2005, am initiat un program numit „Albina – santinela mediului inconjurator”, pentru ca ne-am zis: „Avem dovezile stiintifice, avem victorii juridice, dar nu reusim sa facem ca aceste produse sa fie interzise.” Deci am implementat acest program pentru a sensibiliza populatia – copiii, oficialitatile din orase, jurnalistii, media… Iar acest program consta in instalarea de stupi in orase. Nu pentru a produce miere, ci pentru a ne servi de acesti stupi pentru a-i face pe oameni constienti de aceasta problema. A functionat foarte bine. De atunci (programul e din 2005 – 2007), exista un nou val de entuziasm pentru apicultura si multi oameni, in Franta, incep sa se formeze ca apicultori, sa-si ia cativa stupi si asa mai departe… si sa sustina lupta apicultorilor. Deci in Franta situatia este paradoxala: avem tot mai multi oameni care se apuca de apicultura, ceea ce este foarte bine. Avem oameni care sunt foarte implicati. In plus, avem si o apicultura profesionista, care este de asemenea importanta, dar care sufera enorm, in continuare, din cauza mortalitatii albinelor. Pentru ca neonicotinoidele au fost interzise abia de 2-3 ani. Avem inca Varroa, avem evolutia agriculturii, care afecteaza albinele, si avem schimbarile climaterice. Deci totul este foarte complicat, dar apicultorii sunt oameni optimisti – albinele reprezinta viata, iar apicultorii, care isi iubesc albinele, iubesc viata! Deci incercam sa facem in asa fel incat sa ne pastram cat mai curat mediul inconjurator. De altfel, acum, populatia are o parere foarte buna despre apicultori si considera ca noi suntem veritabili aparatori ai mediului inconjurator si ca protejam mediul!
A inceput sa fie luata in considerare si polenizarea. Oamenii stiu, acum, ca, daca nu mai sunt albine, atunci micul dejun nu va mai fi acel mic dejun pe care il stiam… Toate aceste lucruri ne fac increzatori, dar, totusi, ne este foarte dificil… Eu, cand vad ce a ajuns astazi apicultura, pe care am cunoscut-o in urma cu 30-40 de ani, sincer, imi fac griji… Si eu cred ca, prin intermediul albinei, tragem un semnal de alarma asupra degradarii generale a mediului, pentru ca vedem clar ca, cel putin in Europa de Vest, insectele dispar, pasarile dispar, micile mamifere dispar, vietuitoarele din sol dispar… Ne aflam in fata unei catastrofe ecologice care se agraveaza odata cu schimbarile climaterice. Deci trebuie sa reactionam, iar albina este o formidabila santinela a mediului!
Uniunea Nationala a Apicultorilor Francezi exista din anul 1945, asta inseamna ca in curand va face 80 de ani! Aceasta organizatie regrupeaza peste 22.000 de apicultori, care se ocupa de peste 400.000 de stupi, ceea ce reprezinta aproximativ 30-35% din totalul stupilor din Franta. Este mult. Avem o organizatie care porneste de la regiuni, adica avem sindicate departamentale, dupa impartirea administrativa, care se reunesc in organizatia nationala. Cand am ajuns eu aici, erau doar doi salariati. Astazi, avem zece care lucreaza cu norma intreaga si mai ales avem un ofiter de presa, care face o munca enorma pe langa jurnalisti – pentru ca, stiti, presa este a patra putere… Astfel, avem sustinerea… sau nu sustinerea, ci informatia, care, preluata de presa, poate ajunge mai usor in atentia politicienilor. Si cred ca vom avea castig de cauza in privinta etichetarilor, pentru ca avem etichete UE, non-UE, care nu spun nimic… mai ales ca importurile au crescut considerabil in Franta. Deci vom obtine (am obtinut in prima instanta, dar vom obtine si in final) ca pe mierea cu origine mixta sa fie indicate tarile de origine ale tipurilor de miere pe care le contin. In plus, se cere acum ca si procentajul sa fie indicat. Cand avem o miere in care exista 10% miere din Franta, 40% miere din Vietnam sau China si restul din Ucraina, trebuie ca publicul sa stie acest lucru. Si pentru aceasta lucram impreuna cu asociatiile consumatorilor, care sunt foarte importante la noi in tara.
Ceea ce m-a impresionat aici, la acest eveniment de la Blaj, este ca congresul este foarte bine organizat, tin sa mentionez asta, cu oameni foarte dinamici, foarte conviviali… Si este o piata enorma a mierii… Cand vad toate produsele pe care le aveti, e fantastic! Dar sunt, totusi, intristat sa vad contaminarea chimica pe care o aveti la tara, care e dramatica… Noi ne-am luptat pe cand nu exista nicio regula europeana, iar acum regula europeana este interzicerea neonicotinoidelor! In Franta, am obtinut interzicerea neonicotinoidelor. Derogarile sunt minime, sunt pentru mai nimic – aluni, smochini si napi. Incepand din 2019, pe 99,6% din teritoriul Frantei nu mai exista neonicotinoide. La voi e invers: aveti o reglementare europeana, care e aceeasi ca la noi, ar trebui sa fie doar cateva derogari, dar e invers. Nu este normal. Aici, sincer, trebuie ajutorul populatiei, trebuie facut ceva… pentru ca neonicotinoidele inseamna sfarsitul albinelor, intelegeti? E dramatic. Recent, am fost interpelat si de colegii nostri brazilieni, care s-au confruntat si ei cu neonicotinoidele, dar au abandonat lupta… Inainte, nu se stia (sau cel putin ni se spune ca nu se stia), dar deja de multa vreme se stie ca acestea ucid albinele. Si nu doar albinele, ci si vietuitoarele din sol, pasarile, pestii, apele… si sanatatea noastra. Deci trebuie, intr-adevar, sa fie retrase!