In 16 august, Biserica Ortodoxa Romana ii cinsteste pe Sfintii Martiri Brancoveni. Incepand din 1992, aceasta zi este dedicata pomenirii Sfintilor Martiri Brancoveni, de care ne amintim si noi cu capul plecat, cu admiratie si cu respect! Va invitam sa ne amintim impreuna de moartea de martir a domnitorului Constantin Brancoveanu, dar si a celor patru feciori ai sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei, si a sfetnicului sau, Ianache Vacarescu, in 1714, la Constatinopol, toti murind marturisind credinta crestin ortodoxa.

TRADITII

Constantin Brancoveanu si-a inceput domnia in anul 1688, anul Bibliei de la Bucuresti, prima traducere integrala a Bibliei in limba romana. Timp de 25 de ani, Constantin Brancoveanu a fost un mare protector al culturii si al artei romanesti. A ridicat, a innoit si a inzestrat numeroase biserici si manastiri -nu numai in Tara Romaneasca. Marturie stau, pana in ziua de astazi, lacase de cult precum Manastirea Hurezi, Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, Manastirea Brancoveni si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Secondat de Mitropolitul Antim Ivireanul, si-a asumat, de asemenea, rolul de protector al tiparului si al scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania. A infiintat la Bucuresti o noua Academie Domneasca, prin transformarea Scolii Sfantul Sava in colegiu public pentru pamanteni si straini, cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior, si s-a numarat printre donatorii care au sprijinit deschiderea Scolii Romanesti din Scheii Brasovului.

Amprenta lui Constantin Brancoveanu este remarcabila in arhitectura, in pictura murala si in sculptura. In timpul domniei sale, din imbinarea armonioasa a stilului neobizantin si a ideilor novatoare ale renascentismului italian, a luat nastere asa-numitul stil brancovenesc, atat de frumos, atat de admirat si astazi.

Insa domnitorul Constantin Brancoveanu ajunsese extrem de neplacut sultanului. Pusese, intre altele, sa se bata monede mari de aur, ceea ce, la vremea respectiva, era vazut ca un act de neatarnare, de nesupunere fata de Inalta Poarta. Asa se face ca, inainte de sarbatoarea Pastilor din anul 1714, armata turca ia cu asalt palatul domnesc de la Mogosoaia, luandu-i prizonieri pe principalii membri ai familiei Brancoveanu: domnul, sotia sa, fiicele si cei patru feciori ai sai, dar si vistiernicul Vacarescu. Cu totii au fost dusi la Constantinopol si inchisi in temnita Celor Sapte Turnuri, unde au fost tinuti pana in luna august. In timpul prizonieratului, Constantin Brancoveanu si Ianache Vacarescu au fost supusi la cele mai inficosatoare torturi, pentru ca nu voiau sa spuna unde isi ascunsesera bogatiile. Cu toate ca rascolisera si jefuisera palatul domnitorului, turcii nu gasisera atatea bogatii cate se asteptau ei sa gaseasca. In cele din urma, intelegand ca torturile erau inutile, turcii i-au instiintat pe membrii familiei Brancoveanu sa se pregateasca de moarte.

Adunandu-si copiii in jurul sau, domnitorul Brancoveanu ii indemna sa ramana neclintiti in credinta stramoseasca, amintindu-le de jertfa pe cruce a Mantuitorului Iisus Hristos. Era chiar ziua de 15 august, cand Constantin Brancoveanu implinea 60 de ani, iar Doamna Maria, sotia sa, isi serba onomastica. In acea zi, numai in camasi, cu capetele descoperite si desculti, domnitorul impreuna cu feciorii sai si cu sfetnicul Ianache au fost condusi la locul osandei.

Dupa un interogatoriu de forma, din care sultanul n-a putut obtine nimic de la Domnul Tarii Romanesti, un muezin i-a amintit stapanului sau de obiceiul turc potrivit caruia osanditii pot fi crutati daca se leapada de credinta lor si trec la mahomedanism. Istoricul Del Chiaro consemneaza raspunsul demn al Domnitorului Tarii Romanesti: “Imparate! Averea mea, cat a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea crestina nu ma las! In ea m-am nascut, in ea am trait si in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut cu biserici crestinesti si, acum, la batranete, sa ma inchin in geamiile voastre turcesti? Nu, Imparate! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit. In credinta mea vreau sa inchid ochii, eu si feciorii mei!” Apoi, intorcandu-se catre fiii sai, Constantin Brancoveanu le-a vorbit astfel: “Fiilor, aveti curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamanteasca. Nu ne-au mai ramas decat sufletele – sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le aducem curate in fata Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!”

Sultanul le porunci, atunci, sa se pregateasca de moarte. Primul care urca pe esafod a fost Ianache Vacarescu. “Fa-te turc si leapada-te de stapanul tau, ca sa fii bogat si fericit!”, il ademeni sultanul. “Un Vacarescu nu isi tradeaza domnul si biserica!”, ii raspunse vistiernicul, care fu imediat decapitat. Dupa decapitarea sfetnicului Ianache, se spune ca turcii l-ar fi urcat pe esafod pe cel de-al treilea fiu al domnitorului, Radu, care, refuzand oferta sultanului, avu si el aceeasi soarta. Vazandu-i capul rostogolindu-se pana la picioarele sale, Constantin Brancoveanu ofta din adancul inimii si nu spuse decat: “Doamne! Faca-se voia ta!” Veni apoi randul celui de-al doilea baiat, Stefan, care cazu in fata tatalui sau, cerandu-i iertare pentru toate necazurile pe care i le provocase. “In ceasul acesta, orice greseala e izbavita, fatul meu! Du-te cu Dumnezeu!”, ii raspunse domnitorul, binecuvantandu-l. Ingenunchind, Stefan isi intinse si el capul spre securea calaului. Cel mai mare dintre feciorii domnitorului, Constantin, fu podidit de lacrimi. Sultanul baga de seama si il invita sa treaca la mahomedanism si sa traiasca, insa tanarul, ca si cand nici nu i-ar fi auzit cuvintele, facu el insusi semn calaului sa-i taie capul.

Nu mai ramasese decat mezinul, Matei, in varsta de numai 11 ani. Brancoveanu se uita la copilul sau plapand, isi vazu sotia lesinata, fetele plangand in hohote, si raspunse fara sovaire: “Faca-se voia Domnului!” Copilul striga cu vocea lui limpede: “Eu mor bucuros, tata!” Si astfel cazu si capul sau. Sleit de puteri, domnitorul cazu in genunchi, trase la pieptul sau cadavrele celor patru copii, le mangaie si le saruta, apoi se ridica si inainta spre esafod. Nicolae Iorga numea acest episod “cea mai zguduitoare tragedie, ce n-are pereche in analele sangeroase ale sultanilor de odinioara”. Potrivit cronicilor vremii, cele sase trupuri au fost aruncate in apele Bosforului, iar capetele au fost purtate in sulite pe strazile Constantinopolului, tinute trei zile infipte la o poarta a Seraiului, apoi aruncate in mare. Crestini evlaviosi, insa, ar fi pescuit trupurile si le-ar fi inmormantat, pe ascuns, in biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halchi.

In anul 1720, Doamna Maria a reusit sa aduca in tara osemintele Sfantului Martir Constantin Brancoveanu si le-a depus la biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Peste mormant s-a turnat o placa de marmura alba, fara nume, iar identificarea s-a facut de-abia in 1914, la doua secole dupa martiriu, odata cu descoperirea unei candele de argint cu inscriptia: “Aici odihnesc oasele fericitului Domn, Io, Constantin Brancoveanu Basarab Voievod.”

In 15 august 1914, s-a savarsit primul parastas oficial la mormantul domnitorului. A doua pomenire oficiala s-a facut la 21 mai 1934, in prezenta Familiei Regale, cand sicriul cu moastele lui Constantin Brancoveanu a fost depus in catedrala patriarhala. In zilele de 15 si 16 august 1992, au avut loc la Bucuresti si la Hurezi ceremoniile de canonizare a Sfintilor Martiri Brancoveni, conduse de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, in prezenta a mii de credinciosi. Ziua de pomenire a fost stabilita la 16 august, pentru a nu coincide cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Era o dovada a recunostintei si a respectului pentru singurul domnitor roman care a preferat moartea de martir alternativei de a se converti la mahomedanism.

In cronicile vremii, Constantin Brancoveanu este descris ca “un domn cu dragoste si ravna crestina. Credinta, acest sentiment sublim, i-a calauzit intreaga viata si i-a fost sprijinul cel mai puternic in ceasul crancenei morti. El a lasat in sufletul poporului amintirea unui domn crestin, bun si drept, iar in arta, operele create in epoca sa arata ca deasupra suferintelor zilnice si a pericolelor neintrerupte, gandul lui stia sa se elibereze si sa urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credintei.” Numele domnitorului Tarii Romanesti a intrat, astfel, in legenda si noi de amintim si astazi de moartea sa de martir si cu greu putem intelege taria si puterea acestui adevarat Domnitor al Tarii Romanesti! Si suntem mandri de istoria noastra, de inaintasii nostri, dorindu-ne sa ne ridicam la inaltimea lor, dorindu-ne sa avem si noi forta si taria de caracter, credinta si biruinta lor!

CONCURS

Suntem, dupa cum spuneam, mandri de inaintasii nostri, de istoria noastra, de valorile noastre romanesti, de realizarile noastre din diferite domenii! Si, mai ales acum, in Anul Centenarului, merita sa ne amintim cu evlavie si recunostinta de toate acestea! Iar brandul Apidava, un brand construit cu munca, dedicare si perseverenta, ne aminteste de toate acestea sustinand seria de emisiuni online Din Cetatea Albinelor Apidava, in care vorbim depre traditii, valori, datini, obiceiuri, istorii, branduri si produse romanesti!

Si, ca de obicei, va invitam si la concursul emisiunii, concurs in cadrul caruia puteri castiga un produs tare dulce si bun, cu care ne putem mandri si, pentru care, de fapt, suntem apreciati oriunde in lume: este vorba despre mierea de salcam Roua Florilor de la Apidava! Iata ce trebuie sa faceti ca sa participati la concursul nostru! La prezenta emisiune online va invitam sa inserati un comentariu cu textul “Mandru / mandra de istoria noastra, precum Apidava!” Peste trei zile de la prezenta postare, in 19 august 2018, vom extrage la sorti cei cinci castigatori. Fiecare dintre acestia va primi cate un borcan de miere de salcam Roua Florilor de la Apidava. Noi va multumim pentru faptul ca ne incurajati in acest demers, in seria de emisiuni Din Cetatea Albinelor Apidava, si va asteptam cu drag sa ne urmariti si in continuare. Va multumim!