Schimba-ti Viata! Informeaza-te! – Produsele apicole si sanatatea
0Schimba-ti Viata! Informeaza-te! – Produsele apicole si sanatatea
B1 TV, 29 martie 2020, de la ora 9.30.
Invitati: doamna Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava, doamna ing. industrie alimentara Simona Bisboaca, cercetator si inventator Phenalex, si domnul dr. Stefan Stangaciu, presedintele Societatii Romane de Apiterapie.
Emisiune sustinuta de Apidava (www.apidava.ro, www.facebook.com/ApidavaRomania, Telefon: 0258.711.428).
Sistemul imunitar este un sistem complex care ne apara de atacurile microbilor, bacteriilor, virusilor, parazitilor, diferitelor celule care ne pot face rau, iar buna lui functionare este influentata de alimentatie, de miscare, de somn, de starea psihica, dar si de varsta.
Dr. Stefan Stangaciu, presedintele Societatii Romane de Apiterapie: Sistemul imunitar este acel ansamblu are contine milioane si milioane de celule, specializate, pe de o parte, in lupta contra microorganismelor daunatoare – acestea sunt virusi, sunt bacterii, sunt ciuperci microscopice, sunt paraziti. Pe de alta parte, sistemul imunitar lupta si contra celulelor degradate, cele care sunt pe moarte sau cele care se transforma in celule tumorale. Si mai exista si aceasta functie (sunt multe alte functii), aceea de curatare. Sunt neutrofilele, de exemplu, care curata dupa o infectie – daca apare undeva un furuncul, apare puroi sau este o destructie celulara, atunci vin neutrofilele, care sunt un fel de gunoier care fac igiena in zona respectiva.
Cum am putea noi, concret, sa ajutam buna functionare a sistemului imunitar?
Dr. Stefan Stangaciu, presedintele Societatii Romane de Apiterapie: Sistemul imunitar, ca sa functioneze foarte bine, are nevoie de hrana foarte buna, usor de digerat, care ajunge foarte usor la nivelul lor, sa fie o hrana completa, care sa aiba substante foarte, diferite, deci nu trebuie sa fie o alimentatie monotona, trebuie sa fie o alimentatie foarte proaspata… Dupa aceea, trebuie mult oxigen, deci respiratia trebuie sa fie cat mai buna, aer proaspat, tehnici respiratorii, gimnastica, tot ce tine de acest lucru. Este nevoie de igiena, este nevoie de somn foarte odihnitor, este o nevoie de o functionare a aparatului cardiovascular cat mai buna. Produsele apicole, daca ne uitam in literatura stiintifica si comunicam cu medicii specializati in asa ceva, vom vedea ca produsele apicole sunt cu efecte simultane, sinergice, la modul general, cu spectru larg, antivirale, antibacteriene, antimicotice, antiparazitare. Pe langa aceasta, ele sunt si antioxidante, mai ales mierea si propolisul, si cu efect antiinflamator, pentru ca, daca ne uitam la inflamatie, inflamatia este un lucru dat de foarte multe cauze diferite, iar produsele apicole pot sa neutralizeze multe dintre aceste cauze.
Asadar, este vorba despre o alimentatie sanatoasa, de un consum sustinut, zilnic, de produse naturale de calitate, iar efectele acestor produse se potenteaza intre ele. Combinate dupa recomandarile medicilor, au un efect sinergic.
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Efectul cel mai bun pentru intarirea sistemului imunitar este dat atunci cand consumam produse apicole impreuna, existand un efect sinergic al acestor produse combinate, adica miere cu propolis, miere cu polen si laptisor de matca… Aceste combinatii se pot gasi sub forma unor cocktailuri apicole gata preparate, in magazinele naturiste, ale caror retete sunt deja standardizate de medici apifitoterapeuti sau fiecare, acasa, poate sa isi prepare, proaspat, cu polen, cu miere, cu pastura, cu laptisor de matca… Ce trebuie sa stie lumea este ca dimineata, in primele ore, pana la ora 11.00, organismul asimileaza cel mai bine aceste substante apicole, in special pe cele cu rol de proteina vegetala, cum sunt polenul, pastura… Si atunci este indicat sa le consuam mai mult dimineata. Insa mierea este recomandata pe tot parcursul zilei, chiar si seara. E cunoscut: mierea de tei este cea care linisteste, da o stare de liniste, consumata inainte cu una, doua, trei ore de somn, intr-un ceai de tei.
Dar, dincolo de recomandarile apiterapeutice, mierea este un dulce natural, sanatos, care ne da energie si e bine sa fie inclusa in alimentatia noastra zilnica.
Alina Mates-Ochis, director marketing Apidava: Asa cum se stie, la sportivi, atunci cand au nevoie de energie, li se da miere. Este un efect pe termen scurt. Insa, dupa cateva ore de la consumul de miere, se simt si restul efectelor pe care lumea le are. Putina lume stie ca mierea este cea mai buna varianta atunci cand avem probleme si suntem constipati. Putem consuma miere de trei, patru ori pe zi, acest lucru ajutand la partea de digestie. Mierea, de asemenea, este recomandata in alimentatia copiilor – pot sa consume dimineata iaurt cu miere, iaurt natural… Sau in cereale – cereale, lapte si putina miere. Sa inlocuim, treptat, zaharul si alte dulciuri care poate ca nu sunt asa de sanatoase cu un aliment viu, cum este mierea!
Dar in ce retete sanatoase poate fi inclusa mierea pentru a obtine preparate care sa ajute organismul mai ales la trecerea dintre anotimpuri?
Alina Mates-Ochis, producator apicole: Toate curele de imunizare, de ajutare a sistemului nostru imunitar se recomanda a fi tinute minimum 30 de zile, daca nu chiar 60 in perioadele in care ne simtim mult mai slabiti. Atunci, trebuie sa ne invatam sa consumam, in alimentatia de zi cu zi, mierea de albine, sa o consideram o cura de primavara si o cura, poate, chiar de toamna, pentru imunizare, si sa ne punem de la inceput un tel in a consuma in fiecare dimineata miere de albine. Este foarte important sa pastram un borcan cu miere pe masa tot timpul – asa cum pastram, poate, sarea, sa avem si borcanul de miere! Si, atunci, sa ne obligam sa consumam zi de zi miere, pentru ca daca n-o avem la vedere, sta doar in dulap… am constatat si eu, acasa, ca nu reusesc sa consum zilnic, dar, de cand tin borcanul pe masa, consum in fiecare dimineata, fie in iaurt, fie pur si simplu paine cu unt si cu miere sau in ceai, dupa-amiaza… Este important sa avem un consum de 30 – 40 de grame pe zi, minimum o luna, pentru a avea cu adevarat un efect asupra sistemului imunitar.
Dar ce alte produse naturale combinate cu mierea ne pot ajuta, pentru ca, stim deja cu totii, importanta antioxidantilor, a vitaminelor si mineralelor care se regasesc in diferite alte produse?
Alina Mates-Ochis, producator apicole: Pe langa combinatia de miere cu sucuri din legume, care sunt recomandate de medicii apiterapeuti, noi am mai descoperit si alte combinatii benefice, mai ales cele axate pe a oferi organismului un aport crescut de flavonoizi. In acest sens, am apelat la un extract de seminte si pielita de struguri rosii, pentru ca este cunoscut ca in struguri este cea mai mare concentratie de resveratrol, care este un antioxidant natural care previne imbatranirea celulelor. Si atunci am combinat acest extract pe baza de struguri rosii, foarte bogat in antioxidanti, cu mierea de albine. Impreuna, reusesc sa ne aduca nu doar aportul de vitamine, minerale, valoare enzimatica, ci si un aport suplimentar de antioxidanti . Acest lucru ne ajuta foarte mult in perioadele de toamna si primavara, atunci cand organismul trebuie sa suporte treceri bruste de temperatura, de la temperaturile de dimineata, cand sunt 2 grade, la amiaza, cand sunt 17 grade, si cand virozele respiratorii sunt cele care ne dau batai de cap… ne ajuta foarte mult toate produsele naturale bogate in antioxidanti!
Dar stim ca si vitamina C este necesara unei bune functionari a sistemului nostru imunitar, iar vitamina C nu se acumuleaza in organism, ci trebuie sa ne luam zilnic doza de vitamina C. Care sunt sursele naturale de vitamina C in perioadele in care fructele si legumele nu ne sunt tocmai la indemana, dincolo de citrice, de care stim cu totii ca sunt bogate in vitamina C.
Alina Mates-Ochis, producator apicole: O alta modalitate de a ne lua aportul de vitamina C din natura este de a combina fructe deshidratate, cum este fructul de goji, care este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai bogate fructe in vitamina C. Sigur ca se poate, in Romania, si cu macese, si cu catina… Toate aceste produse, daca sunt deshidratate, sunt mai usor de pastrat pe timpul iernii si, atunci cand vrem sa le consumam, este bine sa le hidratam din nou in miere. Este stiut ca mierea contine intre 16 si 18% apa si, atunci cand combinam aceste fructe deshidratate cu miere, ele absorb din umiditatea mierii si, atunci cand le consumam, ele deja sunt hidratate si este mult mai usor pentru organismul nostru sa preia toate vitaminele si toti nutrientii din aceste fructe.
Asadar, produsele apicole ne pot ajuta, insa doar daca le consumam regulat, pe termen mai lung, doar daca le includem intr-un regim de alimentatie sanatoasa.
Alina Mates-Ochis, producator apicole: Ceea ce trebuie sa stie parintii este faptul ca exista studii si medici apiterapeuti din Romania au facut teste. Chiar la Cluj, in judetul Cluj s-a facut o astfel de testare pe copii, carora li s-au dat, in alimentatia zilnica, unei grupe de 40 de copii, zi de zi, timp de 60 de zile, miere si polen in amestec, comparativ cu o alta grupa de copii carora nu li s-a dat niciun fel de produse apicole timp de 60 de zile, In perioada de toamna s-a facut acest studiu. Si ce s-a constatat a fost ca, in perioada iernii, in grupa de copii care au consumat zilnic produse apicole a scazut numarul de copii care au racit cu aproape jumatate fata de grupa care nu a consumat niciun fel de produs apicol. Acest studiu a dovedit, inca o data, ca, daca consumam zilnic produse apicole – si miere, si polen, si laptisor de matca, si propolis… reusim sa intarim sistemul imunitar si sa aducem un aport energetic in organism si un aport de vitamine si de minerale care, pe termen lung, are efect benefic asupra sanatatii noastre.
Stim, in mod traditional, ca mierea este un produs natural care ne sustine sanatatea. Dar care este continutul acesteia, continut care o face atat de deosebita?
Ing. Simona Bisboaca, cercetator si inventator: Mierea este un aliment foarte complex si, pe langa macroelementele pe care le are in compozitie, contine si enzime, care sunt benefice sanatatii noastre, si contine o gama de fitonutrienti, pe care albinele ii recolteaza din plante, are au un aport benefic asupra sanatatii noastre. Acesti fitonutrienti sunt preponderent antioxidanti de tipul flavonoidelor, compusi care dau culoarea galbena, chihlimbarie a mierii. Din fericire, in apicultura romaneasca exista o mare varietate de produse ale stupului, cum este polenul, pastura (un polen fermentat), propolisul, laptisorul de matca… Toate aceste produse contin flavonoide, adica antioxidanti, de care sanatatea noastra are nevoie zi de zi. Daca nu reusim sa luam din alte surse naturale acesti antioxidanti, putem sa-i luam din produsele stupului.
De ce sunt atat de importanti acesti antioxidanti de care se vorbeste atat de mult?
Ing. Simona Bisboaca, cercetator si inventator: Antioxidantii au un aport esential in stimularea imunitatii. In general, antioxidantii au un gust astringent, amarui, care nu e pe placul tuturor. De aceea, o combinatie cu mierea este ideala. Unul dintre cele mai cunoscute extracte vegetale cu continut mare de antioxidanti este extractul din samburi de struguri, care are un gust astringent amarui si nu este pe placul multora, dar, in combinatie cu mierea, este extraordinar de gustos si are o eficienta foarte buna in a stimula imunitatea si a ajuta organismul sa aiba o stare cat mai buna de sanatate.
Asadar, produsele stupului ne pot sustine sanatatea, insa doar daca le consumam regulat, pe termen lung, si intelegem ca un stil de viata sanatos presupune si un oarecare efort de vointa. Si, in acest sens, este important si cum ii educam pe cei mici sa aiba o alimentatie sanatoasa, pentru ca stim ca obiceiurile bune se deprind in copilarie!
Ing. Simona Bisboaca, cercetator si inventator: Este de datoria noastra ca parinti sa ne informam cum sa avem grija de copiii nostri, cum sa le stimulam imunitatea si sa-i invatam si pe ei, la randul lor, sa aiba grija de sanatatea lor. Si produsele apicole pot sa fie de un real folos!